Exerciții de admirație: Nicolae Darie

Nicolae Darie 70 ani

Nicolae Darie, Artist al Poporului, s-a învrednicit, la Iași, în cadrul Festivalului Internațional de poezie, de Diploma de excelență „Pentru interpretarea artistică a poeziei lui Vieru”. Însuși Vieru, pe când era în viață, îl aprecia înalt: în „Strigat-am către tine”, mărturisea poetul într-un interviu, realizat cu multă dragoste şi inspiraţie, într-un mod original, de către unul dintre cei mai importanţi poeţi basarabeni, Anatol Codru, s-au întâlnit două suferinţe: cea basarabeană şi cea transnistreană. Lucrarea a fost montată la Teatrul Poetic Mateevici. Rolul personajului liric l-a jucat cu multă însufleţire actorul Nicolae Darie”.

Maestrul a petrecut aproape o jumătate de veac (o viață de om!) în luminile rampei, la Teatrului Național „Mihai Eminescu”, unde a fost sărbătorit de o sală arhiplină, cu ocazia celor 70 de ani împliniți de curând. Actoria i-a permis să trăiască zeci de vieți, pe scândura scenei. Astfel, Nicolae Darie fu, pe rând, în pielea lui Ioan Slavici, prietenul lui Eminescu, în spectacolul „Eminescu”, dar și Ștefan cel Mare în „Apus de Soare”, și Aristid în „Tata” lui Matcovschi, și Împăratul Verde în „Harap Alb”. Își amintește cu plăcere cum a jucat în travesti, dăruind vocea sa inconfundabilă, în „Piciul și Karlson” de Freken Bock.

A insuflat viață până și personajelor din floră – Stejarul din „Pasărea Albastră”, dar și din faună – anume el, în „Cartea Junglei”, era Akela, Lupul singuratic și înțelept, prietenul și ocrotitorul puiului de om, micuțul Mowgli. De curând, a reușit o performanță de invidiat, căci în spectacolul „Take, Ianke și Cadâr”, de Victor Ion Popa (montat de trei ori pe scena Naționalului chișinăuean), este – chit că la distanță de câteva decenii! – și turcul Cadâr, și evreul Ianke…

Își asumă riscul deschizătorului de drumuri – a experimentat adesea și experimentele i-au reușit… Își amintea cum, după spectacolul cu Ștefan cel Mare, în Transnistria, a fost întrebat cine i-au fost mama și tata. Păi, au fost oameni simpli… Atunci, a urmat întrebarea, cum de ai ajuns matale Ștefan cel Mare? Ca atare, a fost un vis, dar și o șansă, nu doar o dată i-a surâs norocul: în ’81, pe rolul lui Aristid era distribuit altcineva, a nimerit accidental, i-a venit mai târziu și s-a prins de el pentru totdeauna…

„În teatru se întâmplă mereu lucruri neobișnuite, trebuie să fii pregătit, să le accepți și să le primești. Teatrul e o boală, dacă ai luat-o, ai jucat în scenă, acolo îți cântă cucul, chiar dacă e greu, chiar dacă lefurile sunt mici, trăiești de la spectacol la spectacol; însă te faci actor doar dacă îți place foarte tare, dacă nu poți trăi fără asta; ca și cum te-ai căsători, simți că îți place la nebunie, doar atunci te însori, dacă îți place oleacă, mâine s-ar putea să-ți placă și mai puțin”.

Teatrul e locul unde mergi ca să te descoperi pe tine însuți (ca și biblioteca, de altfel). Garcia Lorca afirma că dacă vrei să vezi cu ce trăiește un popor, musai e să mergi la teatru… E o experiență din care vom avea doar de câștigat: puțini sunt cei pricepuți să surprindă clipa, s-o facă să răsune. Nicolae Darie reușește să surprindă clipa cea miraculoasă de pe scena Teatrului Național.

Larisa Turea

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)