„Fiecare Iosif îşi are amanta sa” // INTERVIU

 

Val Butnaru a revenit, după 20 de ani, ca director general la Teatrul „Eugene Ionesco”, deoarece consideră că Petru Vutcărău, un artist de talie europeană, nu poate fi lăsat singur în faţa unor probleme insurmontabile

 

– Cu douăzeci de ani în urmă, stimate Val Butnaru, ai fost director al Teatrului „Eugene Ionesco”, având un rol important în constituirea repertoriului şi în conturarea unui profil stilistic individual al TEI. Astăzi revii la TEI ca director general al aceluiaşi teatru. Într-un anume sens, te întorci „acasă”?

 

Într-un anume – da, în celălalt – nu.

 

– În 1991, exista mai mult entuziasm în mediul teatral? Pe atunci era mai simplu să conduci o instituţie culturală?

 

În 1991, nu era mai simplu, era altfel. Acum două decenii, noi, cu toţii, eram alţii. Alergam nebuni de fericire pe străzile Chişinăului şi eram gata pentru asaltul decisiv, cetăţile inexpugnabile capitulau în faţa planurilor noastre măreţe, ce mai – eram gata să cucerim omenirea! Asemenea stări nu se repetă decât foarte rar în viaţă. Şi dacă am amintiri de neuitat despre ceva, acest ceva îl constituie perioada aflării mele la „Ionesco” în acei ani.

 

– Ai reuşit să te obişnuieşti cu pereţii de sticlă şi beton ai Teatrului „Eugene Ionesco”?

 

Nu ştiu ce ai în vedere. Poate faptul că în acest sediu s-a aflat, iniţial, un cinematograf, apoi – o discotecă şi, astfel, clădirea ar fi improprie pentru un teatru? Nu-i bai! Bai e că pe timp de ploaie prin pereţii de sticlă curge apă în interior, iar bani pentru reparaţii nu sunt şi nu se prevăd.

 

– După ani şi ani de aşteptare, TEI are în sfârşit un sediu. Este un vis împlinit?

 

Puţin spus „vis împlinit”… E recăpătarea sensului vieţii! Dar fiindcă în Proiectul de Succes Republica Moldova (PSRM) orice vis, char şi cel realizat, nu poate fi şi „împlinit” până la capăt, la „Ionesco” s-a întâmplat exact astfel. S-a dat sediu, în schimb nu au fost alocaţi bani pentru întreţinerea şi reparaţia acestuia.

 

– Care sunt direcţiile politicii repertoriale elaborate de tine? Se va păstra predilecţia TEI pentru teatrul absurdului?

 

Se va păstra predilecţia pentru Teatrul Finanţelor. În condiţiile în care nu se alocă bani pentru montări de noi spectacole, iar salariile oamenilor de teatru reprezintă o adevărată ruşine naţională (crede cineva, prim-ministrul, bunăoară, sau ministrul Finanţelor că se poate supravieţui cu 1500-1800 de lei pe lună?!), pe deasupra existând datorii uriaşe, mă văd nevoit să întreprind un şir de măsuri radicale, unele ar putea fi de-a dreptul neortodoxe, de salvare a TEI de la un fiasco financiar.

 

Pe de altă parte, tot ce vom produce şi vom juca în stagiunea curentă se va afla sub semnul unui succes răsunător, unei prize nemaivăzute la public, iar asta înseamnă să plasez proiectele ionesciene sub semnul succesului financiar.

 

– Trupa actuală a TEI va fi completată, modificată?

 

De ce să fie modificată? Fiindcă a venit o „mătură” nouă? Nu, vom lucra cu echipa existentă de actori. Vor fi angajaţi doar 2-3 actori noi, mai mult nu ne putem permite.

 

– TEI se bucură de sprijin din partea guvernului?

 

Aş vrea să vorbesc nu doar de situaţia extrem de dificilă în care se află Teatrul „Eugene Ionesco”. Cred ca e cazul să vorbim deschis despre soarta culturii în PSRM. Am spus-o şi cu altă ocazie: nu ministrul Culturii poate salva Cultura. Nu contează nici cine este ministrul Culturii, fiindcă la şedinţele de Guvern el este pus la coada mesei, iar toate proiectele şi bugetele solicitate au fost, sunt şi vor fi făcute varză de un alt ministru, cel al Finanţelor, oricare ar fi acesta. Atâta timp cât guvernanţii, primul ministru, în special, nu vor înţelege că Cultura nu este un moft al cuiva, că Cultura nu este ruda săracă a Bugetului de stat, exact atâta timp şansele lor de a obţine succese economice vor plana sigur-sigur deasupra cotei zero.

