Fidelitatea, soluție contra infecțiilor cu transmitere sexuală

La vârsta de 18 ani a cunoscut consecinţele vieţii sexuale neprotejate

 

Infecții despre care se vorbește în șoaptă. Doina, o tânără de 22 de ani din Chișinău, după primul contact sexual, s-a ales cu mai multe infecţii: ureoplasmă, gardnerella, erozie a colului uterin şi papiloma virus uman. „Tratamentul a durat o perioadă îndelungată, însă acum sunt sigură că sunt perfect sănătoasă și am tras mai multe concluzii în ceea ce privește o relație intimă cu persoana iubită”, spune tânăra.

 

Vera Lozovanu-Guţu

Aurel Manea

 

Erau împreună de mai bine de un an, se limitau la dragostea platonică, până în momentul în care s-au hotărât să înceapă viaţa sexuală. Fără a şti consecinţele vieţii sexuale neprotejate, Doina, pe atunci de 18 ani, şi prietenul acesteia s-au pomenit în cabinetul medicului dermato-venerolog. „Nu eram informată la capitolul infecţii, aşa că nici nu mi-a trecut prin cap că le-aş putea contracta chiar după prima experienţă”, îşi aminteşte tânăra.

 

Specialiştii susţin că în Republica Moldova pot fi întâlnite aproximativ 30 de tipuri de infecţii ce se transmit pe cale sexuală, cele mai frecvente fiind trichomoniaza, gonoreea, sifilisul, clamidioza și HIV SIDA, fiecare din acestea având o perioadă diferită de manifestare a primelor semne clinice.

„Semnele de alarmă le-am observat aproximativ după o săptămână de la actul sexual. Scurgerile abundente însoţite de un miros neplăcut şi durerile la nivel de ovare mi-au dat de înţeles că ceva nu e normal. Am mers la ginecolog pentru a face o investigaţie. Am aflat că sunt infectată cu ureoplasmă, gardnerella, am erozie a colului uterin şi papilomă virus uman. Am urmat un tratament medicamentos, iar pentru a elimina erozia am fost nevoită să accept arderea acesteia cu laserul. E o procedură foarte dureroasă. Mă simţeam distrusă moral. Nu le puteam povesti părinților, prin urmare, tratamentul care a durat mai bine de un an l-am achitat din banii pe care îi câștigam singură”, ne-a mărturisit Doina.

 

Simptomele la femei și bărbați

 

Apariţia eliminărilor din canalul uretral, erupţii pe organele genitale, inflamarea ganglionilor limfatici regionali care reacţionează primii la infecţie, disconfortul în timpul actului sexual – acestea sunt, potrivit lui Dumitru Rubanovici, şeful secţiei Dermatovenerologie a Spitalului de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, primele semne de alarmă în rândul bărbaților. „La femei, e normal dacă există o cantitate mică de eliminări, în cazul în care acestea devin abundente, însoţite de un miros neplăcut, adresați-vă urgent la medic”, recomandă Rubanovici.

 

Dermato-venerologul a menționat că bolile cu transmitere sexuală, de obicei, se contractează câte două-trei. „Cea mai mare greşeală a tinerilor este că, la depistarea unor simptome, nu consultă un medic specialist, dar încearcă să se trateze individual, recurgând la remedii naturiste. În cazul în care cuplul a avut un contact sexual neprotejat, după care unul dintre parteneri a depistat vreo infecţie, tratamentul este obligatoriu pentru ambii, deoarece unele infecţii se manifestă peste trei–cinci zile după contact, altele peste o săptămână sau chiar şi peste o lună”, atenționează doctorul.

 

Consecințele unei infecții netratate

 

Dermatovenerologii recomandă: în timpul tratamentului, relaţiile sexuale se permit doar cu prezervativ. Controlul medical repetat este obligatoriu. „După tratarea infecţiilor, acestea nu reapar în cazul în care ambii parteneri sunt fideli şi nu au contacte sexuale cu alte persoane de la care ar putea să se contamineze din nou”, recomandă cuplurilor Rubanovici.

 

Dintre consecințele unei infecții netratate, menţionăm: naşterea prematură, masa mică a nou-născutului, subnutriţia fătului, malformaţiile congenitale. Doina spune că experiența neplăcută a făcut-o să se informeze ce presupune o boală cu transmitere sexuală. „Este foarte rău că tinerii nu ştiu nimic despre consecințele unei relații sexuale neprotejate. Acum sunt mult mai atentă și sunt sigură că voi avea copii sănătoși”, a menționat tânăra de 22 de ani.

 

Actualmente, în lume, din cauza netratării gonoreii la femeile gravide, orbesc 4000 de copii nou-născuţi. Papiloma, virusul uman anual, duce la 50.000 de cazuri de cancer de col uterin, dintre care 24.000 decedează.

 

Sfatul medicului

 

Pentru a preveni bolile cu transmitere sexuală,Viorel Calistru, vicedirectorul Spitalului de Dermatologie şi Maladii Comunicabile, propune următoarele soluţii: abstinenţa; fidelitatea reciprocă; evitarea situaţiilor ce impun raport intim forţat; protejarea în timpul relației sexuale. Medicul a ținut să menționeze cum poate evita o domnișoară un contact sexual nedorit. „Să nu iasă singură din casă pe timp de noapte; să evite companiile în care se consumă în abundență băuturi alcoolice; să nu provoace bărbaţii, prin vestimentaţie sau vorbe cu subtext sexual; să nu urce în automobile cu bărbaţi necunoscuţi; să nu accepte cadouri scumpe”.

 

Conform datelor statistice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la 4% din femeile infectate cu gonoree sau clamidioză netratată corect se dezvoltă procese inflamatorii ale organelor reproductive şi la fiecare a patra din aceste femei se dezvoltă infertilitatea. La 25% din femeile cu sifilis netratat, sarcina se termină cu moartea fătului.