Falimentul „Agenţiei de sondaje”

Experţii zic să nu confundăm lucrurile: cică duminica trecută nu ar fi fost un sondaj de opinii, ci un „referendum”. Eu zic că e sondaj, pentru că lumea nu a făcut decât să-şi dea cu părerea. Nu a ales, nu a decis, nu a schimbat nimic. Iar „revocarea” (boţită-sucită) se produsese mai înainte, inclusiv prin numirea unui interimar din afara jocului, mişcare menită să debusoleze şi mai mult lumea, revoltată pe Chirtoacă, iar pe de altă parte compătimindu-l pentru „martiraj”.

Eu, unul, credeam că vom avea un rezultat final comparabil cu in-succesul Zinaidei Greceanîi la bătălia ei pentru primărie, adică o înfrângere la limită a socialiştilor. Dar chişinăuenii au oferit o surpriză de proporţii. O lecţie pentru scepticii care credeau că nu mai e nimic de făcut, că iată, vine tăvălugul rusesc şi i se aştern covor „performanţele” guvernării şi „marile izbânzi” ale primăriei. Scorul, descurajant pentru socialişti (alimentând un nou val de isterie), ascunde o enigmă. Ce-o fi fiind în capetele locuitorilor capitalei? Vor fi fiind ei în cvasitotalitate antisocialişti, proromâni şi proeuropeni? Vor fi fiind adepţii partidei guvernării, care a declarat că va boicota alegerile? Sau fiecare e de capul lui, gândind nuanţat şi nedorind să se implice în jocul de-a „concurenţa politică” dintre PSRM şi PD? Or, colaborarea dintre aceste partide nu presupune o coordonare a acţiunilor, ci o împărţire „imperială” a sferelor de influenţă.

Poate fi ghicită aici şi o elementară doză de raţionalism. Or, nu s-ar fi schimbat nimic chiar dacă socialiştii şi cei care au susţinut ideea lor ar fi triumfat. Eşecul referendumului ar trebui să însemne, logic, prăbuşirea în flăcările gheenei a stafiei euro-asiatice, invocată de sondaje şi de oamenii guvernării, ca pericol care bântuie prin această parte a Europei. E un bun prilej ca falanga politică proeuropeană, proromânească şi anti-oligarhică să dezvolte, pe acest câmp pârjolit de regrete şi frustrări socialiste, o ofensivă ce ar conduce în final la debarcarea binomului social-democrat din vârfurile puterii. Nimic imposibil, sugerează „referendumul”.

După „exerciţiul democratic” de duminică, mulţi îşi vor revendica „victoria”. În primul rând, liberalii, care văd aici numaidecât un semn al providenţei, al susţinerii populare şi chiar ar descifra aplauzele orăşenilor pentru administrarea cu succes a treburilor capitalei. Deşi ei au contribuit cel mai mult prin neimplicare. În lipsa mijloacelor, în criză de timp şi de idei, în absenţa voinţei, ei nu au prea făcut anti-agitaţie (dacă ar fi fost foarte activi, puteau să piardă). Lumea a penalizat agresivitatea şi politicianismul socialiştilor. Previzibil, îşi etalează „succesul” democraţii, convinşi că lumea i-a ascultat anume pe ei, ripostând „stângii” (sic!). Şi PAS, împreună cu Platforma DA, ar putea să-şi revendice o parte de succes, adepţii lor fiind antisocialişti consecvenţi.

Esenţa însă e alta: s-au compromis, dintr-odată, toate proiectele „agenţiei de sondaje” care este Preşedinţia RM. Nu cred că mai poate fi tolerată cheltuirea banilor pentru mofturi socialiste. Cine ar fi de acord, acum, să consume milioane pentru vreo „republică prezidenţială” sau pentru a decide ce istorie să se predea în şcoli? Se developează aici sfârâiacul eficienţei prezidenţiale care, în afară de „iniţiative” de acest soi nu a realizat nimic. Iar ca paranteză lirică, sfârla cu buletinul în limba română ar trebui să anuleze şi toate opintelile-i agresive pe tărâmul mişcărilor iredentiste.

S-a re-developat un procedeu tipic socialist (îmi vine să spun: din toate timpurile!): tragerea jarului cu mâinile altora, speculând nemulţumirile oamenilor, apoi unificarea forţelor anti-oligarhice, apoi nostalgiile unora şi nemulţumirea celor expulzaţi din Rusia, precum şi a victimelor embargoului politic la fructe. Obişnuiţi de fiecare dată să mizeze pe alţii (de la cetăţeni moldoveni revoltaţi, la conducerea Rusiei), nici nu încearcă să facă şi ei ceva. Până şi eşecul referendumului ei îl pun pe seama alianţei PAS-DA. De ce proeuropenii ar fi trebuit să-i susţină pe socialişti, nu o poate explica nimeni, dar faptul că de unii singuri socialiştii nu pot fi convingători e simptomatic.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)