Fenomenul olimpicilor de la liceul „Orizont”

Corina Ucrainciuc, elevă în clasa a noua la Liceul Teoretic “Orizont” din Durleşti, care a obţinut în 2017 o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională la Ştiinţe pentru Juniori, este felicitată de directorul acestei instituţii.

În 2017, din cele 43 de medalii obţinute de către elevii R. Moldova la olimpiadele internaţionale, 33 au fost câştigate de elevii Liceului Teoretic „Orizont”. Totodată, statisticile acestui liceu arată că anul trecut, 66% dintre absolvenţi au plecat să-şi facă studiile în străinătate, la cele mai prestigioase universităţi din lume.

Sunt deja câţiva ani de când şcolile de stat din R. Moldova au trecut la sistemul de autofinanţare, care le permite managerilor să decidă cum să investească mai bine în aceste instituţii. Cu toate acestea, chiar dacă schimbările se observă, prin reparaţiile făcute, mobila nouă, curţi amenajate, rezultatele obţinute la olimpiade de elevi demonstrează că în şcolile de stat nu se investeşte unde trebuie. Elevii dotaţi continuă să se înscrie la acest liceu privat unde, afirmă ei, „condiţiile pentru copiii care vor să înveţe sunt mult mai bune”.

De ce fug elevii dotaţi din şcolile publice?

Fiul Alionei Sireţanu, Daniel, care a obţinut anul acesta la Olimpiada internaţională de fizică o menţiune, a fost sfătuit să-şi facă studiile la Liceul „Orizont” chiar de către profesoara sa de fizică de la liceul unde învăţa. Dascălul a văzut că are capacităţi şi a considerat că merită să le dezvolte. „Liceul unde învăţa nu îi oferea această posibilitate”, îmi spune mama băiatului, pentru că nu avea nici laboratoare bine dotate, fapt pentru care profesoara le-a dat acest sfat.

Mama Corinei Ucrainciuc, elevă în clasa a noua la „Orizont”, Svetlana, spune că deşi era mulţumită de rezultatele fiicei sale la liceul de sector unde învăţa, faptul că ani la rând obţinea primele locuri la olimpiadele organizate în şcoală, dar nu şi la cele municipale, a pus-o pe gânduri. Deşi fata avea zece pe linie în acel liceu, mama a înţeles că fiica sa are nevoie de ore suplimentare pentru a câştiga concursurile municipale.

Le-a propus profesorilor din şcoală să organizeze cercuri pentru copiii care vor să înveţe mai mult, dar nu a fost auzită, argumentul fiind „lipsa de resurse financiare”. Atunci, părinţii fetei au decis să o înscrie la „Orizont”, liceul unde vedeau că se formează cei mai mulţi olimpici. „Nu avem atâţia bani ca să ne alintăm copiii la licee private, dar am calculat cât ne-ar costa orele pentru studii aprofundate şi am decis care este cea mai bună soluţie”, spune Svetlana.

Corina s-a înscris la Liceul „Orizont” în clasa a opta, iar anul acesta a reuşit deja să obţină o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională la Ştiinţe pentru Juniori. Mama Corinei spune că îşi va înscrie şi fiica cea mai mică la acest liceu, tot din aceleaşi considerente.

„Micul secret” al Liceului „Orizont”

Petru Bulmaga, doctor în chimie, conferenţiar universitar la Universitatea de Stat a R. Moldova, care îi învaţă pe olimpicii „chimişti” de la Liceul Teoretic „Orizont”, consideră că rezultatele la olimpiadele internaţionale obţinute de către elevii acestui liceu se datorează condiţiilor de studii create în această instituţie. Profesorul, care predă deja de 12 ani olimpicilor (doar în cadrul cercurilor), spune că atunci când a venit să predea în această instituţie erau doar vreo doi-trei olimpici.

„Liceul Orizont a creat de la bun început cercuri la diferite discipline, unde sunt invitaţi şi profesori universitari să îi înveţe pe aceşti elevi dotaţi. Aceşti profesori pot să îi ajute pe copii să atingă un nivel mai înalt de cunoştinţe la disciplinele de care sunt pasionaţi. Cu părere de rău, în alte licee nu există acest sistem de cercuri la diferite obiecte”, spune Petru Bulmaga.

Profesorul explică cum se cresc olimpicii în acest liceu, dar şi cum un elev mai puţin dotat, prin muncă, poate să atingă rezultate performante: „Copilul care vrea să înveţe, de exemplu matematica, este testat şi dacă profesorul consideră că are potenţial, este eliberat de la anumite ore pe parcursul săptămânii ca să frecventeze cercul pentru olimpici. Această eliberare de la ore nu îl scuteşte însă să înveţe materia pe care o trec colegii lui la lecţiile de la care absentează. Dacă elevul nu are potenţialul respectiv să frecventeze acest cerc creat pentru olimpici, atunci, sâmbăta, are posibilitate să meargă la ore suplimentare gratis cu profesorii din şcoală şi încet-încet, prin muncă, are şanse să îi ajungă din urmă pe cei care se pregătesc pentru lotul olimpic”, dezvăluie profesorul universitar secretul rezultatelor înalte al elevilor acestui liceu.

Petru Bulmaga consideră că nu e corect ca în timpul orelor profesorii să atragă mai multă atenţie elevilor puternici, cazuri des întâlnite în şcolile publice. „Profesorii, în timpul orelor de clasă, trebuie să îi ajute şi pe cei slabi să înveţe mai bine”, afirmă el.

„Nu ştiu dacă cercurile sunt necesare la nivel de republică, dar dacă practica arată că din 43 de medalii internaţionale 33 au fost obţinute anul acesta de elevii de la „Orizont”, înseamnă că lucrul în cadrul acestor cercuri este eficient”, consideră profesorul universitar care formează olimpici la chimie mai bine de un deceniu.

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu