FC Dacia poate visa la turul III

TRAGERE LA SORŢI // Echipele moldoveneşti vor juca împotriva unor echipe din Georgia în turul doi preliminar al Ligii Campionilor şi, respectiv, în primul tur preliminar al Ligii Europa

FC Dacia a avut noroc la tragerea la sorţi pentru aflarea adversarului din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, care a avut loc ieri la Nyon, Elveţia. „Dacii” lui Igor Dobrovolski vor da piept cu formaţia necunoscută din Georgia, FC Zestafoni, care a cucerit titlul de campioană în faţa celor de la Dinamo Tbilisi.

Campioana Republicii Moldova nu a fost în urna capilor de serie şi ar fi putut avea ca adversari echipe ca Dinamo Zagreb, Partizan Belgrad, Sturm Graz sau Pyunik Erevan. Totuşi sorţii au fost în favoarea echipei noastre, am evitat echipele cu renume.

„Mergem în Georgia să-i batem”

Directorul Comercial al FC Dacia, Zinaida Jioară, care a reprezentat clubul la tragerea la sorţi, a declarat în exclusivitate pentru www.jurnalsportiv.md că FC Dacia porneşte ca favorită în dubla cu FC Zestafoni. „Mergem în Georgia să batem! FC Zestafoni este un club tânăr, cu fotbalişti tineri, avem prima şansă la calificare. Oricare ar fi fost adversarul nostru în acest tur doi preliminar, avem drept obiectiv calificarea”, a spus Jioară.

FC Zestafoni este o echipă cu o bogată istorie în fotbalul din Georgia. A fost fondată la începutul secolului XX şi a purtat de lungul timpului mai multe denumiri: de la formare, Metalurg Zestafoni, iar din 1990 până în 2004 – FC Margveti. La 18 iunie 2004, s-a stabilit denumirea – FC Zestafoni.

În sezonul 2007/2008 şi 2009/2010 a fost medaliată cu bronz în campionatul Georgiei. De asemenea, în 2008 a devenit deţinătoare a Cupei Georgiei. Pe 24 mai 2011, FC Zestafoni a cucerit primul titlu de campioană din istoria clubului, lucru care i-a permis să joace în preliminariile Ligii.

FC Dacia a fost la un pas de a accede în grupele Cupei UEFA, când a ajuns în finala Cupei UEFA Intertoto şi a cedat în faţa celor de la SV Hamburg. Nu acelaşi lucru se poate spune de FC Zestafoni care a fost eliminată din primul tur preliminar al Cupei UEFA în sezonul 2008/2009, turul doi preliminar în 2009/2010 şi turul trei în sezonul 2010/2011.

De menţionat că la FC Zestafoni joacă un fost golgheter al FC Dacia, Jaba Dvali, în timp ce la „daci” – un fost fotbalist al celor de la FC Zestafoni, Levan Korgalidze.

Meciul tur dintre FC Zestafoni–FC Dacia va avea loc pe 12/13 iulie în Georgia, iar returul – pe 19 sau 20 iulie.

FC Milsami va juca cu Dinamo Tbilisi

La fel ca FC Dacia, ocupanta locului trei în Divizia Naţională, FC Milsami Orhei, va juca în primul tur preliminar al Ligii Europa cu o echipă din Georgia. E vorba de ocupanta locului doi în prima divizie din Georgia, Dinamo Tbilisi, care a pierdut campionatul în faţa celor de la FC Zestafoni.

Vicepreşedintele FC Milsami, Petru Jardan, a declarat imediat după tragerea la sorţi că Dinamo Tbilisi nu este cel mai accesibil adversar, dar se putea şi mai rău. Jardan a declarat pentru moldfootball.com că toţi iubitorii fotbalului îşi amintesc de Dinamo Tbilisi din timpurile sovietice. „Dinamo a fost şi rămâne o echipă puternică, cu tradiţii. Speram la un adversar mai facil, dar e bine şi aşa. Cred că avem şanse de a ne califica în turul următor”, a spus Petru Jardan.

Meciul tur dintre Dinamo Tbilisi – FC Milsami va avea loc pe 30 iunie în Georgia, iar returul pe 7 iulie la Chişinău. În cazul în care cei de la FC Milsami vor reuşi să treacă de Dinamo Tbilisi, vor întâlni în turul doi preliminar pe cei de la Llanelli AFC din Ţara Galilor.

Iskra începe cu turul doi

Deţinătoarea Cupei Moldovei la fotbal, FC Iskra-Staly Râbniţa, va juca în cadrul turului doi preliminar al Europa League, 2011-2012, cu învingătoarea meciului NK Varazdin (Croaţia) – FC Lusitanos (Andorra). Meciul tur se va juca la 14 iulie, iar returul – pe 21 iulie în deplasare.

Adversar facil pentru FC Sheriff

Fosta campioană a Republicii Moldova, FC Sheriff, va juca cu bosniacii de la FK Zeljeznicar în turul doi preliminar al Europa League.

Primul meci se va juca pe 14 iulie în Bosnia, urmând ca meciul retur să se dispute pe 21 iulie la Tiraspol.

Vitalie Hadei