Fidel Castro, „bărbatul a 35.000 de femei”

fidel

„Bărbatul a 35.000 de femei”, a fost supranumit Fidel Castro (foto) de către New York Post în 2008. Cu cauza sa, cu aspectul său dur de luptător, cu carisma sa şi discursurile-fluviu au sedus atât masele, cât şi femeile, care au îngenuncheat în număr mare „efectului Fidel”. Un aspect al vieţii despre care comandantul şef al revoluţiei cubaneze, decedat vineri, 25 noiembrie, la vârsta de 90 de ani, a păstrat cea mai mare discreţie.

gina-lollobrigida

Fidel Castro şi-a înmulţit cuceririle pe parcursul întregii sale vieţi, în timp ce fratele său, Raul, nu a avut decât o singură femeie, Vilma Espin, întâlnită în timpul rezistenţei, cu care s-a căsătorit în 1959 (ea murit în 2007). În cadrul numeroaselor interviuri, fostul preşedinte cubanez a amintit în rare cazuri despre legăturile sale amoroase, însă a recunoscut o dată că a avut o viaţă „plină de dragoste”.

„O viaţă plină de dragoste”

marita-lorenz

Înainte de a fi cunoscut ca „revoluţionar”, Fidel Casto şi-a multiplicat cuceririle, alegând de preferinţă blondele, dar fără a dispreţui metisele. În 1950 şi 1960, el a sedus numeroase americane, germane sau italiene şi, în anii 1970, avea o relaţie strânsă cu actriţa italiană Gina Lollobrigida, care va realiza un documentar despre el.

Le corps de mon ennemi  d' HenriVerneuil avec Marie France Pisier 1976

Marie-France Pisier, sora Evelynei Pisier

Puţin după venirea sa la putere, în 1959, Fidel Castro a avut o legătură cu tânăra germană, Marita Lorenz. Aceasta a povestit recent într-o carte că ar fi fost convinsă de CIA să îl asasineze pe „el Comandante”, înainte de a ceda în momentul fatidic. În 1964, a avut de asemenea o aventură cu Evelyne Pisier, sora actriţei Marie-France Pisier, furată de amicul său de epocă, Bernard Kouchner.

Istoricii îi atribuie cel puţin şapte copii. „Ca om politic şi ca revoluţionar, resping ideea de a amesteca familia şi politica. Consider aceste poveşti despre primele doamne ridicole”, a spus el în 2002 cineastului american Oliver Stone în documentarul „Looking for Fidel”.

The following two tabs change content below.