Fiece vârstă are a ei frumoasă floare

PERSEVERENŢĂ // S-a dedicat întru totul educaţiei propriilor copii şi muncii de pedagog, care i-au adus aprecieri din partea elevilor şi a colegilor de serviciu

Între sufletele celor doi au existat întotdeauna legături nevăzute. Astfel au menţinut mereu un contact neîntrerupt. Şi oriunde se aflau, îşi transmiteau pe calea legăturilor magice iubirea şi dorul de a fi aproape unul de altul. Însă Dumnezeu a vrut să îi întâlnească tocmai după 37 de ani de despărţire.

Ciudate şi încurcate sunt căile vieţii. Olga era o frumuseţe de fată când Nicolae a venit în şcoala ei natală din Badicul Moldovenesc, Cahul. Tânărului profesor i-a căzut tronc fata înaltă, mlădioasă, cu părul lung până aproape de călcâie. Şi Olga a simţit atunci că o sfredeleşte în inimă un „nu ştiu ce şi un nu ştiu cum”. Şi aşa, de la o vorbă la alta, tinerii profesori s-au cunoscut mai îndeaproape. Era o toamnă frumoasă şi toate în jur şopteau: „Iubeşte!”. Iar cuvintele de dragoste se cereau rostite de către cei doi. Dulcea mângâiere pentru Nicolae era privirea duioasă a Olgăi, iar pentru aceasta – balsamul iubirii lui protectoare.

Aşa au trecut doi ani până în ziua când Nicolae a plecat în armată. După ce acesta a satisfăcut serviciul militar, s-au întâlnit la fel de fericiţi. Îşi făceau planuri de nuntă. Nu bănuiau că părinţii lui Nicolae nici nu vor dori să audă de căsătoria lor. „Bine, dragul mamei, i-a zis cea care l-a născut, dar ce puţine fete de gospodari sunt aici, la noi, la nord? (Nicolae e din Zastânca Sorocii – n.a.) De ce te-ai oprit tocmai la una din sudul republicii? Ai lucrat doi ani unde ai fost repartizat, fii acum bun şi vino acasă”.

Au trecut zile, săptămâni şi luni la mijloc şi Nicolae nu s-a mai întors la Bădicul Moldovenesc. Le-a făcut pe plac părinţilor, a revenit acasă. Peste puţină vreme s-a căsătorit cu o fată adorată de mama lui. Nici Olga n-a stat nemăritată, şi-a găsit şi ea un suflet pereche cu care şi-a făcut casă arătoasă şi trei fete frumoase. Însă convieţuirea cu cel care îi devenise soţ nu a fost de durată. În floarea vârstei, Olga a rămas văduvă cu fetele mici şi cu toată povara casei pe umerii săi. S-a dedicat întru totul educaţiei propriilor copii şi muncii de pedagog, care i-au adus, timp de 45 de ani, aprecieri din partea elevilor şi a colegilor de serviciu. A ştiut să îi cucerească pe cei din jur cu căldura sufletului şi marea dragoste faţă de obiectul predat.

În ospeţie la o ghicitoare

După moartea soţului, problemele de sănătate ale Olgăi s-au agravat. Într-o zi, la Cahul, când ieşea de la medic, s-a întâlnit cu o colegă. Şi pentru că trebuia să facă mai multe examene medicale, în orele după-amiezii, a acceptat invitaţia unei colege de a merge în ospeţie la cumnata acesteia care ştia să ghicească în palmă.

Cumnata colegei sale i-a citit în palmă de parcă i-ar fi citit într-o carte şi i-a spus o mulţime de lucruri adevărate. I-a spus, de exemplu, în ce an s-a căsătorit, câţi copii a născut, că prima naştere a fost deosebit de grea, că i-a murit soţul după care o să verse lacrimi încă multă vreme. I-a mai spus că, peste o jumătate de an, o să-i moară un părinte şi o să-i rămână o moştenire mare de care nu o să aibă folos. Şi aşa a fost. I-a mai spus că o să treacă prin mari greutăţi şi ea şi copiii. Aceste preziceri de asemenea s-au adeverit. I-a spus că s-a întâlnit opt ani cu un băiat şi, dacă s-ar fi căsătorit cu el, nu ar fi fost fericită. A fost şi acest băiat în viaţa ei, dar când s-a întors, după examenele de licenţă, l-a găsit însurat.

