Experţii economici cer RETRAGEREA din Parlament a proiectului privind legea amnistiei fiscale

Experţii economici cer RETRAGEREA din Parlament a proiectului privind legea amnistiei fiscale: „Dacă e votată în lectura a doua, RM riscă să rămână fără finanţare externă”

Republica Moldova riscă să se pomenească cu finanţările externe îngheţate dacă guvernarea nu renunţă la proiectul de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală. Este opinia mai multor experţi economici care au solicitat retragerea din Parlament a documentului. Controversata iniţiativă a fost promovată în galop de coaliţia de guvernare şi a fost votată deja în prima lectură, scrie jurnal.md.

„În esenţă, este vorba de o cvasiamnistie fiscală, pentru că se iartă penalităţile, şi amnistia capitalului. Nivelul amenzilor fiscale a crescut la nivel record în 2016, chiar înainte de această amnistie. Asta creează un motiv temeinic să intuim că unii agenţi economici au ştiut de această amnistie fiscală. Instrumentul ales pentru lupta împotriva economiei tenebre este unul extrem de controversat şi negativ pentru R. Moldova. Or, este un spectru mult mai eficient pentru a lupta cu economia tenebră şi salariile în plic. Există un şir de riscuri care îl comportă, chiar şi deputaţii au recunoscut acest fapt. Astfel, există riscul şi mai mare de creştere a evaziunii fiscale pe termen lung. Un alt risc este cel al spălării banilor, pentru că persoanele care vor beneficia de amnistie nu vor putea fi verificate în urma declarării activelor. Este evident că funcţionarii care au comis acte de corupţie şi au acumulat averi în mod ilicit vor putea beneficia de această prevedere de a legaliza capitalurile acumulate contra unei taxe modeste. Astfel, vor beneficia acei funcţionari corupţi care s-au îmbogăţit în urma actelor de corupţie”, a comentat directorul executiv al Centrului analitic independent Expert-Grup, Adrian Lupuşor.

Experţii economici afirmă că prevederile acestei legi intră în contradicţie cu Acordul de Asociere cu UE, dar şi cu angajamentele asumate faţă de FMI. Dacă va fi votată respectiva lege, Moldova riscă să rămână fără bani din partea Fondului, afirmă aceştia. „Dacă se adoptă şi în lectura a doua în versiunea actuală, va fi un semnal clar că stat de drept în R. Moldova nu există. Legile stau la baza statului de drept. Când legea este strâmbă, cum putem să vorbim de un stat de drept? Dacă Parlamentul va vota în lectura a doua, este preşedintele. Îi vom solicita să respecte dreptul de veto şi să nu promulge legea. Dacă şi preşedintele ignoră, cel actual sau ales, vom continua să lucrăm şi vom trage alarma la partenerii de dezvoltare astfel ca finanţările să fie îngheţate”, a menţionat Nadejda Hriptievschi, director de programe la Centrul de Resurse Juridice din Moldova.

„Avem un pas înainte şi doi înapoi. Pe de o parte, avem un proiect de lege privind integritatea, dar acest efort este subminat cu proiectul privind amnistia fiscală. De asemenea, după negocierile foarte complicate cu FMI, acest proiect încalcă o serie de angajamente asumate în cadrul Acordului de Asociere privind transparenţa activelor. Nu sunt stabilite mecanisme eficiente privind provenienţa activelor, rezumându-se doar la declaraţia pe propria răspundere. Partenerii de dezvoltare trebuie să-şi expună opinia lor şi să îndemne Parlamentul să suspende orice examinare a acestor legi. Dacă se urmăreşte un obiectiv nobil, de reducere a economiei tenebre, trebuie să fie asigurată transparenţa în acest proces”, a menţionat expertul Iulian Groza de la Institutul pentru Politici şi Reforme Europene.

„Această lege vine în contradicţie cu normele FMI. În cazul amnistiei fiscale din 2007, FMI se arăta îngrijorat de scăderea disciplinei fiscale şi scădere eficienţei în lupta cu spălările de bani. Chiar dacă R. Moldova are deja program, FMI poate face revizuiri periodice. Dacă legea va fi adoptată, FMI va aprecia negativ acest fapt”, a adăugat Adrian Lupuşor.

Experţii au mai remarcat faptul că iniţiativa care aparţine deputaţilor din coaliţia de guvernare a fost promovată cu o încălcare fără precedent a normelor legale. „Proiectele care prevăd majorarea sau micşorarea bugetului de stat trec doar cu avizul Guvernului. Nu a existat un aviz al executivului pentru acest proiect. Expertiza anticorupţie este de asemenea obligatorie. Este foarte straniu ca un act legislativ care afectează corupţia şi sistemul de integritate să fie votat fără expertiza anticorupţie. Este întrebarea dacă avem autoritate independentă în lupta anticorupţie. CNA nu a venit cu niciun comunicat pe marginea acestui proiect. Este fără precedent când chiar autorii recunosc că proiectul conţine inexactităţi, dar zic că le vor corecta în lectura a doua. Stimaţi deputaţi, nu se votează un text în bază de promisiuni”, a spus Nadejda Hriptievschi.

Proiectul de lege privind legalizarea capitalului, semnat de mai mulţi deputaţi din majoritatea parlamentară, printre care şi speakerul Andrian Candu, prevede exonerarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. De asemenea, iniţiativa propune introducerea interdicţiei de sancţionare ulterioară a funcţionarilor publici pentru încălcările săvârşite.

Documentul a stârnit discuţii aprinse în cadrul dezbaterilor publice, în presă şi în societate. Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au atenţionat autorităţile că acest proiect va duce la legalizarea furturilor, iar cei care şi-au făcut averi ilegale vor scăpa de răspundere penală. Totodată, astăzi patru ONG-uri din România au lansat un apel către demnitarii de la Bucureşti în care cer suspendarea finanţării Republicii Moldova în cazul în care aşa-numita lege pentru „liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală” va fi adoptată în lectură finală de Parlamentul de la Chişinău.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)