Filantropie culturală de stat

MIRCEA-V.-CIOBANUNu-l înţeleg pe prietenul care se revoltă că cineva a luat nemeritat un premiu, o bursă, o subvenţie… Ori că statul a achiziţionat nişte cărţi („de două capici”, zice prietenul), piesa („de trei parale”), sau tabloul („de doi bani”), ori a dat o groază de bani pentru un festival-kitsch. Comentariul meu e că sunt factori care decid, noi de ce ne-am osteni mintea cu responsabilităţile altora? Dar, insistă oponentul meu, se cheltuiesc bani aiurea! Bani care, cu un management eficient, ar putea face lucruri cu adevărat bune. Aici am un „argument” asimetric: bine, frate, la insistenţa ta s-ar putea să nu i se acorde banii aceştia beneficiarului care te enervează. Dar nu sunt sigur că ei pot fi recuperaţi pentru altceva. Banii pe care îi pierde cultura, nu se mai întorc.

Acum vreo doi ani, guvernul de atunci aloca pentru prima dată în istorie 10 (zece) milioane de lei pentru achiziţia de carte, în beneficiul bibliotecilor publice. Bibliotecile însăşi făcuseră (ori urmau să facă) selecţia titlurilor solicitate. Dar, la „corecţia bugetului”, au zburat de pe listă toate (toa-te!) milioanele puse în joc. Se zvonea că cineva urma să beneficieze masiv, în comparaţie cu alţii, altcineva spunea că aşa-i trebuia ministrului de atunci, pentru care prim-ministrul avea un dispreţ afişat. Banii au dispărut irecuperabil. Bibliotecile noastre au rămas cu etajerele pustii. Apropo, erau şi cărţi bune printre cele preconizate spre achiziţie.

Nu ar trebui să ne supere că statul a alocat vreo două milioane şi jumătate (e adevărat?) de lei pentru editarea operei lui Ion Druţă. Dimpotrivă. Dacă în bibliotecile noastre se vor regăsi operele complete ale cunoscutului scriitor, nu avem decât să ne bucurăm pentru asta. Orice investiţie în cultură trebuie salutată. Adevărat, aş fi curios să ştiu cine a decis, în baza cărui act normativ, cine a calculat suma etc. Şi nu pot să nu amintesc că operele (inclusiv, complete) ale altor clasici de ai noştri, nu mai răi decât Druţă (d.e. Eminescu şi Hasdeu sau Busuioc şi Beşleagă), sunt tipărite cu efortul editorilor, iar cărţile sunt achiziţionate de stat exclusiv prin concurs! Azi, nicăieri în lume (cu excepţia poate a Coreii de Nord şi a Cubei), autorii nu se editează printr-o simplă indicaţie a guvernanţilor. Nici măcar în Rusia autorii contemporani, fie ei oricât de importanţi, nu sunt editaţi la indicaţia şefului statului. Banii publici sunt gestionaţi strict în conformitate cu legea. Noi, pe acest segment, parcă am trăi într-un califat medieval, unde, la un gest al suveranului, favoritului i se aduc darurile.

Deja al doilea an, Ministerul Culturii anunţă concursuri de editare. Sumele sunt modeste, dar mecanismul a început să funcţioneze. Comisiile de experţi examinează proiectele. Se achiziţionează puţin (câte 300 de exemplare de titlu), dar astea sunt posibilităţile. Se solicită un număr limitat de oferte de la fiecare editură, în căutarea unei abordări echitabile. Fiecare autor nu poate fi subvenţionat mai des decât o dată la trei ani. Părerea mea e că ministerul e pe calea cea dreaptă. Concursul este deschis, condiţiile sunt limpezi, rămâne doar să i se dea amploare. Şi să fie dublat, după cum e prevăzut, de un concurs de achiziţie de carte.

Pe fundalul acestor primeniri care ne apropie de normele civilizate (concursuri obligatorii pentru orice proiect finanţat din banii publici), editarea şi achiziţia cărţilor acsacalilor noştri literari în afara oricărui concurs ne întoarce, ca gest, în epoca de piatră. Iată că şi un alt coleg se plânge, într-un ziar, ministrului culturii, că directorul Teatrului Naţional nu vrea să-i monteze piesa. Adică nu consiliul artistic al teatrului, ci ministrul trebuie să decidă cine să fie montat! Un alt dramaturg avea o piesă istorico-patriotică montată mai adineaori în toate teatrele. Văzând că spectatorii nu prea vin să-i vadă piesa (finanţată abuziv, prin indicaţii „de sus”), s-a burzuluit împotriva teatrului că nu „organizează” vizitarea teatrului de către public.

Cine va organiza lectura cărţilor editate şi achiziţionate voluntar? Preşedintele ţării?

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)