Ghicitoarea i-a spus că, la bătrâneţe, se va căsători cu bărbatul pe care l-a iubit în tinereţe. Nu-i venea să creadă. A uitat cum a ieşit de la cumnata colegei sale. Preocupată de griji şi de probleme, îşi vedea de-ale ei: de grădină, de păsări şi animale, de şcoală şi fiice. Nu uita nici de lecturi, căci a înţeles un lucru important – nimic nu se poate compara cu plăcerea de a citi o carte bună. Mă rog, i-o cerea şi profesia de profesoară de română. Cu credinţă în Dumnezeu, optimism şi dragoste de muncă, Olga, timp de 20 de ani, chiar dacă stârnea interesul bărbaţilor, nu s-a recăsătorit.

Revedere după 36 de ani

Odată, în ajunul unui nou an de studii, Olga s-a întâlnit cu un coleg de care era foarte legată sufleteşte şi pe care îl crezuse mort. El, de fapt, se stabilise în Rusia. Şi-au amintit împreună de Nicolae şi au hotărât să organizeze o întâlnire cu profesorii de altădată. Mai ales că acest coleg cu numele Dumitru a stat într-o gazdă cu Nicolae şi au dormit pe un pat. Zis şi făcut. În scurt timp, au pus la cale întâlnirea. L-au anunţat pe Nicolae. Acestuia tocmai îi decedase soţia. Totuşi a venit să revadă şcoala în care şi-a început activitatea şi pe colegi.

Au trăit emoţii de nedescris şi au depănat o noapte întreagă amintirile. Au mers apoi la Olga în ospeţie, care a dat dovadă de o ospitalite cu totul remarcabilă. A fost ceva de vrajă în această întâlnire, o comunicare deschisă între foştii colegi. La despărţire, când urcaseră deja în maşină şi se pregăteau să plece, Dumitru i-a zis: „Păcat că trebuie să ne despărţim aşa de repede. Dar în numele acestui păcat o să te dau jos din maşină, Nicolae”. Şi l-a împins afară, a închis uşa şi a plecat. La început, Olga a crezut că îi o glumă, dar când a văzut că maşina a ieşit din sat a înţeles că bunul ei coleg i-a pregătit această surpriză.

Firul rupt se înnoadă

Rămaşi singuri lângă poartă, Olga şi Nicolae se priveau tăcuţi şi nu ştiau ce să facă. Ochii li se umpluseră de lacrimi, iar inimile li se topeau de înduioşare. Într-un târziu, zăgazurile s-au spart şi Olga a rostit: „Ce stăm aşa înţepeniţi? Hai să intrăm în casă!”. Şi au intrat. Cred că nu e nevoie să descriu ce a urmat. A fost frumos ca prima oară, fără îndoială. Deoarece nu se săturau să se privească şi să se mire de taina ce i-a reunit. Însă nu s-au grăbit atunci să îşi unească destinele. Plecarea la cele veşnice a soţiei lui Nicolae era încă proaspătă şi Olga nu şi-a putut permite să meargă cu el la Soroca.

Au aşteptat să treacă doi ani şi, în această pimăvară, Olga l-a urmat pe Nicolae la Zastânca. Vindecate cu iubirea, rănile sufletului s-au prefăcut în flori. Iar gândurile îmbrăcate în veşminte curate îi fac să spere şi să creadă în frumos. Şi aşa cum bucuriile la fel ca şi tristeţile nu vin niciodată singure, Olga, acum câteva zile, a avut parte încă de o surpriză foarte frumoasă. Ştiind că Veronica Chiţan, colega ei de clasă pe care nu a văzut-o 44 de ani, locuieşte în Soroca, a telefonat-o şi şi-au dat întâlnire în curtea bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.

Era o zi cu cer senin, cu aceleaşi flori de primăvară ca atunci când s-au despărţit. Nu ştiau nici una, nici alta cum arată după atâţia ani. Stăteau în faţa bisericii şi se căutau cu ochii. La un moment dat, Veronica a întrebat: „Olga, tu eşti?”. Obrajii li se îmbujorară şi, desfăcându-şi braţele, s-au cuprins şi au plâns aşa ca la „Surprize, surprize”. Toată lumea care ieşea din biserică se uita la ele cu drag şi cu mirare şi nu înţelegea ce se petrece. Nedumerit, s-a apropiat de ele şi părintele Nicolae. Când a aflat că e vorba de lacrimi de bucurie, le-a binecuvântat, dorindu-le să aibă darul de a se lumina una pe alta atât cât le va fi dat să trăiască pe acest pământ.

În final, Olga a adăugat: „Aşa cum lumina unei stele i-a călăuzit pe magi, aşa şi mie mi-a luminat calea o stea spre Soroca. Trebuia să trec prin timpuri şi anotimpuri ca să ajung să îmi văd fericirea cu ochii”.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce