Festivalul „Interferenţe” de la Cluj și trandafirii din Chișinău

central.victor copiii la putere

Scenă din spectacolul „Victor sau copiii la putere” de Roger Vitrac în regia lui Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Festivalul Internațional de Teatru „Interferențe” uneşte culturi, spaţii, spectatori şi creatori de teatru la Cluj, unul din cele mai primitoare oraşe ale României. Organizat de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, festivalul (ediția a 4-a) se desfășoară în perioada 26 noiembrie –7 decembrie, având genericul „Mărturiile corpului”.

Publicul poate vedea la Cluj zilele acestea producţii ale unor regizori contemporani de excepţie, precum Thomas Ostermeier, Declan Donnellan, William Kentridge, Joseph Nadj sau Pippo Delbono. Teatrul românesc e reprezentat de montări de rezonanță din orașul gazdă și aduse de la Bucureşti. Pe lângă spectacolele din program, au loc numeroase dezbateri, lansări de carte, concerte şi expoziţii. Festivalul „Interferenţe” găzduiește de asemenea un atelier pentru tineri critici teatrali din diverse țări, anglofoni și francofoni, atelier inițiat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru.

Tompa Gabor: „Există oare mântuire?”

Tompa Gabor, director şi selecţioner al „Interferenţe”-lor, explică astfel tema festivalului: „Noi, fiinţele umane, suntem mereu preocupaţi de corporalitatea noastră, de apariţia noastră fizică, funcţiile de viaţă, îmbătrânirea, temporalitatea noastră, efemeritatea, conceperea noastră întru naştere, bolile noastre dureroase, sexualitatea, practic, tot ce ne leagă de alchimia misterioasă a trupului de la întruparea Cuvântului încoace. Va învia şi va renaşte oare corpul uman atât de mult glorificat, divinizat, idealizat, chinuit, torturat, umilit şi aneantizat de-a lungul Istoriei? Există oare mântuire? Cele mai importante tendinţe ale teatrului contemporan – în care graniţele dintre teatru şi arta performativă tind din ce în ce mai mult să se contopească – îşi propun redefinirea noţiunii de corporalitate, aducând publicul în faţa unor experienţe noi.”

Un spectacol inspirat din poemul „Trandafirul din Chișinău” de Otto Tolnai

Convingerea certă a organizatorilor festivalului „Interferențe” este că diversitatea îmbogăţeşte o cultură, schimbă mentalitatea, oferă deschideri spre experienţe artistice intense şi surprinzătoare. Regizorul Andras Urban, de exemplu, a montat la Teatrul Municipal din Subotica, Serbia, spectacolul „Trandafiri” după poemul „Trandafirul din Chişinău” al poetului ungur Otto Tolnai. Autorul consideră că poemul său ține de eposul eroic, e un text teatral, un monolog fără final, cu multiple semnificaţii locale. Spectacolul din Serbia ia drept punct de pornire poemul lui Tolnai pentru a crea un experiment vizual, format din 11 imagini lirice. Departe de ideea declamării unui text poetic în scenă, producţia „Trandafiri” a fost definită de critica specializată drept un caleidoscop de poezie materializată. Regizorul Andras Urban consideră că spectacolul vorbeşte prin excelenţă despre teatrul de astăzi, iar poemul apare ca un act, ca o realitate independentă şi că acest tip de experienţe estetice pot face vieţile oamenilor mai pline de sens, mai profunde şi mai valoroase. Chişinăul şi rozele noastre nu sunt personaje ale piesei. În poemul lui Otto Tolnai, trandafirii de la Chişinău îi pot oricând înlocui pe cei de la Jericho, iar mugurii lor pot fi schimbaţi pe o floare de deşert uscată, într-o serie de asocieri libere, în continuă dezvoltare.

„Paper music”, dedicat memoriei colective

Întrebări fundamentale ne-au fost adresate în producţia „Paper music” a companiei Tomorrowland (Paris). Acesta este cel mai recent proiect al artistului sud-african William Kentridge şi al compozitorului Philip Miller. Kentridge este cunoscut în Occident pentru experimentele în arta de animaţie, el are o tehnică unică: desene succesive în cărbune, mereu pe aceeaşi coală, care păstrează urmele desenelor anterioare. „Paper music” este de fapt o colecţie de scurtmetraje animate, inclusiv „Lumea lui Felix”, „Călătorie pe Lună” sau „Caiete egiptene”. O parte importantă a operei lui Kentridge se dedică memoriei colective, în contextul istoriei sângeroase a ţării sale de origine. Undo, unsay, unremember, unhappen – a desface, a nu spune, a nu ţine minte, a nu se întâmpla. E o încercare aproximativă de a reda în română sensul acestor verbe intraductibile, găsite de Kentridge pentru a defini imposibila anulare a trecutului. Coloana sonoră, formată din piese tradiţionale ale populaţiilor africane, din sunete bizare, agresive, onomatopeice, este asigurată de pianistul Vincenzo Pasquariello şi solistele Ann Massina şi Joanna Dudley.

„Interferenţe” continuă până la finele săptămânii curente la Cluj, iar întâlnirile cu creatorii de teatru ne inspiră, ne ating, mișcă ceva în noi, ne transformă. Creatorii adevărați schimbă teatrul de azi, iar acesta ne schimbă pe noi.

Constanţa Popa