Expert ucrainean: Azarov ştia că nu va obţine 20 de miliarde de euro de la UE

-Ucraina, pe baricade // Parlamentul European a adoptat o rezoluţie cu privire la evenimentele din Ucraina solicitând oprirea imediată a violenţei faţă de protestatari

Uniunea Europeană nu va oferi Ucrainei 20 de miliarde de euro, asistenţa solicitată de şeful executivului ucrainean. Un expert ucrainean a declarat că guvernul ucrainean nici nu miza pe acest ajutor financiar, ştiind că UE nu acordă finanţare decât doar prin intermediul programelor.

Uniunea Europeană a anunţat că nu va impune sancţiuni Ucrainei, spre deosebire de Statele Unite, care au avertizat guvernul de la Kiev că o asemenea acţiune ar putea fi luată dacă va continua reprimarea manifestaţiilor proeuropene de la Kiev. În rezoluţie se menţionează că aplicarea violenţei faţă de protestatarii de pe Piaţa Independenţei de la Kiev trebuie încetată de urgenţă.

Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton a declarat că UE îşi menţine angajamentul de a căuta o soluţie politică pentru Ucraina. Totodată, purtătorul de cuvânt al lui Catherine Ashton a specificat că Uniunea Europeană nu se va angaja într-o târguială cu Ucraina în schimbul semnării de către aceasta a Acordului de Asociere.

Menţionăm că, pe 11 decembrie curent, Mykola Azarov, şeful guvernului de la Kiev, a declarat că Ucraina ar putea semna Acordul de Asociere cu UE în cazul în care ultima va acorda Kievului o asistenţă în valoare de 20 de miliarde de euro.

Protestele nu contenesc de 21 de zile

După încercarea Detaşamentului de miliţie cu destinaţie specială „Bercut” de a reprima protestele paşnice din Piaţa Independenţei din 9 decembrie, protestatarii au început să demonstreze un puternic spirit de organizare, construind baricade. Piaţa Independenţei seamănă cu un şantier al baricadelor. La Kiev, manifestanţii deţin pe moment controlul asupra Casei Sindicatelor, pe care o închiriază, asupra Palatului Culturii din Piaţa Independenţei. De asemenea, protestatarii deţin controlul asupra primului etaj al Consiliului Municipal al Kievului.

Rezoluţia Parlamentului European

Volodymyr Horbach, analist politic la Institutul de Cooperare Euro-Atlantică din Kiev, a declarat pentru JURNAL că Statele Unite au luat o poziţie dură. Washingtonul a avertizat Kievul că aplicarea forţei asupra manifestanţilor va avea consecinţe pentru Ianukovici şi cei care îl înconjoară. Uniunea Europeană a adoptat o poziţie mai blândă, prin faptul că îi va oferi în continuare ajutor financiar, însă nu în condiţiile Ucrainei, dar având ca bază semnarea Acordului de Asociere.

Rezoluţia Parlamentului European cu privire la situaţia din Ucraina este formulată în conformitate cu aceste principii. E o poziţie mai îngăduitoare decât cea americană, un fel de pasă dată guvernului ucrainean pentru a o putea prelua şi răspunde în mod corespunzător.

Nu se pune problema târguielii

Horbach ne-a explicat că guvernul ucrainean este de fapt conştient că UE nu-i va acorda 20 de miliarde de euro. Cererea de finanţare a fost o mişcare a guvernului Ucrainei pentru a argumenta decizia de a renunţa la semnarea Acordului de Asociere. Mai mult, autorităţile ucrainene conştientizează că UE nu acordă bani direct guvernelor, granturile se acordă prin intermediul programelor, pentru a controla modul în care sunt gestionate fondurile.

„Uniunea Europeană a declarat în mai multe rânduri că nu se pune problema târguielii. Ianukovici a cerut banii, ştiind că UE nu îi va oferi, cel puţin, nu în modul în care o vrea preşedintele. Este pur şi simplu argumentul pe care îl invocă pentru a se justifica în faţa electoratului său şi cel al opoziţiei.”

În contextul rezoluţiei adoptată de către UE, Volodymyr Horbach recomandă politicienilor europeni ca aceştia să-i facă o investigaţie psihiatrică lui Viktor Ianukovici. Apoi, în baza diagnosticului, să decidă ce metodă este aplicabilă – cea a morcovului sau a nuielei.

Expertul mai menţionează că spiritul de luptă al manifestanţilor nu se diminuează, ci se intensifică. „Oamenii, zice observatorul, văd două căi de rezolvare a problemei: fie va fi schimbată conducerea ţării, fie se va ajunge la un război civil. „Nu mă refer la un război civil armat, ci la unul îngheţat, un război de nesupunere”, notează observatorul.

The following two tabs change content below.