Fără ţară, „Lăutarii” ar fi cîntat doar în cîteva raioane

Maestrul Botgros împlineşte 60 de ani

Rodica Iuncu: Stimată doamnă Elise Stan, cum a început colaborarea dvs. în calitate de redactor de emisiuni muzicale TVR cu maestrul Nicolae Botgros şi orchestra „Lăutarii” şi ce v-a determinat să faceţi anume această opţiune în favoarea formaţiei de la Chişinău?                              

Elise Stan: Primul concert realizat împreună cu Nicolae Botgros şi Fundaţia „Etnos” în 1998 a fost „Gala premiilor Etnos”, după care au urmat foarte multe alte emisiuni. Unele prilejuite de sărbători, de Paşte, de Crăciun, de Revelion; au fost şi diferite emisiuni sporadice ori concerte dedicate anumitor solişti, Maria Ciobanu, Ion Dolănescu, Irina Loghin, sau spectacole în memoria marilor dispăruţi, cum a fost „Memorialul Ioan Macrea”. De fapt, eu l-am impus pe piaţa festivalurilor din România, pentru că ori de cîte ori eram invitată în calitate de redactor şi producător de emisiuni, îl propuneam şi pe Nicolae Botgros. Astfel, „Lăutarii” de la Chişinău au apărut la Festivalul de la Mamaia, pe care am reuşit să-l transform în unul din cele mai mari festivaluri de folclor din România. Cel mai mare, de drept, este Festivalul „Maria Tănase” care, în 2009, a împlinit 40 de ani, la ediţia aniversară şi cea din 2007 fiind invitat din nou maestrul Botgros cu orchestra sa. La fel ca şi la Festivalul cîntecului de dragoste de la Brăila, la Festivalul românilor de pretutindeni din judeţul Hunedoara organizat în memoria solistei Ileana Rus sau Festivalul Naţional de Folclor, care are loc anual în parcul Cişmigiu din Bucureşti, ori Festivalul de muzică lăutărească veche „Zavaidoc”, acesta fiind înregistrat şi difuzat la TVR1, 2, 3. Sau participarea „Lăutarilor” la concertele extraordinare de folclor de la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov, care se transmit în direct de TVR Internaţional în 128 de ţări ale lumii.

Iar de ce anume Nicolae Botgros şi orchestra „Lăutarii”? Tenacitate, disciplină, dăruire totală pînă la epuizare şi toate acestea din respect pentru marele public – iată nişte calităţi care asigură stabilitate şi siguranţă acestei colaborări. Eu de multe ori am spus-o public că sacrificiul pe care l-a făcut de fiecare dată acest om, acceptînd să se deplaseze la sute de kilometri pentru a-şi onora participarea la un eveniment sau altul, este unul deosebit. Au fost şi momente cruciale în care am crezut că nu va mai putea să facă faţă situaţiei. Concertul extraordinar de folclor „Tinereţe fără bătrîneţe” de la „Cerbul de Aur” din 2004 care a reunit într-un regal muzical folcloric pe cei mai mari interpreţi ai cîntecului popular, seniorii muzicii populare româneşti de renume, participanţi la Festivalul din Braşov, apreciind ca excepţională colaborarea cu orchestra „Lăutarii” şi cu dirijorul acesteia.

Este un muzician unic, genial!

R. Iu.: Această apreciere – că este genial – nouă, în stînga Prutului, ne-ar părea exagerată, dar dvs. cu atîta convingere faceţi această declaraţie… Cred ca în Basarabia publicul îl iubeşte în mod firesc, pe cînd în România, în mod deosebit.

E.S.: S-ar putea ca basarabenii să fie uşor invidioşi pe succesul lui, pe faptul că – iată – el a ajuns să pătrundă în chow-businessul românesc şi apare mai puţin în stînga Prutului. S-ar putea să fie invidioşi pe succesul lui şi instrumentiştii ori orchestrele de acolo că îl cheamă numai pe el, deşi ar putea să facă faţă şi ei evenimentelor muzicale din România.

Lucrez de 25 de ani în acest domeniu şi cînd îl programez pe Nicolae Botgors cu un concert la Sala Palatului din Bucuresti sala e arhiplină, iar aplauzele şi ecourile extraordinare demonstrează că lumea îl iubeşte. Nu contest faptul că aş fi putut să colaborez la fel de frumos şi cu alţi dirijori şi cu celelalte orchestre din Basarabia. Dar sunt un om corect şi loial: dacă am început o colaborare cu cineva care face faţa exigenţelor mele, merg mai departe tot cu el. Eu nu mi-am luat niciun angajament faţă de maestrul Nicolae Botgros, nu pot să spun că i-am promis că voi lucra cu „Lăutarii” sine vie, adică pe veci. Dar în momentul în care am luat decizia că vreau să fac emisiunea cu Nicolae Botgros şi „Lăutarii” şi nu cu altcineva, altă variantă nu mai există. În definitiv, poate că este şi un merit al meu că l-am prezentat cu obstinaţie în emisiunile mele care sunt puse pe TVR1 şi TVR Internaţional, la ore de maximă audienţă, şi uşor-uşor, devenind tot mai cunoscut, au început să-l invite şi la alte evenimente, inclusiv în familiile românilor, la nunţi şi botezuri sau la editarea unor CD-uri. Aducîndu-l în atenţia publicului, i-am oferit posibilitatea să-şi facă o notorietate de mare succes. Practic, el a beneficiat de cea mai mare promovare, avînd prilejul de a cînta la cele mai mari evenimente. Dacă nu se producea această întîlnire între noi şi această deschidere, cred că „Lăutarii” aveau să cînte doar în cele cîteva raioane din stînga Prutului. România e ţara în care Nicolae Botgros îşi petrece a doua tinereţe şi în care s-a afirmat ca muzician desăvîrşit.

Cînd cîntă „Lăutarii” lui Botgros, şi muzica instrumentală  pătrunde foarte bine în sufletul ascultătorului

R.Iu.: O personalitate care a beneficiat de o promovare pe măsură şi o televiziune care a avut în ofertele sale contribuţia unui mare artist – iată o simbioză, o relaţie biunivocă de care a profitat, în primul rînd, spectatorul.

E.S.: Unul dintre exemple este chiar abordarea diferitelor genuri în cadrul aceluiaşi concert, deşi maestrul a fost iniţial reticent cînd i-am propus să includem în unele programe (pentru că ştiu că poate să cînte orice gen muzical!), în afară de muzică populară, şi muzică clasică şi muzică de promenadă, jazz, rock etc. Ideea a fost a mea: „Arată ce poţi, treci prin toate genurile”, i-am propus şi, după anumite ezitări, a acceptat. A urmat o adevărată demonstraţie de forţă pe care nimeni niciodată nu a mai făcut-o la noi! Niciuna din orchestrele de muzică populară din România nu ar fi putut să performeze de maniera aceasta într-un concert de muzică populară. Reacţia a venit prompt, cu urale, ovaţii şi ridicarea spectatorilor în picioare!

La fel ca în cazul genurilor, „a trecut” prin toate zonele, respectînd specificul şi originalitatea fiecăreia din ele. Deşi la începuturi nu cred că i-a reuşit pe deplin. Venind din Basarabia, era şi normal să nu cunoască foarte bine particularităţile tuturor zonelor etnofolclorice ale României. Dacă la început s-a observat o oarecare tendinţă de a imprima stilul moldovenesc şi unor piese din restul spaţiului etnofolcloric, acum însă pot să afirm cu mîna pe inimă că lucrurile s-au aşezat pe făgaşul normal. El ştie să dea culoare fiecărui cîntec, unui cîntec oltenesc ştie să-i pună nuanţele necesare şi inflexiunile modulatorii cerute de muzica oltenească; unui cîntec din Banat ştie să-i presare melismele extraordinar de bogate şi ornamentate, cum sunt ale doinelor bănăţene si ale muzicii bănăţene în general. După opinia mea, acum nu mai există nicio diferenţă de stil între o orchestră din zonă şi orchestra „Lăutarii” atunci cînd interpretează muzica oltenească; cînd cîntă din Bihor, aduce o vioară cu goarnă; pentru folclorul din Banat pune în valoare taragotul. Din cînd în cînd, el îşi îmbogăţeşte sonoritatea orchestrei, adăugînd, cu diferite prilejuri, instrumentişti din România, cum s-a întîmplat, în 2003, cînd a făcut o orchestră din 50 de oameni. Ce explozie de bucurie a fost pe chipul tuturor soliştilor din toate zonele României, care au avut şansa de a fi acompaniaţi de orchestra „Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Botgros la cel mai mare eveniment muzical al anului, Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov! La fel cum nu am să uit niciodată Festivalul de la Mamaia din 2005, cînd maestrul a prezentat o suită orchestrală de muzică românească din mai multe zone, apoi a cîntat alături de familia sa, apoi el solo, apoi în duet cu fiul, Cornel Botgos – a fost o prestaţie extraordinară de o maximă virtuozitate care a ridicat din nou publicul în picioare. Ceea ce demonstrează că şi muzica instrumentală – atunci cînd cîntă „Lăutarii” maestrului Nicolae Botgros – pătrunde foarte bine în sufletul ascultătorului.

Aş spune, totuşi, că, da, eu sunt cea care l-a propulsat pe scena românească, dar nu l-am făcut eu acela cine este. Aşa cum este l-a făcut Dumnezeu, care l-a înzestrat cu harul extraordinar pe care îl are. Eu am fost doar sprijinul lui în contextul realităţilor. Din 2002,

l-am solicitat pentru emisiunile mele doar pe Nicolae Botgros. De ce?  Pentru că e foarte bun, pentru că am avut nu o dată prilejul să constat că este unic. Şi pentru că nu am vrut să încerc cu altcineva, lucrînd cu jumătăţi de măsură.

Citiţi continuarea interviului în numărul de vineri al JURNALULUI)

Interviu de Rodica Iuncu

FOTO: Maestrul Nicolae Botgros alături de Margareta Pâslaru