Fiica fostului preşedinte al CSJ, Muruianu, a beneficiat de 1,6 mil. de lei de la două companii implicate în „Laundromat”

Fiica fostului preşedinte al CSJ, Muruianu, a beneficiat de 1,6 mil. de lei de la două companii implicate în „Laundromat”; A închiriat un apartament de lux, la câţiva paşi de reşedinţa reginei Angliei

Mihaela Muruianu, fiica fostului preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, a beneficiat de 1,6 milioane de lei de la două companii implicate în „Laundromat” – cea mai mare schemă de spălare a banilor din Federaţia Rusă prin Republica Moldova, se arată într-o investigaţie RISE Moldova.

Jurnaliştii au urmărit banii şi au descoperit că tânăra, fiind studentă la Imperial College London, a închiriat un apartament de lux situat la câţiva paşi de Palatul Buckingham, preţul căruia se ridică la 180 de dolari pe zi (aproximativ 2.200 de lei la cursul de atunci).

Potrivit investigaţiei, în iulie 2012, Valeriu Gâscă, magistrat la Judecătoria sectorului Râşcani din Chişinău, a emis o ordonanţă judecătorească prin care a dispus încasarea sumei de 500 milioane de dolari, din conturile a patru firme din Rusia şi a unei companii britanice, în favoarea Westburn Enterprises LTD.

Din suma uriaşă, o parte din bani ajung în contul Ronida Invest LLP, o companie fantomă din Marea Britanie. Aceasta redirecţionează 102.000 de dolari către Liberton Associates LTD, o altă firmă fantomă prinsă în mai multe inginerii financiare şi litigii dubioase examinate de judecătorii moldoveni. Ulterior, însă, Liberton a transferat banii reprezentanţei londoneze a Knight Frank LLP, una dintre cele mai mari agenţii imobiliare din lume.

Din contul celor 102.000 de dolari redirecţionaţi agenţiei londoneze, Mihaela Muruianu şi soţul său au închiriat, în perioada 2012-2013, un apartament. Locuinţa se află în zona istorică a Londrei, în apropiere de Palatul Buckingham – reşedinţa oficială a monarhilor britanici, la câţiva paşi de celebrul Hyde-Park şi râul Tamisa.

Mihaela afirmă că plata pentru chiria apartamentului face parte dintr-o înţelegere pe care tatăl ei a făcut-o cu un businessman din R. Moldova, în lipsa ei: „Esenţa înţelegerii, din spusele tatălui, constă în faptul că potenţialul meu angajator achită o parte din cheltuielile pentru chirie […], iar eu, la rândul meu, după încheierea studiilor şi împlinirea a trei ani de stagiu într-o companie britanică […] care se vor împlini în 2019 […] îmi dau acordul să mă angajez la lucru în Republica Moldova, pe un termen de cinci ani, prioritar în sectorul bancar”.

Mihaela Muruianu a beneficiat de încă 28.000 de dolari din banii spălaţi prin Laundromat. De data aceasta, însă, suma ajunge în contul personal al tinerei deschis la HSBC din Londra, bancă a cărei filială din Elveţia a fost implicată, în 2015, în scandalul SwissLeaks. Transferul a fost efectuat de compania Carditeks Commerce LP şi acoperit oficial – „pentru serviciile de consultanţă în audit”.

Citiţi continuarea pe RISE Moldova.