Femeia care nu plânge

A predat româna pentru 55000 de copii

A cultivat dragostea faţă de limba română la aproximativ 55 de mii de copii timp de jumătate de secol, care reprezintă cel puţin zece sate ale Moldovei. Se consideră un pedagog obişnuit şi este de părerea că rezultatele profesorului se văd peste ani, atunci când primeşte apeluri de la elevii săi.

Victoria POPA

„Făcând o retrospectivă a vieţii mele, spun cu sinceritate că cele mai frumoase clipe le-am avut la şcoală. În această perioadă, nu m-am gândit niciodată la remunerare”, spune Domnica Moraru.

Plină de viaţă, optimistă şi foarte activă, profesoara de limbă română ne-a întâlnit cu acelaşi zâmbet cunoscut de mine acum mai bine de un deceniu la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei.

Cioara încălţată cu coji de nuci şi pisica zbârlită

Îşi aduce aminte cu drag de primele încercări ale vieţii de pedagog. „În primul an, fiind repartizată la lucru în localitatea Mândreştii Vechi, Teleneşti, fostul judeţ Orhei, copiii au venit la lecţii cu o cioară încălţată în coji de nuci şi o pisică zbârlită, cărora le-au dat drumul în clasă. Mă încercau… Nu m-am dat bătută, încercam să fiu în mintea lor”, zâmbeşte femeia.

La orele de dirigenţie, răspundea la unele întrebări pe care le primea în scris de la copii. „O elevă care este acum şi mamă, şi bunică râde şi astăzi de întrebarea pe care mi-a adresat-o: «De unde se iau copiii?»”, deapănă amintirile Domnica Petrovna, cunoscută astfel de multe generaţii de elevi. Fiind necăsătorită, profesoara i-a spus că nu are experienţa necesară ca să-i răspundă la această întrebare dar, cu timpul, îi va da un răspuns.

Tainele pedagogiei le-a însuşit de la o profesoară din localitatea Corjeuţi, Briceni, unde a făcut practica pedagogică. „Fiecare învăţător are un învăţător. Ardea la lecţie ca şi mine. Se numea Olga Cosovan. Cred că nu mai este printre noi.”

Durerea unui fir de păr

„Mi-au plăcut întotdeauna copiii ingenioşi, năstruşnici. Prin ei mă vedeam pe mine. Prin zbârlelile de umor, voiam să cultiv la ei tot ce este mai bun”, ne povesteşte profesoara. „Colegii mă întrebau ce fac eu că toţi elevii vin la orele mele? Îi întrebam de ce nu vin la ore. Îi doare vreun fir de păr? Le spuneam că îi voi trece la catastif. Poate din respect îmbinat cu frică veneau tot timpul la lecţii şi eu mă bucuram.”

Crede că orice om se formează ca personalitate mai întâi în familie. Vorbeşte cu drag despre fratele şi cele patru surori ale sale, care au devenit oameni datorită părinţilor. Fratele din România a fost militar, s-a căsătorit acolo, trei surori au fost învăţătoare, iar una s-a făcut medic.

Valorile şi timpul

Din copilărie, datorită scrisorilor primite de la fratele său, a înţeles că „moldoveneasca” şi româna sunt una şi aceeaşi limbă şi că moldovenii şi românii sunt aceeaşi naţiune, ceea ce le spune şi discipolilor săi. Cu ajutorul fratelui şi al surorilor, profesoare şi ele de română, a cunoscut operele clasicilor literaturii române. „Pe atunci, nu aveam dreptul să ascultăm Radio România, nici să citim operele scriitorilor români.”

Timp de jumătate de secol, a cultivat la copii asemenea valori ca dragostea faţă de neam, limbă, credinţă şi părinţi. „Astăzi, există alte valori, goana după bani a schimbat radical omul”.

A studiat filologia şi muzica la Universitatea din Bălţi. Este model de profesor pentru multe generaţii de învăţători care au trecut şi trec prin Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei unde lucrează 35 de ani.

„Lucrez şi acum, pentru că astfel viaţa îmi pare frumoasă la vârsta mea. În plus, pensia mizeră nu-mi asigură nici strictul necesar şi nu-mi place să stau cu mâna întinsă”, mărturiseşte femeia.

Lilian şi Liliana

Nu şi-a pierdut dragostea faţă de muncă ce i-a dat sens vieţii. „Orice meserie necesită dăruire. Asta am făcut mereu. Şi acum nu mă pot astâmpăra. Profesia este o mare parte a vieţii fiecărui om.”

Depănând amintirile despre momentele frumoase de la colegiul pedagogic, dna Domnica povesteşte şotios: „Printre discipolii de la şcoala normală, cum se numea pe timpuri, am avut doi elevi: Liliana şi Lilian. Într-o zi, i-a întrebat dacă ştiu originea numelor pe care le poartă. Emoţionaţi, mi-au spus că nu. Ei şi eu le-am spus că româneşte numele lor sunt Crinel şi Crinela”. Cei doi au format un cuplu, iar peste ani, la o întâlnire cu absolvenţii, i-au spus profesoarei lor că au doi copii – Crinel şi Crinela. „Sunt fericită pentru bucuria acestor oameni.”

Spune că dragostea de viaţă şi de frumos nu a părăsit-o niciodată. „Sunt femeia care nu plânge, dar dacă mă supără cineva, ascult muzică sau mă plimb”.

Dintre discipolii săi îi menţionează pe Valentin Crudu, viceministrul Educaţiei, Rodica Mahu, redactor-şef la JURNAL de Chişinău, Galina Hâncu, medic, Angela Mircos, profesor de matematică la Colegiul Financiar Bancar din Chişinău şi mulţi, mulţi alţii.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa