Explozie la Johannesburg!

Deflagraţia produsă duminică, în apropiere de „Soccer City”, i-a speriat pe ziarişti. Nu a fost însă un atentat, ci explozia controlată a unei fabrici de lângă o mină de diamante.

Momente de panică la Cupa Mondială. Puţin înaintea orei locale 14:00, pământul s-a cutremurat la Johannesburg! N-a fost seism, pentru că în Africa de Sud aceste fenomene sunt rare, ci unda de şoc provocată de o explozie. Ziariştii adunaţi la conferinţa de presă, organizată de FIFA la 400 de metri de „Soccer City”, au resimţit-o serios. S-a crezut că e vorba de o bombă, mai ales că dimineaţă fusese dată alarma la Cape Town, dovedită însă falsă. Valiza suspectă, găsită de poliţie, era aparatura unei televiziuni portugheze!

În apropiere de arena unde s-a jucat Brazilia–Cote d’Ivoire, a sărit ceva în aer. După o jumătate de oră de suspans, poliţia sud-africană a înlăturat ipoteza unui atentat şi a dezlegat misterul. Deflagraţia a fost una „controlată” şi provenea de la fabrica „Maxam Roodeport”, situată la 7 kilometri de stadion, care produce explozibili folosiţi la extragerea de diamante. „Este o activitate normală în minele noastre”, a explicat Rich Mkhindo, purtătorul de cuvânt al Comitetului de Organizare a Cupei Mondiale.