Fericirea are chipul tău

Am 22 de ani. Prima dragoste am trăit-o în timpul liceului. Eu eram în clasa a douăsprezecea, iar el – cu un an mai mic. El avea prietenă şi, după două luni de insistenţe, am acceptat să ies cu el. Şi din acea seară am rămas împreună timp de un an. Un an de calvar şi suferinţă.

Deşi ne-am iubit ca doi nebuni, soarta nu a ţinut cu noi. Apoi, după o pauză de un an, am cunoscut un bărbat mai în vârstă ca mine. Eu aveam 20 de ani, el – 33. Diferenţa de vârstă s-a făcut simţită. Au început certuri şi scandaluri, ar fi vrut să stau mereu în casă, zicea că locul unei femei e la cratiţă. Şi cu toate astea i-am făcut un copil care înseamnă totul pentru mine. La trei luni de la naştere ne-am despărţit. Copilul a rămas cu mine, nu există zi în care să nu regret că nu i-am putut oferi o familie fericită. E adevărat, eu l-am părăsit, dar lângă aşa un bărbat nu se putea trăi.

Vreau să menţionez că sunt o fată frumoasă şi nu pot să zic că duc lipsă de bărbaţi, din contra. Doar că nu pot fi niciodată fericită pe deplin. E ca un blestem. Acum sunt despărţită de tatăl copilului de un an şi cinci luni. Am mai avut relaţii, dar toate trecătoare. La un moment dat, credeam că m-am îndrăgostit de un băiat, poate pentru că simţeam nevoia să ştiu că cineva e lângă mine. M-am săturat de aventuri şi aş vrea ceva serios, dar se pare că nu am noroc niciodată.

Aşa l-am cunoscut pe Adrian într-o seară plictisitoare pe net. Mi-a spus că are prietenă de 4 ani şi totuşi am acceptat această situaţie. Ne întâlnim doar de trei săptămâni, dar îl iubesc şi nu îmi pot imagina să nu îl mai văd. Şi el îmi spune mereu că ceea ce e acum între noi e prea frumos ca să distrugem. Nu ştiu ce să fac. Nu vreau să renunţ la el, dar gândul că se întâlneşte şi cu cealaltă mă obsedează. Într-adevăr, trăim ceva ca în poveşti. Eu doresc să fie numai al meu, deşi ştiu că asta nu se va întâmpla niciodată sau poate totuşi Dumnezeu va face o minune să pot fi şi eu fericită. Cred că nimic în viaţă nu e întâmplător şi că el a apărut în viaţa mea să mi-o lumineze.

E ceva special şi se comportă atât de frumos, încât câteodată cred că visez. Da, el e visul meu. Oricum pe primul loc e fericirea copilului meu şi apoi a mea. Dar vreau şi eu acea fericire de care vorbeşte toată lumea. E prea devreme pentru decizii şi nu vreau să-l influenţez în vreun fel. Eu vreau să rămânem restul vieţii împreună! Acum mai rămâne să hotărască cum va fi în viitor relaţia noastră.

RALUCA

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău