Fata cu inimă de copil

Cum o căsătorie i-a dat curajul unei tinere

 

Aculina s-a născut cu un suflet sensibil care vibrează la tot ce e frumos. De micuţă l-a primit pe Dumnezeu în inimă. A mers pentru prima oară la biserică cu bunica, după moartea mamei. Printre lumânări şi icoane, chipul lui Iisus venea către sufleţelul ei ca un leac ce alungă durerea. De atunci, duminică de duminică, merge la sfintele slujbe, de atunci se lasă purtată de învăţătura cărţilor sfinte.

Două iubiri pierdute

 

La şcoală a fost o elevă bună, dar din cale afară de timidă. Când împlinise 15 ani, colegele au luat-o într-o duminică la discotecă. Nu i-a plăcut. S-a furişat pe neobservate spre uşă în toiul unui dans şi dusă a fost. În drum spre casă îşi zicea: „Acest mod de distracţie nu e pentru mine, nu se merită să-mi pierd timpul cu lucruri mărunte”. De atunci n-a mai dat pe la discoteci sau prin alte localuri în care se distrează tinerii. Dar asta n-a împiedicat-o să aibă un prieten în clasa a IX-a. Se îndrăgostise de ea cel mai frumos băiat din şcoală.

 

Prima ei poveste de iubire a fost scurtă, pentru că tatăl ei, în loc să se bucure şi să încurajeze sentimentele curate ale fiicei, s-a speriat ca nu cumva copila să apuce pe căi greşite şi a făcut tot posibilul ca s-o izoleze de băiatul pe care îl iubea. La facultate, când împlinise 22 de ani, i-a ieşit în cale un alt băiat. O altă dragoste i-a umplut inima. Dar nici aceasta n-a ţinut mult, doar o jumătate de an. S-au certat de la nimicuri, despărţindu-se pentru totdeauna.

 

Violul

 

Cum vă spuneam, era atât de timidă şi sfioasă, încât băieţii din grupă nu-i dădeau atenţie. A pus ochiul pe ea un tânăr cu un curs mai mare. Era un individ de 35 de ani, însurat, căruia îi ziceau „Maimuţoiul”. Îndesat la trup, cu părul des şi creţ, îmbrăcat mereu la patru ace. Avea câteva costume pe care le schimba la fiecare două zile, asortându-le cu pantofii de lac. La început, Aculina credea că Maimuţoiul flirta cu ea aşa cum o fac toţi bărbaţii normali când intră în contact cu o domnişoară. Dar tânărul avea o obsesie – era stăpânit de plăcerile sexuale.

 

Într-o zi, pe la sfârşitul orelor, aşa cum umbla ţanţoş pe coridoarele universităţii, a zărit-o la un geam pe Aculina. Într-o manieră inofensivă, a invitat-o în auditoriul de alături să stea puţin de vorbă. Dar ţi-ai găsit. În doi timpi şi trei mişcări bărbatul a culcat-o pe podele, i-a băgat pumnul în gură şi a violat-o. Nici în cele mai urâte vise, Aculina nu încercase atâta ură şi repulsie. De frică şi ruşine, nu le-a spus colegilor ce i s-a întâmplat, nici la poliţie nu s-a adresat. Şi-a telefonat duhovnicul şi i-a cerut întâlnire. Părintele a liniştit-o cum a putut, sfătuind-o să nu apeleze la poliţie, pentru că o să retrăiască şirul emoţiilor negative atât cât se va examina cazul, dar tipul, dacă are bani, până la urmă, s-ar putea să iasă basma curată. „Pentru asemenea faptă n-ar trebui să fie îndurare, copila mea. Dar tu iartă şi vei avea mai mult de câştigat în faţa Domnului”, i-a mai spus părintele, povăţuind-o să meargă neapărat la un medic pentru un examen serios ca nu cumva tipul să-i fi transmis vreo infecţie. Spre norocul Aculinei, tipul „n-o decorase” cu nimic.

 

A răsărit soarele şi pe strada ei

 

Mai bine de şapte ani, mereu împotmolită în amintiri şi tristeţe, Aculina s-a rugat Domnului să-l ierte pe făptaş şi să-i trimită un suflet curat cu care să-şi întemeieze şi ea o familie. Singurul medicament împotriva stării ei sufleteşti era biserica, cititul cărţilor religioase şi romanelor istorice. Convorbirile cu părintele duhovnic şi lectura o ajutau să vadă partea frumoasă a lucrurilor. Dar dormea prost. În fiecare dimineaţă se trezea cu păreri de rău, că anii trec, fetele de seama ei au copii mărişori, însă ea încă nu e măritată.

 

Şi bunica se ruga pentru nepoată ca să trăiască frumos, să se bucure de viaţă, să poată trece peste greşeli. După multă rugăciune şi multă aşteptare, iată că acum doi ani a răsărit soarele şi pe strada Aculinei. Petrică, poreclit „umoristul satului”, după şapte ani de muncă la negru în Franţa s-a întors acasă. Nu credea că o s-o găsească pe Aculina nemăritată. Se cunoşteau din copilărie, căci au păscut bobocii împreună, locuind în aceeaşi mahala.

După câteva întrevederi, i-a zis: „M-am gândit, Aculină, s-o termin cu burlăcia. Cât fac un flăcău neînsurat şi o fată nemăritată? Dacă nu ştii, îţi spun eu – o familie?”. Şi a cerut-o în căsătorie simplu, fără momente spectaculoase: „Încă de când erai mică te-am simţit aproape de sufletul meu. Vrei să fii nevasta mea?”.

 

Aculina i-a spus „da” fără să stea pe gânduri. „Acum închide ochii şi rosteşte dorinţa”. Aculina a închis ochii şi a rostit: „Vreau să fii sprijinul meu şi la bine şi la greu”. În timp ce rostea aceste cuvinte, Petrică i-a îmbrăcat inelul de logodnă pe deget. Peste o lună, au făcut nunta. Au pornit fericiţi în viaţă. Uitasem să vă spun că atât Petrică, cât şi Aculina au crescut fără mamă, ceea ce i-a unit şi mai strâns.

 

Dar să vedeţi cum s-a schimbat Aculina! În numai câteva luni după căsătorie s-a transformat dintr-o tânără soţie sfioasă şi stângace în una îndrăzneaţă şi vioaie. Guraliv şi prietenos, de la o zi la alta, Petrică a făcut-o să realizeze că soţul ei e cel mai bun din lume şi merită să-i dăruiască totul.

 

Încet-încet, Aculina noastră a început să se elibereze de nervozitate şi de sentimentele neîmplinirii. Atitudinea lui sinceră şi caldă i-a insuflat încredere şi o ajută să se bucure de viaţă. La apariţia primului copil, a devenit şi mai relaxată şi mai hotărâtă. Conduce maşina, s-a făcut o şoferiţă redutabilă şi curajoasă. S-a implicat în câteva proiecte sociale. Până la căsătorie nu putea să vorbească în public. Emoţiile o copleşeau. Acum iese în faţa publicului fără teamă. La o acţiune de binefacere pentru bătrâni a vorbit foarte frumos, câştigând aprecierea întregului public. A devenit membră a unei societăţi de femei tinere. Se simte bine în compania lor, a depăşit sindromul timidităţii. Poate discuta cu ele fără să-i fie teamă că o să rostească ceva ce nu le-ar plăcea. Inspirată de felul glumeţ al lui Petrică, a început să glumească şi ea. S-a eliberat total de inhibiţii, păstrându-şi sufletul curat.

 

Şi ea, şi Petrică sunt nişte copii mari, care mai caută frumosul şi sensibilul în lumea aceasta plină de tot felul de răutăţi. Îşi cresc copilul cu istorioare duhovniceşti şi întâmplări din Vieţile Sfinţilor, dorind să-l facă să înţeleagă de mic valoarea cărţilor. Visează încă la doi copii. Dumnezeu să-i binecuvânteze!

 

Nina Neculce

 

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce