Exorcizarea violenței la Teatrul „Eugene Ionesco”

Scenă din spectacolul „Violenţa, o poveste de dragoste” în regia lui Benno Voorham (muzică de Ion Coroi), TEI, 8 noiembrie 2014.

Scenă din spectacolul „Violenţa, o poveste de dragoste” în regia lui Benno Voorham (muzică de Ion Coroi), TEI, 8 noiembrie 2014

Teatrul „Eugene Ionesco” a lansat pe 8 și 9 noiembrie o producție nouă, „Violența, o istorie de dragoste” în regia lui Benno Voorham din Suedia, toți cei zece actori din distribuție implicându-se în construcția scenariului și a desenului coregrafic al montării. Muzica originală a spectacolului e semnată de compozitorul ieșean Ion Coroi.

Fascinat de avalanșa frunzelor ce s-au prăvălit peste noi, desprinse din miile de copaci chișinăueni, regizorul și coregraful suedez Benno Voorham a decis să aducă movile de frunze galbene în scenă, ele constituind decorul noului spectacol. Regizorul a mizat nu doar pe culoarea lor, luminoasă, dar profund melancolică, ci și pe senzația de părăsire, cădere, lunecare în neant pe care o transmit. Poezia începe de la acest anturaj vegetal decadent, de la sentimentul devastării, al furiei, al declanșării unor forțe necontrolate ale naturii care ne bântuie fizicul și psihicul.

Definit drept performance de contact, spectacolul e un experiment curajos, o încercare a actorilor de a-și depăși zona de confort, de a-și exterioriza propriile obsesii, amintiri, observații legate de violență. Ala Menșicov, Maia Grosu, Tatiana Raețcaia, Olesea Sveclă, Irena Boclincă, Dan Melnic, Anatol Guzic, Denis Dimitriu, Ștefan Bouroșu, Emilian Crețu au avut libertatea de a improviza, de a contura cu ajutorul limbajului corporal scene de violență, aceasta răbufnind într-o diversitate de forme. Este vizualizată și, pe alocuri, verbalizată violența provocată de lupta dintre sexe, dintre categorii sociale și temperamente, dintre cei slabi și cei puternici, în familie și în societate.

Scene de violență printre frunze galbene

Spectacolul a fost creat într-o lună, răstimp în care artiștii împreună cu regizorul au căutat modalități de a relata, prin mișcare, gesturi, prin elemente de dans, de pantomimă, de joc actoricesc, prin fraze răzlețe sau frânturi de monolog, prin strigăte și foșnete (ale frunzelor răvășite) cum se desfășoară confruntarea zilnică dintre ființele umane, în efortul de a poseda, de a învinge ori de a se salva. Abuzurile sexuale, morale, fizice sunt împletite cu porniri de conciliere, cu necesitatea firească de a iubi, de a dărui, de a împărtăși căldură și tandrețe. Dansatorii profesioniști Alexandra Soșnikova și Serghei Golovnea au cristalizat înălțările și căderile iubirii în duetul lor inserat în structura fluidă a spectacolului.

Cunoscut în Europa datorită montărilor sale bazate pe improvizație, pe mixajul coregrafiei cu problematica de actualitate, Benno Voorham i-a mobilizat pe actorii ionescieni să-și exploreze creativitatea, iar aceștia, la rândul lor, și-au pus în valoare capacitatea de a îmbrățișa un gen de teatru nou, în context basarabean.

Un teatru viu

„Spectacolul e făcut din studiile noastre”, ne-a mărturisit tânăra actriță Olesea Sveclă. „Am simțit violența pe pielea proprie”, a spus pentru jurnal.tv actorul Emilian Crețu, iar de la actrița Irena Boclincă aflăm că scenele jucate de ea sunt inspirate din viața unei vecine bătute de soț, care totuși nu l-a părăsit, continuând să-l iubească.
Violența redată în această montare are o anume amprentă basarabeană, însă rămânem tulburați de universalitatea ei, de prezența ei pe orice meridiane. Monologul Alei Menșicov din final este un dans al disperării, al vinovăției noastre pentru actele de violență ce se comit peste tot în lume. „Violența, o istorie de dragoste” aduce un val de prospețime în repertoriul Teatrului „Eugene Ionesco”, fidel ambiției sale de a fi în schimbare, înnoire, adică de a fi un teatru viu.

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit