Femeia-cheie de la muzeul de Etnografie

Azi împlineşte 81 de ani şi mai e angajată, pentru că nu concepe altfel viaţa

Spune că este româncă, pentru că aşa e scris şi în certificatul său de naştere. Doarme numai patru ore pe noapte şi se simte perfect. Este o femeie cultă, puternică, modernă, în pas cu moda şi nu lasă încălţămintea cu toc nici acum. „Ieri seara, am încălţat ghetuţele albe de primăvară şi am umblat un pic prin casă”, ne priveşte cochet Maria Burlacu.

Victoria POPA

Cum intri în Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, primul om care-ţi iese în cale şi te întreabă cu ce te poate ajuta este Maria Burlacu, doamna care mai bine de un deceniu lucrează în calitate de controlor. „Eu sunt la post şi niciodată nu mă aşez, deşi – uitaţi-vă, am scaun şi masă! Ştiţi cine mi-a făcut-o? Un grup de elevi de la fosta Şcoală nr. 1, azi Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, pe care i-am învăţat. Şi lucrul din şezut este ca din şezut”, zice uitându-se întrebător la noi ca să cădem de acord cu ea.

Munca unui elev sârguincios

„Oricine intră este înregistrat în carneţelul meu. Seara, merg acasă şi înscriu toate datele. Fac asta ca cel mai sârguincios elev. Şi soţul meu ştie că eu, două ore, îmi fac „lecţiile”. Nici nu mă prinde somnul dacă nu termin tot ce mi-am planificat“, ne povesteşte ea. Ne convingem după ce femeia deschide un caiet cu date notate pe compartimente: costul biletului pe vârste, data, aparatul foto, naţionalitatea. Corectitudinea şi pedantismul o caracterizează. „Niciodată nu întârzii la serviciu, e exclus! Am lucrat mereu şi acum îs puternică. Am calculat totul – şi banul şi pasul. Iubesc viaţa şi vreau să trăiesc.”

„Nu încap gratis în troleibuz?”

În timp ce discutăm, se apropie doi bărbaţi cu biletele procurate la ghişeu. „Aparat foto aveţi? Cunoaşteţi ordinea vizitării sălilor?”, îi întreabă doamna Burlacu. Bărbaţii răspund pe rând la întrebări şi încep vizita numai după ce ascultă recomandările pentru vizitarea celor 18 săli.

Vorbeşte cu drag despre soţul său, Petru Burlacu, fost lector universitar. „Ne iubim din 1951, de când ne-am căsătorit”, mărturiseşte cu emoţii vădite octogenara. Îmi arată şi paşaportul sovietic. „Azi, am 81 de ani şi nu-mi dau voie să merg pe gratis în transportul public! Nu încap gratis în troleibuz?”, se întreabă ea, în timp ce face o piruetă ca să-mi demonstreze ce corp zvelt are la anii săi.

„Azi e ultima zi de lucru?”

Dumnezeu nu le-a dat copii. Secretul căsătoriei lor este „lipsa minciunii în casă timp de şaizeci de ani”, ne şopteşte doamna Burlacu. „Dacă vin acasă mai târziu, cât îmi las hainele, povestesc cum am petrecut ziua en detail şi el, la fel. În fiecare zi, cum deschid uşa, mă întreabă: „Azi e ultima zi de lucru?”

Foştii discipoli nici azi nu au uitat-o. „Toată tinereţea mea am fost printre copii. Mă vizitează, mă sună. Mulţi nu m-au uitat. Îi păstrez aici”, arată cu mâna-i fină la inimă.

„Îmi place să arăt ca o adevărată doamnă”

Cum începe o zi pentru dvs?, o întreb. „Zilnic, la ora trei, sunt în picioare, fac de-ale gurii pentru soţ şi pentru mine la serviciu. Niciodată nu am mâncat la cantină, nici eu, nici soţul meu. Seara, pregătesc hainele pentru a doua zi; rochiţa, vesta, ciorapii, bijuteriile asortate la ţinută, şi, neapărat, o eşarfă sau un şal, în funcţie de timpul de afară. Mă fardez pentru că-mi place să arăt ca o adevărată doamnă, ca să nu-mi spună cineva: Ce mai caută şi băboaia asta la lucru!”, râde ea.

Poartă multe lucruri cusute şi croşetate de mâinile sale, pentru că nu-şi permite să cumpere. A avut şi expoziţii personale din lucrări croşetate – rochiţe cu trandafiri, chitoane, şaluri. „Am avut peste două sute cincizeci de broşe. Le-am dăruit. Când vin japonezele şi chinezoaicele în vizită la muzeu, să vedeţi cum întreabă. Da’ şi eu îi transmit traducătorului că nicăieri în lume nu există exponate vii”, spune mucalit Maria Burlacu, pentru că se are în vedere pe sine.

Modul de viaţă pe care îl urmează mereu este mersul pe jos şi alimentarea corectă. Face orice fără ochelari. Maria Burlacu este de părerea că „cine are conştiinţă este un om fericit şi împlinit.”

„Eram severă cu ei, îi mustram, dar voiam să fie cei mai buni. Niciodată nimeni nu se ducea cu orele nefăcute acasă”, afirmă octogenara. A predat educaţia fizică, arta militară şi a lucrat mulţi ani la grupa cu regim semiintern. I-a avut ca discipoli pe Marian Lupu, Eugen Carpov, Corina Cepoi, Diana Stratulat, Leonid Cobâleanschi, Ion Ababii.

 

The following two tabs change content below.