Filat şi Lupu s-au plictisit să negocieze cu Ghimpu, îl preferă pe Voronin

f.nadea roscovanu

Liderul PD Marian Lupu a declarat ieri seară, după trei ore de negocieri, că discuţiile cu PL nu au rezultate, justificând extinderea formatului unei posibile coaliții. Prin urmare, PLDM şi PD a anunţat că va demara de astăzi negocieri cu PCRM.

Totodată, liderul PLDM Vlad Filat se arată convins că în situația respectivă pot fi identificate soluții prin continuarea dialogului, însă a susţinut poziția PD despre necesitatea demarării discuțiilor cu comuniștii. Atât liderul PD, cât și liderul PLDM își argumentează demersul prin faptul că PL insistă pe funcția de șef al statului, fotoliu care, în opinia lor, nu trebuie repartizat după criterii politice.

La rândul său, vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, a declarat că declarațiile reprezentanţilor PLDM și PD, fie au fost coordonate din timp, fie acestea nu reprezintă niște decizii luate la nivel de partid, ci la nivel de lideri ai acestor formațiuni.