Fericirea iubirii are durată scurtă

De câte ori aţi auzit şi voi fraza „Ne-am luat din mare dragoste şi am ajuns a ne urî ca duşmanii de moarte”? E un mare adevăr aici. Iubirea e o stare de spirit care durează atâta timp cât rezistăm încercărilor vieţii. Cine spune că iubeşte aceeaşi persoană toată viaţa şi, cu anii, sentimentul acesta e tot mai puternic mă face să zâmbesc. Doar în două situaţii se menţine starea asta pentru persoana dragă: când nu îl ai de soţ sau soţie sau când persoana iubită a murit înainte de a-ţi trece iubirea pentru ea. În rest, în cuplurile care s-au luat din mare dragoste, iubirea unuia pentru altul trece uşor în obişnuinţă, în nişte relaţii care presupun responsabilitate şi obligaţii comune faţă de familie. Dar poate că greşesc…

S-au simţit atraşi unul de altul de la prima vedere

Povestea Marinei şi a lui Igor însă mă face să cred că am dreptate. Cei doi s-au întâlnit când erau deja căsătoriţi. Igor deja creştea doi copii, era cu zece ani mai mare decât Marina. Ambii erau pedagogi într-o şcoală din raionul Nisporeni. Marina s-a stabilit împreună cu soţul în satul de baştină al acestuia. Spuneau că s-au simţit atraşi unul faţă de altul de la prima vedere. Şi s-au speriat! Şi unul, şi altul aveau familie. S-au luat parcă din dragoste şi acum ce se întâmplă, Doamne?! Ambii îşi programau ziua ca să fie mereu la şcoală. Satul nu bănuia atunci ce pojar e în sufletul celor doi. Erau copleşiţi de ceea ce li se întâmplă. Se doreau la nebunie şi ar fi fugit unul de altul ca să nu creeze neplăceri partenerilor de viaţă. Îşi dădeau seama că o nenorocire putea să se întâmple fără voia lor.

Marina îl pisa pe bărbatul ei să se mute din localitate fie la Chişinău, fie în centrul raional. Mitică însă nici vorbă să o asculte! Era unicul copil la părinţi. Aceştia i-au construit casă nu departe de dânşii şi visau la ziua când nepoţeii vor trece drumul la bunei… „Ce îţi lipseşte, femeie, ca să fii fericită? Ai de toate, nu te pun la lucru în gospodărie, mama şi tata ne uşurează viaţa amândurora. Îl cauţi pe dracu!” Cum avea să îi spună Marina ce se face în sufletul ei!? Un an s-a tot pârjolit femeia.

Şi iată că s-a întâmplat un lucru care a dezlegat într-un fel situaţia asta. A fost trimisă la nişte cursuri de calificare la Chişinău tocmai pentru trei luni. Avea de gând să caute ceva de lucru la Chişinău. „Mă angajez şi, după aceea, vedem noi ce facem: ori vine soţul la mine, ori divorţez.” De când i-a căzut drag Igor, Marina nu îl mai dorea pe Mitică în patul ei. Dacă soţul insista ca să-şi respecte obligaţiunile conjugale, o făcea cu lehamite. De unde, dragă, să se mai nască copii în situaţia asta?

În lipsa ei, Igor nu îşi găsea locul. Certurile în casa lor porneau din senin, din te miri ce. Mereu bosumflat acasă, nemulţumit la şcoală, a ajuns să fie apostrofat de fiecare coleg. Directorul şcolii l-a chemat în biroul lui. „Ce se întâmplă, omule? Te cunosc de atâţia ani, ai neplăceri acasă?” „Nu mă simt bine, poate îmi acorde un mic concediu. Aş vrea să fac un examen medical…” Pentru că era un pedagog bun, directorul şcolii a consimţit. L-a rugat totuşi să vorbească cu vreun coleg care i-ar face orele în perioada cât va fi lipsă. Acasă Igor a spus acelaşi lucru. Şi până în seară a şi plecat din sat. Nu avea niciun cunoscut la Chişinău la care ar putea trage, dar se gândea că o noapte va dormi şi în gară.

A doua zi, s-a dus direct la institutul de perfecţionare a cadrelor didactice să o vadă pe Marina. Cum a zărit-o, a luat-o de mână şi a târât-o ca pe o creangă. Femeia se împiedica, îl ruga să se oprească, dar Igor a tras-o după colţul clădirii şi i-a zis: „De azi înainte nu te mai scap din ochi. Indiferent ce o să se întâmple, suntem şi vom fi mereu împreună!”. Cât a făcut examenul medical, nemernicul a stat cu Marina. Curioasă treabă şi asta. Soţul Marinei nu a venit o dată la Chişinău să o vadă şi nici nu şi-a bătut capul de ce nu vine aceasta acasă. Nici ei, nici satul n-au bănuit o clipă că între cei doi e o relaţie de iubire.

