Femeile de la Rusca

REPORTAJ // După zidurile închisorii, cu gândul la libertate

266 de femei îşi ispăşesc pedeapsa în închisoarea de la Rusca, unicul penitenciar pentru femei din R.Moldova. Patru dintre ele sunt minore, iar una este oarbă de zece ani, fiind condamnată pentru trafic de fiinţe umane. Nu orice deţinută vrea să-şi spună amarul şi întâmplarea care a adus-o între pereţii închisorii, iar, din cele care vorbesc, puţine îşi recunosc vina, restul fiind indignate de verdictul judecătorilor.

Toate zilele pentru deţinutele de la Rusca sunt asemănătoare, pentru că fiecare femeie are o anumită activitate pe care o îndeplineşte pe teritoriul penitenciarului de când este adusă acolo până în ultima zi – „ziua libertăţii”, numită astfel de deţinute. Unele dintre ele sunt angajate la secţia producere la Întreprinderea de stat „Rusca”, considerate cele mai avantajate, pentru că pe lângă faptul că primesc bani li se mai reduce şi termenul de detenţie. Majoritatea au dorinţa de a lucra la cusătorie, dar, din lipsa locurilor remunerate de muncă, sunt nevoite să se limiteze la lucrul obligatoriu de 2 ore pe zi în cadrul deservirii penitenciarului la diferite munci neremunerate.
Cele patru minore merg la lecţii de limba română şi matematică de luni până vineri, după care îşi fac ordine în camera în care locuiesc, privesc televizorul, ascultă radioul şi uneori mai împletesc câte ceva, dacă au lână de la cei de-acasă.

„Mai bine ca acasă”

Unele deţinute recunosc că penitenciarul le oferă condiţii mai bune decât acasă. Totuşi, când vine vorba de libertate, ochii femeilor se umplu de lacrimi, care curg în timp ce rostesc cuvintele „casă, copii, părinţi, rude” şi spun „În libertate este cel mai bine”.

Printre deţinutele din penitenciarul Rusca este şi o minoră de 16 ani, care a fost condamnată la 8 luni pentru furt. Potrivit angajaţilor din cadrul închisorii, tânăra a fost avertizată de mai multe ori în privinţa furtului, care spunea de fiecare dată când era pe mâna poliţiei că nu va mai fura, dar „obiceiul” s-a transformat în deprindere şi continua să fure.

Întrebată de JURNAL pentru ce se află la închisoare, deţinuta X a spus că a intrat într-o casă din sat cu o prietenă şi a furat un DVD, o jucărie mare din pluş şi alte lucruri, pe care voiau să le vândă la Chişinău ca să facă bani. Pentru aceasta ea a fost condamnată la 8 luni privaţiune de libertate. Plinuţă, cu părul scurt, cu privirea aţintită în jos, îşi frământa mâinile în timp ce-mi povesteşte despre viaţa şi familia ei, din când în când, ştergându-şi lacrimile care îi spală obrajii rumeni. Minora vine dintr-o familie social vulnerabilă unde îi lipseşte căldura şi dragostea părintească. Părinţii beau de sting, iar copiii deseori sunt alungaţi de la casă şi sunt nevoiţi să doarmă iarna prin ieslea animalelor, după spusele fetei. „Ne trezeau din somn şi ne băteau, apoi ne alungau din casă. Spuneau că noi suntem copiii lor şi trebuie să-i ascultăm”, ne-a mărturisit minora.

„Mama a stat aici pentru omor”

Tânăra X este cea mai mare din familie, iar din urma ei mai are şi doi fraţi mai mici, care o aşteaptă acasă, a spus ea cu ochii în lacrimi. Potrivit ei, este pentru prima dată la Rusca şi nu mai vrea pentru că nu poate să meargă nicăieri: „Aici n-am libertate, deşi este mai bine ca acasă. Mănânc, fac ore, am unde mă spăla, avem condiţii”, spune fata. Ea crede că soarta se repetă, pentru că şi mama ei a stat aici în tinereţe. „Mama a stat aici pentru omor. A omorât-o pe vecina noastră cu melesteul, pentru că a găsit-o cu tata în pat”, ne-a spus minora. Întrebată de JURNAL dacă vrea să meargă acasă, fata a spus: ”Nu vreau să-mi văd părinţii, pentru că mă bat şi pe mine şi pe fraţii mai mici. Trebuie să fiu eliberată pe 27 martie 2010 şi le-am spus celor de la administraţie să mă conducă la mătuşa mea, sora mamei”.

