FC Sheriff şi FC Dacia s-ar putea întâlni din nou // Cupa Moldovei

Actuala campioană FC Dacia şi vicecampioana FC Sheriff s-au calificat în semifinalele Cupei Moldovei-Orange şi au şanse mari să joace finala competiţiei. În sferturi, „lupii galbeni” au trecut de FC Tiraspol. Unicul gol a fost marcat de Miloş Krkotici, care a dedicat golul calificării iubitei sale.

Dacia a ajuns în semifinală datorită stranierului Miloş Krkotici din Muntenegru. Spectaculosul gol înscris în poarta celor de la FC Tiraspol a fost unicul din sferturile Cupei Moldovei.

Antrenorul „dacilor” Igor Dobrovolschi a tremurat serios la meciul cu tiraspolenii. „Dacă n-ar fi fost acea execuţie spectaculoasă a lui Krkotici, am fi putut ajunge la execuţiile de la 11 metri. Iar acestea sunt o loterie. Totuşi nu pot să nu remarc faptul că echipa mea a jucat foarte slab. Fotbaliştii mei au obosit, deoarece jucăm la fiecare 3-4 zile. Într-o lună, am disputat nouă meciuri, ceea ce e foarte mult. Poate se gândesc deja la câştigarea campionatului? Vom clarifica asta”, a spus îngândurat Dobrik.

La rândul său, antrenorul lui FC Tiraspol, Vlad Goian, a spus că echipa sa a ratat şansa de a participa în cupele europene. „Nu este primul meci în care nu am avut noroc. Am irosit ultima şansă de a participa în cupele europene. Cred că ne-am ridicat la nivelul adversarului, dar diferenţa e că ei au marcat, iar noi nu”, a zis Goian.

Sheriffii s-au revanşat

FC Sheriff pierduse meciul din campionat cu FC Zimbru, lucru ce i-a costat. În partida din cadrul Cupei Moldovei, tiraspolenii nu au admis să rămână fără niciun trofeu şi a învins în deplasare eterna rivală, FC Zimbru. Singurul gol al partidei a fost marcat de Miral Samardzic, în minutul 52.

FC Sheriff a mai avut şansa de a marca în prima repriză, dar atacantul sârb Alexandr Pesici a ratat incredibil. Tot în prima repriză a avut loc şi o încăierare între jucătorii celor două formaţii.

FC Sheriff va juca în semifinale cu CSCA-Rapid Ghidighici, ultima a trecut de FC Nistru, scor 2-1. FC Dacia va juca în semifinale cu Milsami Ursidos care a trecut în prelungiri, cu scorul de 2-1, de FC Olimpia.

Semifinalele Cupei Moldovei vor avea loc pe 14 mai. (V.H.)