FC Sheriff printre granzii Europei!

FC Sheriff şi-a sărbătorit cel de-al 10-lea titlu în faţa celor de la FC Tiraspol. Sheriffantasticii puteau pierde partida cu FC Tiraspol, pentru că erau deja campioni, dar nu au vrut să le strice sărbătoarea fanilor şi s-au impus cu 2-0.

Cei de la FC Sheriff au fost „ajutaţi” de jucătorul lui FC Tiraspol, Celeadnic, care a deschis scorul printr-un autogol (minutul 35). Nadson a închis tabela în minutul 64, iar fanii au început fiesta. Fotbaliştii au sărbătorit pe arena Sheriff, alături de suporteri, care au cântat minute în şir: „We are the champions!”. Căpitanul echipei, Vaja Tarhnişvili, a declarat că vrea cât mai multe victorii în tricoul celor de la FC Sheriff. Proxima ocazie este câştigarea Cupei Moldovei în faţa celor de la FC Dacia.

După această victorie, FC Sheriff a acumulat 78 de puncte şi are şansa să totalizeze la finalul Diviziei Naţionale – 84 de puncte, asta dacă va câştiga meciurile cu FC Dinamo şi Sf. Gheorghe Suruceni.

Campioana Spaniei, FC Barcelona, a stabilit un record istoric în Europa. A ajuns campioană cu 99 de puncte acumulate, 87% din punctele puse în joc! A depăşit recordul Interului lui Mancini, 97 de puncte în sezonul 2006-2007. FC Sheriff ar fi putut fi egalul Barcelonei, cu 99 de puncte acumulate, dar pentru aceasta ar fi trebuit să câştige cele 33 de meciuri şi cele 99 de puncte puse în joc.

Totuşi, cu 78 de puncte acumulate, cu două etape înainte de finalul Diviziei Naţionale, FC Sheriff este printre echipele cu cel mai mare punctaj din Europa. Barcelona a acumulat 99 de puncte, Chelsea – 86 şi Inter Milano – 82. Dacă mai câştigă cele două partide rămase de disputat, FC Sheriff poate să aibă un punctaj mai bun ca deţinătoarea titlului în Italia.

Vitalie Hadei