De nouă ani plâng în fiecare zi

Maria, o femeie de vârsta a doua, a fost condamnată pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, conform articolului 123 al Codului Penal al RM. „Eu m-am ocupat de obţinerea vizelor Schengen, fiind intermediar. Lucram cu trei firme deschise la Moscova, Sankt-Petersburg şi la Chişinău. Făceam asta pentru bani, pentru că creşteam singură trei copii şi voiam să-mi cumpăr un apartament. M-am lăcomit şi am luat mai multe acte şi bani de la doritorii de obţinere a vizei. Suma era destul de mare şi pentru ea am pus în gaj şi căminul familial în care locuiam. În timpul reţinerii, a fost percheziţionată locuinţa de unde mi s-a luat caietul cu numele celor care mi-au dat bani pentru vize, recipisele, unde erau scrise şi numele, datele celor pentru care lucram. În timpul procesului am spus că banii nu sunt la mine, dar la ceilalţi şi pot să le spun numele şi adresele şi pot fi căutaţi. Răspunsul oamenilor legii a fost: „Cine ţi le va căuta?”. Nu mi-au dat posibilitatea să mă apăr. Mi-au rămas copiii minori singuri pe drumuri, care au locuit toţi aceşti ani la nişte prieteni. Rude nu am, pentru că am crescut la orfelinat. Am nouă ani de când sunt la Rusca şi mai am de stat trei ani”, ne-a mărturisit plângând femeia.

Tot ea zice că, de când stă la Rusca, s-a modificat Codul Penal de două ori, dar sentinţa ei n-a fost schimbată. „De nouă ani plâng în fiecare zi şi mă gândesc la copiii mei, care sunt de-acum mari. Am scris recurs şi vreau să mă aranjez la lucru, ca să-mi ajut copiii, dar toate le voi putea face numai în libertate”, ne-a mărturisit deţinuta.

Activităţile le uşurează viaţa

Psihologul penitenciarului, Tatiana Plămădeală-Grigoraş, ne–a spus că femeile din închisoare apelează la serviciile ei, dorind să se confeseze. „Deţinutele suferă din cauza că sunt private de viaţa liberă şi de relaţiile cu rudele, de relaţia cu copiii de-acasă lăsaţi fără grija nimănui.” Discuţia pe care o are cu fiecare femeie de la Rusca este una individuală şi în funcţie de statutul social pe care l-au avut în libertate, pentru că aici sunt deţinute şi cu retard mintal, şi bătrânele de la ţară, dar şi femei cu studii superioare. După cum a menţionat psihologul, conform Codului de Executare al Republicii Moldova, rudele apropiate au dreptul să le viziteze pe deţinute de cel puţin 12 ori pe an – în vizite de scurtă durată, şi de cel puţin 4 ori pe an – în vizite de trei zile, dar, cu părere de rău, din cauza distanţei mari sau a lipsei resurselor materiale şi financiare, nu toate rudele reuşesc să-şi realizeze acest drept.

Pentru a uşura puţin viaţa deţinutelor, angajaţii de la Rusca organizează programe de psihoterapie în grup pentru persoanele care au trecut prin experienţa violenţei, dependenţa de droguri, propun diverse tehnici pentru fortificarea sănătăţii, dezvoltă diferite abilităţi artistice, cum este, de exemplu, nail art (decorarea artistică a unghiilor), sunt sprijinite confesiunile religioase, desfăşurate programe culturale de Anul Nou, 8 Martie etc. Un program nou recomandat de un expert german este scrierea expresivă. Se practică atunci când deţinuta e în stare de depresie. I se propune să scrie timp de cinci zile câte 20 de minute. Ea aşterne pe hârtie tot ce o macină, după care reciteşte cele scrise şi rupe filele. Astfel, debarasându-se de emoţiile negative, tot ce-i rău şi neplăcut rămâne în trecut.

La închisoarea de la Rusca am fost împreună cu asistentul social Leonid Voloh şi psihologul Ina Vutcariov, colaboratorii Societăţii Internaţionale a Drepturilor Omului – Secţia din Republica Moldova (SIDO-SRM) în cadrul proiectului „O nouă abordare a reducerii sărăciei în Moldova – eforturile comune ale ONG-urilor şi administraţiilor locale”, proiect finanţat de Comisia Europeană.

În cadrul seminarelor organizate de SIDO-SRM, reprezentanţii ONG discută probleme la nivel local printre care: servicii publice pentru persoanele social vulnerabile; orientarea profesională ca mijloc de reducere a sărăciei şi excluziunii sociale; reintegrarea socială a foştilor deţinuţi.

Astfel SIDO-SRM în decursul a 11 ani colaborează cu instituţiile penitenciare din Moldova. Cu această ocazie, împlinirea a 11 ani a SIDO-SRM, a fost organizată o masă pentru zece deţinute care participă la training, urmată de o lecţie unde deţinutele au învăţat cum să scrie un CV când vor să obţină un loc de muncă. Durata acestui training este de 3 luni. Pe parcursul anului 2009, 30 de deţinute au absolvit cu succes acest curs.

Victoria Popa

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa