Filat către Plahotniuc: „Băi că….”

Şedinţe cu scântei la consiliul AIE 2! La ultima şedinţă, cei doi Vlazi erau cât pe ce să se ia la bătaie. „Filat mai că nu a luat la moacă”, a spus spicherul Marian Lupu într-o conferinţă de presă. „Dacă cineva avea s-o ia la moacă, sigur nu era premierul!”, a replicat ulterior şeful fracţiunii parlamentare PLDM, Valeriu Streleţ. Ce i-a scos totuşi din sărite pe cei doi Vlazi?

Prim-vicespicherul Vlad Plahotniuc a venit la ultima şedinţă a Consiliului AIE care a avut loc la sediul PLDM foarte sigur pe sine şi chiar s-a oprit în faţa presei pentru a face o declaraţie. Lucru mai rar întâlnit. După ce a spus jurnaliştilor că a înregistrat la secretariatul Parlamentului o iniţiativă legislativă prin care conducerea Procuraturii Generale, a Curţii de Conturi şi a Comisiei Electorale Centrale ar urma să revină opoziţiei, a intrat puşcă în sediul rivalului său politic. Participanţi la acea şedinţă au declarat pentru JURNAL că Plahotniuc i-a anunţat pe cei prezenţi despre proiectul său, iar premierul Vlad Filat l-a „taxat” pentru faptul că democratul încerca astfel „să rezolve” cazul tăinuit din „Pădurea Domnească”.

Vlad Filat i-ar fi zis lui Plahotniuc: „Băi căcăciosule”. Ultimul a solicitat ca premierul să-şi ceară scuze. Cum Filat a refuzat să o facă, Plahotniuc s-a repezit spre el, doar că vicepremierul Valeriu Lazăr a reuşit să-şi stăpânească colegul de partid. Liderul PL Mihai Ghimpu a confirmat public faptul că a avut loc un asemenea incident, doar că nu a vrut să dezvăluie cuvântul care l-a jignit pe Plahotniuc. „A fost o asemenea situaţie. A spus (Filat – n.r.) un cuvânt nelalocul lui la adresa lui Plahotniuc. Normal, toţi ne enervăm, dar nu trebuie să existe insulte. S-a iscat o discuţie, iar Plahotniuc cerea ca Filat să-şi retragă cuvântul. Unul era de o parte a mesei, iar altul, de cealaltă. Unul îl potolea (pe Plahotniuc – n.r.), iar altul (Valeriu Streleţ – n.r.) nu. Cel mai mult mi-a plăcut de Streleţ care stătea aşa (Ghimpu a arătat o poziţie de apărare în box – n.r.) şi era vânăt la faţă. Eu i-am spus atunci lui Streleţ să dea katiuşa jos căci aici avem nevoie de pace, şi nu de război”, a dezvăluit Mihai Ghimpu.

Filat nu a vrut să comenteze incidentul, limitându-se să declare că „a luptat şi va lupta” pentru instituții puternice în Republica Moldova. „Dacă cineva încearcă să treacă discuțiile de la probleme la persoane, vreau să vă spun că n-o să le satisfac dorințele. Cred că noi trebuie să discutăm și să rezolvăm problemele, nu să pierdem foarte mult timp și energie discutând persoane și relații interpersonale”, a declarat Filat miercuri, după ședința guvernului. (r.m.)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)