 

Cultura în tandem cu Învăţământul au salvat naţiuni întregi de la pieire. Înţeleg că acesta nu e şi cazul nostru, dar aş vrea să amintesc că după al Doilea Război Mondial, ţări precum Coreea de Sud, fiind în ruini, au mizat în primul rând pe instruirea de calitate şi pe înnobilarea sufletelor omeneşti prin contactul cu Cultura. Unde e Coreea acum şi unde e PSRM!

 

– Ce spectacole vom putea vedea la TEI în stagiunea 2012–2013?

 

După mai mulţi ani de activitate sporadică, trecem la un program de lucru intens şi continuu. Va fi restabilit repertoriul de succes al teatrului, mă refer în primul rând la „Chiriţa în provincie”. De data asta publicul va vedea o „Chiriţă…” nouă şi extrem de amuzantă. Bomba stagiunii va fi „Aşteptându-l pe Godot” cu participarea actorilor care au jucat în acest spectacol şi acum 20 de ani – Petru Vutcărău şi Andrei Sochircă. Pentru cei mici, vom restabili spectacolul „Privighetoarea” de H.C. Andersen, iar în timpul sărbătorilor de iarnă vom prezenta un show pentru copii aşa cum n-a mai văzut Chişinăul! Scopul nostru este să-i facem pe micii noştri spectatori să se îndrăgostească de teatru şi să păstreze acest sentiment pentru toată viaţa. Sala mică şi holul de la Art House Cafe vor constitui nişte platouri în care se vor consuma mai multe proiecte experimentale. Vom încheia stagiunea cu o altă bombă, dar nu voi dezvălui, deocamdată, detalii pentru a menţine suspansul.

 

– Piesa „Iosif şi amanta sa” a fost montată pentru prima dată, la TEI, în 1992. O nouă versiune scenică  a fost realizată în primăvara lui 2012, tot la TEI, avanpremiera având loc în cadrul Bienalei din anul curent. Prin ce te-a surprins acest nou spectacol cu „Iosif…”?

 

Aş vrea să menţionez câteva aspecte legate de această întrebare.

 

Unu. Să fi fost, la momentul montării, eu directorul teatrului, nu aş fi acceptat montarea piesei. Da, este un spectacol superb, poate chiar una dintre creaţiile de vârf ale lui Petru Vutcărău (prima în top rămânând inegalabila „Maşinăria Cehov”). Da, publicul avizat este încântat de Iosif, nu neg. Însă asemenea spectacole sunt bune de dus la festivaluri internaţionale de teatru şi de câştigat premii, dar nu bani la Chişinău.

 

Doi. Am revenit la „Ionesco” într-un moment extrem de greu pentru teatru la insistenţele lui Petru, dar şi de dragul lui. Consider că Petru Vutcărău este un artist de talie europeană (n-o spun doar eu, ci chiar  oamenii de teatru din Europa) şi mi se pare nedrept să fie lăsat singur în faţa unor probleme insurmontabile.

 

Spectacolele montate de Petru Vutcărău au devenit deja teme de referinţă în multe ţări din Europa. Şi chiar dacă PSRM mai constituie o excepţie, lucrurile se vor îndrepta şi aici. „Iosif…” cel de acum 20 de ani şi cel de acum reprezintă o încercare regizorală de verificare în timp a unor răspunsuri ştiute demult. Aşadar, oricât am încerca să fentăm soarta, finalul, oricum, rămâne implacabil. Orice Iosif îşi are amanta sa.

 

– Cursurile de actorie de la TEI se vor ţine cu regularitate şi în această stagiune?

 

Bineînţeles. De acest lucru se ocupă Ala Menşicov şi sper că nu peste mult timp cursurile Alei se vor transforma într-o adevărată şcoală teatrală.

 

– Serile de joi ale TEI, inaugurate vara, se vor desfăşura şi în sezonul rece?

 

Joile vor rămâne în „repertoriul” obligatoriu al Art House Cafe. Aceste acţiuni vin să continue „Vineri seara la Eugene Ionesco” de cândva.

 

– Îţi mai rămâne timp să scrii dramaturgie?

 

Oricât de greu îmi va fi la această etapă de lucru în teatru, vreau să duc la bun sfârşit un text intitulat „Republica cu îngeri comunişti”, o adaptare scenică a romanului „Cartea nomazilor din B.”. Îmi doresc din tot sufletul să văd pusă în scenă o pânză, uşor epică, în care să ne regăsim şi să ne recunoaştem noi, cu toţii – basarabenii uitaţi şi nedreptăţiţi de Istorie.

 

– Mulţumesc şi o stagiune cât mai reuşită!

 

A dialogat Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)