Filat, plătit mai prost decât un subaltern



Şefii de agenţii şi direcţii din R. Moldova câştigă de câteva ori mai mult decât primele persoane în stat. În timp ce preşedintele statului are un salariu oficial de 9600 de lei, spicherul şi premierul – 8800 de lei, directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) câştigă lunar câte 36 de mii de lei, iar guvernatorul Băncii Naţionale – 34 de mii de lei. Veniturile subalternilor l-au surprins pe premierul Vlad Filat care le-a cerut tuturor directorilor de întreprinderi cu capital de stat să-și declare veniturile până la 25 februarie.

34 de mii de lei pentru guvernatorul BNM

Primul care a surprins opinia publică cu salariul pe care îl are a fost directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică, Victor Parlicov. La solicitarea deputaţilor, acesta a declarat că are un venit lunar de la locul de muncă de 44 de mii de lei.

Cu opt mii mai puţin câştigă şeful ANRCETI, Sergiu Sârbu. Solicitat de presă, acesta a recunoscut că salariul său împreună cu toate bonusurile ajunge la 36 de mii de lei.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţan, câştigă mai puţin, 34 de mii de lei. Iar directorul „Moldtelecom”, Vitalie Iurcu, a declarat anterior pentru JURNAL că are un salariu oficial de 25 de mii de lei. Cam acelaşi este şi venitul lunar de la locul de muncă al preşedintei Curţii de Conturi, Ala Popescu. Conform declaraţiei sale de avere,  funcţionara câştigă lunar câte 24 de mii de lei.

Bonusurile fac partea leului

Cea mai mare parte din aceşti bani sunt sporuri salariale şi bonusuri pe care şi le stabileşte fiecare dintre aceste instituţii în parte. De exemplu, potrivit Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar, preşedintele Curţii de Conturi are un salariu de funcţie de 8300 de lei, restul de 15700 de lei, îl constituie tot felul de suplimente. Aceeaşi situaţie e în cazul ANRCETI. Legea prevede un salariu de 6500 de lei pentru şefii de secţii, birouri şi agenţii de pe lângă Guvern. Sporurile salariale însă măresc venitul lunar al lui Sâtnic de 5,5 ori.

Deşi şi premierul are dreptul la prime, bonusuri şi suplimente salariale, acestea constituie 4200 de lei din venitul lunar al lui Vlad Filat în funcţia de prim-ministru.

Legea nu interzice, deci permite

Potrivit experţilor, directorii de agenţii care ridică salarii foarte mari nu încalcă legea şi asta pentru că nu există prevederi legislative clare care să prevadă cât din venitul lunar pot constitui suplimentele la salariu.

Deputaţii promit să introducă o limită în acest sens, iar premierul aşteaptă ca până joi toţi directorii de întreprinderi cu capital de stat să-și declare veniturile.

M. R.