Există încă loc pentru Dumnezeu

Cum a început Universul? Unii cred că întrebarea respectivă nu are răspuns, că s-ar afla dincolo de limitele raţiunii umane. Alţii cred că întrebarea are un răspuns, dar că nu ţine de raţiune, ci de credinţă, scrie filozoful Roger Scruton, semnatarul articolului publicat de „Wall Street Journal” în ediţia de vineri.

Ceea ce aproape nimeni nu crede este că nu există o teorie unică, raţional ştiinţifică, care să ne spună cum a apărut Universul din nimicul primordial. Cum se poate aşa ceva? Când Isaac Newton a propus legile gravităţii, a făcut-o în spirit de respect şi veneraţie în faţa simplităţii şi frumuseţii lumii fizice. El nu se îndoia că un proiect atât de perfect a implicat un creator şi mai perfect.

Immanuel Kant, care credea că legile gravitaţiei lui Newton nu sunt pur şi simplu adevărate, ci în mod necesar adevărate, a susţinut că noi, oamenii, suntem lipsiţi de capacitatea de a înţelege Universul ca întreg şi, prin urmare, nu putem construi un argument valabil pentru un creator. Gândirea noastră ne poate duce dintr-un punct în altul de-a lungul lanţului evenimentelor, dar nu ne poate duce într-un punct din afara lanţului, din care putem pune problema unei cauze originale.

Într-adevăr, întrebarea cum a început Universul nu are sens. Conceptul de cauză se aplică obiectelor experienţei care leagă trecutul de viitor prin legi universale. Când ne întrebăm despre Univers ca întreg încercăm să mergem dincolo de experienţa posibilă spre un tărâm în care conceptul de cauză nu are sens, iar actul raţiunii nu funcţionează.

Kant a avut dreptate

Toţi fizicienii de la Kant încoace au fost influenţaţi de acest argument. Unii recunosc problema, cum ar fi Albert Einstein, dar alţii, precum Stephen Hawking, exprimă problema pe limba lor. Hawking doreşte să rupă cu acest consens şi să susţină că ştiinţa de fapt are un răspuns la întrebarea legată de origini. Putem şti cum a fost creat Universul, sugerează acesta, deoarece legile fizicii implică faptul că există condiţii care limitează, în care universurile au apărut prin funcţionarea acestor legi certe. Nu există loc pentru Creator, deoarece nu este nevoie de El. Legile fizicii fac totul singure.

Hawking, desigur, ne orbeşte cu descoperirile sale ştiinţifice, subliniază semnatarul articolului. Einstein a rupt-o cu viziunea comună despre lume când a decis să trateze timpul ca a patra dimensiune, pe picior de egalitate cu celelalte trei dimensiuni ale spaţiului. Hawking ne dă o dimensiune după alta, presupunând că, deoarece fiecare continuu poate fi înghesuit în axiomele unei geometrii, nu există nicio limită la numărul de dimensiuni în care noi, oamenii, ne aflăm suspendaţi. Şi nu există nici vreo limită la numărul de universuri, chiar dacă se întâmplă să locuim doar în unul din ele, iar celelalte s-ar putea să ne fie pe veci inaccesibile.

Dar ce a creat legile fizicii?

Legile fizicii încetează rapid să mai fie legi ale Universului şi devin legi ale unui „multivers”. Până când oamenii vor absorbi toate aceste schimbări, nu vor avea puterea să se dezică de viziunea că „legile gravitaţiei şi teoriei cuantice le permit universurilor să apară spontan din nimic” sau să pună sub semnul îndoielii concluzia dlui Hawking că, prin urmare, nu este nevoie de Dumnezeu.

Dar ce anume s-a schimbat? Am depăşit oare poziţia expusă de Kant? Ne-am ridicat într-adevăr deasupra a tot şi peste tot şi am dobândit viziunea de nicăieri care ne spune cum au început lucrurile? Dacă Hawking are dreptate, răspunsul la întrebarea „Ce a creat universul?” este „legile fizicii”. Dar ce a creat legile fizicii? Cum se face că aceste legi ciudate şi puternice şi numai aceste legi se aplică lumii? Există cei care vor spune că întrebarea nu are răspuns, că acesta se află dincolo de limitele gândirii umane. Şi sunt cei care vor spune că aceasta are un răspuns, dar că acesta nu este dat de raţiune, ci de credinţă. În final este aceeaşi poziţie. Este ceea ce Kant credea. Puteţi afla limitele înţelegerii ştiinţifice, a spus acesta. Şi dincolo de limitele respective se află tărâmul moralităţii, al angajamentului şi al încrederii.

Kant, care a distrus toate sistemele de metafizică şi a săpat groapa teologiei, care a fost de asemenea un credincios, care, după cum a spus chiar el, a atacat pretenţiile raţiunii pentru a face loc pretenţiilor credinţei, a avut dreptate, crede semnatarul articolului. (Agerpres)

The following two tabs change content below.