Există un şovinism românesc? // RUPEREA RÂNDURILOR

La nivelul vulgului şi al politicianismului de grotă, şovinismul şi xenofobia (recte: alterofobia) au existat întotdeauna. Ticălosul vede în orice (altfel de) om un pericol. Infamia nu are naţionalitate, e o scursură umană, indiferent de etnie. E un produs al clivajului dintre naţiuni, un om fără neam şi nume, un mutant. Oamenii de cultură sunt altfel. Toleranţa, spiritul critic (şi autocritic) îi ţin treji şi calmi atunci când vine vorba de alteritate.

În principiu, specimenul nu mă interesează, mă interesează specia. Mai înainte el se numea Druguş, acum se numeşte Conţiu, a mai purtat (şi mai poartă) şi alte nume, pe parcurs. Indivizi obscuri, veniţi din România la Chişinău, să apere (de români!) Moldova. „Patrioţi ai Moldovei” crescuţi pe drojdii româneşti. În limbajul publicaţiilor gen „România Mare”, aceştia etalează un soi bizar de moldovenism grotesc, amestecat inimaginabil cu un agresiv, dar ridicol, şovinism românesc. Pe paginile publicaţiilor moldoveniste până sub limite! Apropo, ziarul „Moldova suverană”, aparţinând acum finanţatorilor socialistului Dodon, ar putea să revină la vechiul nume: Moldova socialistă. Pentru limpezime ontologică.

Păsăreasca în care scrie Conţiu (cel care vrea să le dea lecţii de limba română scriitorilor) e adevărată autoparodie: „Prin aceste rînduri nu vreau să ofensez pe nimeni, ci constat o stare de lucruri mai mult decît jalnică, pentru că este şi a fost tot timpul nocivă din cauză că aceşti «elitişti» au smintit deja cîteva minţi de susţinători mameluci de-ai lor în aceste peste două decenii.” Textele sale sunt, în general, denunţuri. El îi „demască” pe politicienii bucureşteni la Chişinău, îi pârăşte pe intelectualii români la Bucureşti, „deconspiră” conjuraţii ale serviciilor secrete. Numai cine ştie ce frustrări şi complexe iremediabile îl pot face ticălos şi mizantrop fără niciun scop.

Iată-i şovinele-i deliruri (inclusiv, lingvistice): „…intelectualii moldoveni sînt bilingvi moldo-ruşi; ei nu pot gîndi (?) şi nu izbutesc să se exprime nativ (!?) în limba română la nivelul la care aceasta a evoluat pînă astăzi (?).” Care să fie atunci limba nativă a directorului ziarului la care lucrează Conţiu? Chineza? Pecenega?

Alta: „Pretinzîndu-se a fi parte a culturii române, ei (scriitorii basarabeni – n.m.) au ratat totuşi şansa integrării tocmai din pricina mediocrităţii lor”. Iar mai departe Conţiu ne dă de înţeles că literatura şi cultura română (cultura lui, cum ar veni!) „este un pisc inaccesibil acestora”. Mai mult: „între oamenii de cultură din România, însă, aceşti scriitori se simt nişte pitici.” Mediocrităţi există, bineînţeles. Pe ambele maluri ale râului despărţirii noastre. Inclusiv cu acte de scriitori sau de jurnalişti în regulă. Iar unora le este inaccesibilă până şi ideea de cultură elementară.

Elita culturală românească, cea adevărată, are suficient discernământ, bun-simţ şi suficiente resorturi morale pentru a nu ne trata cu condescendenţă, pentru a nu ne menaja, dar şi pentru a ne tolera în măsura în care nu am atins nirvana.

Fiţi pe pace: un şovinism românesc nu există. Există însă şovini şi nemernici. Care nu au origini.

 Mircea V. CIOBANU