„Fără o legătură durabilă între generații implementarea politicilor europene ale memoriei nu are sorți de izbândă”

Interviu cu Ludmila D. Cojocaru, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova

– Stimată Doamnă Ludmila D. Cojocaru, aţi distribuit „Arhivele memoriei” (vol. I, tom. 1) participanţilor la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Memoria ca patrimoniu cultural în Lituania şi Republica Moldova”, unde printre istoricii din Republica Moldova era prezent şi un grup de istorici, reprezentanţi ai Centrului de Cercetări ale Genocidului și Rezistenței Poporului Lituanian din Vilnius, Lituania. Care a fost motivul pentru care aţi dăruit cartea fiecărui participant la conferinţă?

Cartea „Arhivele memoriei. Recuperarea și valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească. Cercetări realizate în localitățile din centrul Republicii Moldova” este o colecție de studii de caz, mărturii și documente care dau voce amintirilor despre secolul trecut – istorii vii povestite de părinții și buneii noștri, pe care nu le găsiți în manualele școlare sau se regăsesc doar în unele mențiuni sau cifre statistice. Aceste mărturii evocă vieți trăite în epocile interbelicului românesc, ocupației sovietice, războiului și comunizării forțate. Cu certitudine, semnarea pactului Ribbentrop-Molotov, parte din această istorie traumatizantă, a avut consecințe nefaste asupra mai multor națiuni din estul Europei. Experiența statelor baltice în cercetarea istorică a trecutului totalitar este recunoscută la nivel internațional. Conferința științifică internațională „Memoria ca patrimoniu cultural în Lituania şi Republica Moldova” este o contribuție a comunității academice din Republica Moldova la studierea complexă a fenomenului totalitarismului și, totodată, a fost un schimb de experiență cu colegii din Lituania. Este mult mai important ca aceste volume să se regăsească în fiecare bibliotecă din Republica Moldova, dar și din întreg spațiul românesc, pentru că memoria victimelor regimului totalitar-comunist este parte din patrimoniul istoric comun european.

– Însuşi titlul volumelor „Arhivele memoriei” denotă faptul că în ele sunt descrise amintirile celor care au suferit în timpul regimului totalitar-comunist. Cine sunt interlocutorii şi cum i-aţi găsit ca să vă povestească despre ororile regimului şi viaţa de atunci?

Misiunea noastră, ca istorici, este să reamintim permanent societății despre ororile acestui proiect utopic care a fost Uniunea Sovietică și care a adus în Basarabia un regim totalitar de ocupație.

Sunt oamenii din preajma noastră, care au trăit istoria represiunilor comuniste pe cont propriu și care au găsit puteri să-și asume astăzi statutul de martor al timpurilor dramatice din secolul trecut. Pe unii dintre ei i-am întâlnit în timpul cercetărilor de teren, întreprinse de grupurile noastre de lucru în diferite localități ale Republicii Moldova, iar alții ne-au găsit aflând despre noi de la rude, consăteni sau din mass-media. Ne-am propus să dăm curs celor mai reprezentative istorii de viață pentru înțelegerea mecanismelor represive aplicate de regimul sovietic în spațiul pruto-nistrean, dar mai ales a consecințelor sovietizării asupra proiecțiilor de viață ale acestor oameni. Astfel, cele 14 studii de caz publicate în acest volum, selectate dintre cele peste 70 de istorii de viață aflate în patrimoniul Arhivei de Istorie Orală a Programului de Stat, cuprind experiențe trăite din varii perspective: ani lungi de deportare în regiunile de est ale URSS; condamnarea în lagăre de muncă forțată în Uralii de Nord, Rusia de Nord, Siberia și Kazahstan; așa-numita „Siberie de-acasă”, pribegia și statutul de fugar prin păduri și fântâni părăsite pentru cei care au reușit să se eschiveze de la deportările forțate. În opinia noastră, studierea atentă a acestor experiențe de viață ne ajută să înțelegem amploarea politicii represive a regimului sovietic de ocupație instaurat în Basarabia. În realitate, procesele sunt mult mai complexe și mai nuanțate, istoria represiunilor și deportărilor din perioada sovietică fiind astăzi nici pe departe scrisă până la capăt, multe din mărturiile și dovezile crimelor comise au fost neglijate sau lichidate intenționat de către organele sovietice sau cele care le-au moștenit „doctrina ideologică” până astăzi.

– Care este de fapt mesajul pe care vreţi să-l transmiteţi cititorilor prin aceste memorii, interviuri, studii de caz şi ce ar trebui să înţeleagă generaţiile tinere de azi?

Este îndemnul să studiem trecutul, asumându-ni-l cu responsabilitate la scara întregii societăți. Totodată, este important să înțelegem că acest trecut este încă viu, și încă doare! Experiența statelor europene care s-au confruntat cu problema memoriilor traumatizante arată că reconcilierea este un proces nici pe departe rectiliniu. În Republica Moldova, abia în ultimii ani problemele și politicile legate de memoria post-totalitară s-au articulat ca teme importante și de actualitate pentru întreaga societate. Iar fără o legătură durabilă între generații și valorificarea acestor memorii în cărți, studii, filme, implementarea politicilor europene ale memoriei nu are sorți de izbândă.

– Stimată doamnă, alegerile prezidenţiale din acest an au demonstrat că o mare parte din populaţia Republicii Moldova tânjeşte după timpurile sovietice. Puteţi să comentaţi această lâncezeală a celor care duc „dorul” timpurilor sovietice?

Nostalgia după trecutul sovietic este, în mare parte, o consecință a decepțiilor actuale. Altă parte de nostalgici, în opinia mea, sunt cei care și-au trăit tinerețea în ultimele decenii ale epocii comuniste, explicaţia acestei nostalgii poate fi legată de specificul vârstei. Misiunea noastră, ca istorici, este să reamintim permanent societății despre ororile acestui proiect utopic care a fost Uniunea Sovietică și care a adus în Basarabia un regim totalitar de ocupație.

Interviu realizat de Victoria Popa