Expoziţia"Raza ta, Doamne!" // Fotoreportaj

Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” va găzdui până pe 19 aprilie curent expoziţia pictoriţei Maria Mardari-Fusu, „Raza ta, Doamne”. Cele 119 tablouri realizate în decursul ultimilor 20 de ani de către renumita pictoriţă au fost adunate pentru expoziţie de la colecţionari din diferite părţi ale lumii şi din colecţia Fondului Plastic al R. Moldova.

„Tablourile pe care le pictez se nasc din inspiraţie, ca şi poezia, eu nu le inventez”, spune Maria, convinsă că din momentul vizitării Ierusalimului şi-a aflat adevărata “busolă” – în viaţă şi creaţie, ajungând să sublimeze că doar în/prin Dumnezeu se află calea adevărului, inclusiv în creativitatea artistică.

Acum, înainte de Paşti, bucuraţi-vă ochiul şi sufletul cu aceste tablouri venite de la Dumnezeu.

Expoziţia a fost deschisă joi, 2 aprilie

Expoziţia a fost deschisă joi, 2 aprilie

IMG_7632

Maria Mardare-Fusu

Maria Mardare-Fusu

IMG_7681

“Cina cea de Taină cu Mâna care vine de sus”

“Fecioara cu pruncul şi corul de îngeri”

“Darul lui Dumnezeu”

“Cel ce avea să vină. Cortul albastru”

“Madonă în verde cu prunc”

“Cina cea de taină. Ochiul”

IMG_7761 IMG_7768 IMG_7777 IMG_7784 IMG_7786