Nu e simplu să părăseşti o femeie care ţi-a adus pe lume doi feciori

Marina a făcut după cum şi-a pus în gând. Şi-a găsit de lucru la Chişinău. I-a scris soţului un răvaş în care nu numai căl-a informat, dar i-a şi înaintat condiţia: ori vine să trăiască cu dânsa, ori divorţează. Acest lucru l-a pus pe jar pe Mitică: „Uite ce obrăznicătură e nevastă-mea! I-am creat condiţii ideale şi o purtam pe braţe. Ea însă îndrăzneşte să îmi pună condiţii! Cine se crede?!”. Mitică nici măcar nu i-a răspuns. Astfel, în trei luni, Marina intenţiona să depună actele pentru divorţ şi aşa spera că va fi liberă ca pasărea în văzduh.

Cu Igor însă era altă poveste. Bărbatul s-a întors la nevastă şi la copii şi şi-a zis că ar mai trebui să îngăduie. Nu e simplu să părăseşti femeia care ţi-a adus pe lume doi feciori. Mai erau şi nănaşii, părinţii, gura satului, într-un cuvânt, mai că ar fi dat înapoi. Şi-apoi jarul cela din suflet i se mai mulcomise după ce a avut-o pe Marina cum i-a dorit inimioara. Asta nu înseamnă că nu se mai vedea cu Marina. Cel puţin de trei ori pe săptămână venea la Chişinău. Marina îşi dădea seama ce se face în sufletul bărbatului, simţea că îi vine greu să pună capăt unei căsnicii în care cresc deja copii. O speria într-un fel faptul că el n-a pomenit niciodată de divorţ. Un an întreg Igor tot venea la Chişinău. De câte ori îl întreba nevastă-sa încotro ţine calea de trei ori pe săptămână, îi spunea că merge la nişte cursuri de şoferie. Zicea că e timpul să îşi cumpere maşină, dacă vor să fie respectaţi în satul cela.
Marina, ţap ispăşitor

S-a întâmplat însă că cineva l-a zărit pe străzile Chişinăului şi, întâlnindu-se în sat cu nevasta lui Igor, a întrebat-o ce face soţul ei atâta în capitală… Femeia a intrat la bănuieli. Într-o zi, s-a luat după dânsul cu maşina unui verişor de-al ei şi a ajuns la casa Marinei. Nu i-a trebuit mult ca să pună cap la cap nişte lucruri. S-a întors în sat drept la casa lui Mitică. „Şi mata eşti prost, dar şi eu sunt nebună! Ştii de ce te-a lepădat Marina, pentru că e în dragoste cu bărbatul meu. I-am prins sărutându-se pe prag!”

Mitică era aprins de fire. Cum a ieşit din casa soţia lui Igor, s-a şi pornit la Chişinău. Avea în buzunar adresa Marinei şi în suflet setea de răzbunare… I-a găsit în cuibuşor pe cei doi amanţi. L-a bătut pe Igor atât de tare încât Marina a chemat urgenţa şi aceasta, la rândul ei, poliţia.

Fireşte că Igor nu s-a mai întors acasă la nevasta lui. Ştia că nu îl aşteaptă zile bune. A trimis la şcoală o scrisoare în care şi-a cerut demisia şi a rugat ca toate actele lui să îi fie trimise pe adresa Marinei. În acelaşi timp, o soră de-a lui s-a dus la nevastă-sa acasă şi i-a împachetat toate lucrurile. S-ar fi părut că odată cu întâmplarea asta s-a rezolvat şi problema iubiţilor… Însă departe de aşa ceva, fraţilor!

Din momentul când a încasat bătaie, lui Igor îi pierise dragostea pentru Marina. O credea vinovată pentru toate ce i s-au întâmplat. Ajunsese să o învinuiască că i-a distrus căsnicia, că nu e decât o curvă care i-a făcut ochi dulci şi l-a momit cu intrigi muiereşti, că el n-a vrut-o niciodată de nevastă, dar ea s-a ţinut scai şi l-a culcat în patul ei… Vorbe răutăcioase, pline de venin. Dragostea lor – atât de promiţătoare la început – s-a transformat în scurt timp în dispreţ, ură şi deznădejde.

Suferea mai mult Marina. N-a mai încercat să îi spună amantului că e gravidă şi că, peste jumătate de an, va fi mamă. Plictisită de învinuirile amantului, l-a alungat într-o zi. Unde credeţi că s-a dus Igor? Evident, la nevasta lui acasă. S-a umilit până l-a iertat aceea. Aveau doi copii împreună şi o viaţă înainte. Marina, când i-a venit sorocul, a născut un fecior. Dacă se întâmpla ca cineva să vorbească în prezenţa ei despre iubire, despre sentimentul acesta care schimbă faţa lumii, ea tăcea… Ştia că fericirea iubirii are o durată scurtă, iar durerea ţine toată viaţa…

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână