FC Dacia debutează împotriva echipei lui Rivaldo în Cupa CSI

Vicecampioana FC Dacia şi-a aflat adversarele din grupa D pe care le va întâlni în Cupa Comunităţii Statelor Independente şi Ţărilor Baltice, competiţie care va avea loc în perioada 16-24 ianuarie la Moscova. Partida de debut pentru daci va avea loc pe 16 ianuarie împotriva campioanei Uzbekistanului, Bunyodkor, la care evoluează celebrul jucător brazilian Rivaldo, cel mai bun jucător European şi mondial în 1999.

Astfel, din grupa dacilor mai fac parte Ekranas (Lituania) şi Piunik Erevan (Armenia). Uzbecii de la Bunyodkor sunt antrenaţi de brazilianul Felipe Scolari – cel mai bine plătit antrenor din lume, cu un salariu anual de peste 16 mil. de euro. De asemenea, jucătorii vor avea posibilitatea să facă schimburi de tricouri cu fosta vedetă a Barcelonei, brazilianul Rivaldo.

FC Dacia nu-l va avea în lot pe cel mai bun mijlocaş al anului 2009, Alexandru Onică. Acesta s-a transferat la echipa ucraineană Vorskla Poltava. Jucătorul de 25 de ani a semnat pentru un termen de trei ani şi va avea un salariu net superior cu cel primit la FC Dacia. „Sufăr că a trebuit să mă despart de FC Dacia, dar asta e viaţa. Am şi eu o vârstă, am familie pe care trebuie să o întreţin”, a spus Onică.

Iată grupele complete:
Grupa A: Dnepr (Belarus), Dordoi-Dinamo (Kirghizia), Metallurg (Letonia), Rubin (Rusia);

Grupa B: Baku (Azerbaidjan), HIK (Finlanda), Aktobe (Kazahstan), Vahş (Tadjikistan);

Grupa C: Dinamo Kiev (Ucraina), MTTU (Turkmenistan), Levadia (Estonia), selecţionata cluburilor a Rusiei;

Grupa D: Bunyodkor (Uzbekistan), Ekranas (Lituania), DACIA (Moldova), Piunik (Armenia).

Programul meciurilor:
Duminică, 17 ianuarie, lupii galbeni vor juca împotriva echipei din Lituania – Ekranas Panevezys, iar marţi, 19 ianuarie, îi vom avea ca adversari pe cei de la Pyunik (Armenia). Aceste partide se vor disputa în complexul sportiv Olimpiiski. Se califică în sferturi câte două echipe din cele patru grupe.

Amintim că lupii galbeni sunt debutanţi la acest turneu. FC Dacia îi va înlocui pe campionii R. Moldova FC Sheriff, după ce cei din urmă au refuzat participarea. În campionatul trecut, FC Dacia s-a clasat pe poziţia secundă. (V.H.)