FC Dacia, aproape de primul titlu de campioană

DIVIZIA NAŢIONALĂ // În timp ce FC Sheriff a făcut scandal, „dacii” au revenit pe primul loc

Rocadă în fruntea clasamentului Diviziei Naţionale. FC Dacia a trecut cu 1-0 de Iskra-Staly, iar campioana ultimilor zece ani, FC Sheriff, a pierdut, miercuri, cu 1-0, meciul din deplasare cu FC Olimpia Bălţi şi este în pericol să piardă coroana de campioană.

Unicul gol al meciului dintre FC Olimpia–FC Sheriff a fost marcat în minutul 60 de nigerianul Ogada dintr-un penalty contestat de tiraspoleni. Mai mult, jucătorii FC Sheriff au fost la un pas să-l linşeze pe arbitrul Petru Stoianov după ce ultimul a dictat lovitura de la 11 metri.

Sheriffii” au vrut să-l linşeze pe arbitru

„Viespile” au început timorat meciul, iar gazdele au preluat iniţiativa şi şi-au creat ocazii. Odată cu trecerea timpului, jocul s-a echilibrat, dar a lipsit golul. În repriza secundă, atunci când au aflat că principala contracandidată la titlu, FC Dacia, a câştigat cu 1-0 meciul din deplasare cu Iskra, oaspeţii au fost mai activi în atac. Momentul-cheie al meciului s-a produs în minutul 59, când un atacant al Olimpiei a fost faultat în careul de 11 metri. Fără să ezite, arbitrul Petru Stoianov a dictat penalty.

Tiraspolenii au sărit la gâtul acestuia şi l-au bruscat. Ultimul a fost protejat de jucătorii FC Olimpia pentru a nu fi târât pe gazon de nervoşii Tarhnişvili şi Balima. În cele din urmă, spiritele s-au calmat, iar centralul a arătat câte un cartonaş roşu ambelor părţi. De la FC Sheriff a fost eliminat Balima, iar de la FC Olimpia – Cătălin Lichioiu.

Penaltiul a fost transformat cu emoţii de nigerianul Ogada. Portarul oaspeţilor a parat lovitura de la 11 metri, dar mingea a ajuns în picioarele aceluiaşi Ogada care a trimis-o în plasă. Conduşi pe tabela de marcaj, tiraspolenii au căutat egalarea, dar jucătorii Olimpiei au fost tot mai periculoşi. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-0, drept rezultat, FC Sheriff a coborât pe locul doi în clasament, la trei puncte în spatele liderului FC Dacia.

Sosniţki: „Nu a fost penalty”

Antrenorul tiraspolenilor, Andrei Sosniţki, l-a acuzat pe arbitrul Petru Stoianov că a acordat prea uşor lovitura de la 11 metri. „Meciurile nu se joacă doar pe teren, iar acest lucru s-a văzut în partida cu FC Olimpia. Trebuie să recunosc că nici echipa mea nu a jucat în prima repriză. Rezultatul m-a dezamăgit, dar mergem mai departe”, a spus la finalul partidei Sosniţki.

De partea cealaltă, antrenorul Olimpiei, Nicolae Bunea, a spus că echipa sa a fost mai agresivă pe teren şi a meritat victoria. „În repriza secundă, am fi putut marca, deoarece FC Sheriff s-a descoperit în apărare. Le mulţumesc băieţilor mei pentru faptul că s-au dăruit pe teren”, a menţionat Bunea.

FC Sheriff nu ştie să piardă”

La rândul său, patronul FC Olimpia, Serghei Kiseliov, l-a sfătuit pe Andrei Sosninţki să nu comenteze arbitrajul şi să-şi vadă de treabă. „Antrenorul FC Sheriff să-şi vadă de echipă, şi nu de arbitraj. În cazul în care vrea să comenteze arbitrajul, să urmărească meciul tur cu noi, când nu ni s-a acordat un penalty clar, drept rezultat, am pierdut două puncte. Sosniţki tremură din cauza că riscă să-şi piardă postul de antrenor. Fostul antrenor Leonid Kuciuk aşteaptă ca actualul tehnician să clacheze. Până la urmă, FC Sheriff trebuie să ştie să piardă”, a punctat Kiseliov.

Gamerdaşvili a adus punctele pentru „daci”

În celălalt derby al etapei, Iskra Staly a pierdut cu 1-0 meciul de pe teren propriu cu FC Dacia. Unicul gol al partidei a fost marcat cu capul de georgianul David Gamerdaşvili în minutul 69. David a avut şansă să mai marcheze, dar mingea a nimerit în bara transversală. După această victorie la limită, „dacii” au urcat pe primul loc în clasament, sperând că vor deveni pentru prima dată campionii Republicii Moldova.

Program greu de ambele părţi

Cu opt etape înainte de finalul campionatului, cele două echipe care se bat la titlu au un program la fel de greu. Totuşi FC Sheriff va întâlni trei echipe din stânga Nistrului. FC Dacia urmează să întâlnească FC Zimbru, FC Rapid, Academia UTM, FC Tiraspol, FC Dinamo, FC Costuleni, FC Nistru şi FC Găgăuzia, iar FC Sheriff va da piept cu Iskra, FC Zimbru, FC Rapid, Academia UTM, FC Tiraspol, FC Dinamo, FC Costuleni şi FC Nistru.

În alt meci al etapei, FC Zimbru a trecut cu 3-1 de FC Găgăuzia şi are şanse să prindă un loc de Europa League. FC Rapid s-a impus cu 3-2 în faţa FC Nistru, Academia UTM – FC Costuleni 1-0, FC Milsami – Sf. Gheorghe 4-0 şi FC Tiraspol – FC Dinamo 7-0.

În clasament conduce FC Dacia cu 70 de puncte, FC Sheriff – 67, Iskra – 60, FC Olimpia – 60, FC Milsami şi FC Zimbru câte 59, FC Rapid – 51, Academia UTM – 46, FC Tiraspol – 46, FC Costuleni – 20, FC Dinamo – 19, FC Nistru – 18, FC Găgăuzia şi Sf. Gheorghe, câte 14 puncte. Următoarea etapă va avea loc pe 10 aprilie.

Vitalie Hadei