EXCLUSIV! Povestea din spatele succesului lui Petru Haruţa. A lucrat la circ şi în domeniul construcțiilor

31Povestea din spatele succesului lui Petru Haruţ

Petru Haruța este unul din cei mai buni trompetişti din R. Moldova. Pentru prima dată, muzicianul vorbeşte despre experienţa frumoasă pe care a avut-o activând în orchestra unui circ din Polonia, despre anii petrecuţi în Israel, unde a lucrat la o spălătorie sau în domeniul construcțiilor, dar şi despre povestea frumoasă de dragoste pe care o trăieşte de şapte ani alături Geta Burlacu.

R. Moldova se mândreşte cu un număr foarte mare de muzicieni, deveniţi celebri atât acasă, cât şi în străinătate. Unul dintre ei este Petru Haruţa, trompetist virtuoz, lector exigent, soţ şi părinte iubitor. Şi cum aceste calităţi îl caracterizează cel mai bine pe muzician, l-am provocat să ne vorbească despre fiecare-n parte. Şi a acceptat.

Vine dintr-o familie de intelectuali din Cimişlia. Tatăl lui este profesor şi director al unei şcoli de muzică, iar mama sa a lucrat mulţi ani director de bibliotecă. Trompeta nu a fost prima lui dragoste, a îndrăgit-o mai mult la îndemnul părintelui său.

Visa la o chitară electrică

Până a ţine trompeta în mână, am cântat la mai multe instrumente. Am început cu pianul, iar într-o bună zi mi-am zis că vreau să fac fotbal de performanţă şi am renunţat la muzică. După o perioadă însă am lăsat fotbalul pentru vioară, ca până la urmă să mă las şi de ea.

De mic mergeam la tata, la şcoală. Îmi amintesc cum, prin clasa a IV-a, el mi-a pus în mână trompeta şi mi-a spus că dacă încă o dată mă las de studii, nu mă mai aduce niciodată la şcoala la care lucra! Când mergeam la ore, cu instrumentul muzical în mână şi-i vedeam pe băieţi jucând fotbal, mă apuca o jale… Dar n-am cedat! Părinţii şi-au dorit foarte mult ca eu să am studii muzicale şi am ajuns aici datorită lor”, ne povesteşte Petru Haruţa, precizând că nu va uita niciodată zilele în care mama sa stătea lângă el şi-l punea să repete partiturile.

Şi dacă atunci îi mai venea să plângă, ba chiar se mai şi supăra pentru insistenţa de care dădea dovadă mama sa, astăzi îi mulţumeşte pentru că graţie ei a ajuns unde este acum.

Eram foarte lenos! Atunci când cânţi la trompetă trebuie să stai în picioare, eu însă căutam să mă aşez de fiecare dată. Până am îndrăgit trompeta eram îndrăgostit de muzica rock, visam la o chitară electrică. Şi astăzi, când ne întâlnim cu prietenii, revin la vechea mea dragoste – chitara”, susţine muzicianul.

Trompeta dăruită de tatăl său i-a purtat noroc

Trompeta nu este unul dintre cele mai uşoare instrumente muzicale. Iar ca să ne convingem de acest fapt, Petru Haruţa ne dă şi un exemplu: „În două ore de repetiţii, un trompetist pierde energia pe care o depune un bărbat, în patru ore, la cărat cărbuni”.

Prima trompetă i-a fost dăruită de tatăl său. Era una germană şi i-a purtat noroc pe tot parcursul studiilor. Cu ea a fost admis la Colegiul de Muzică, iar ulterior la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.

Student fiind, mi-am cumpărat o trompetă profesionistă. Acum am doar o trompetă, una și bună. Este un instrument calitativ, profesionist şi unicat în R. Moldova, dorit de orice profesionist. Până la ea am schimbat vreo patru”, spune instrumentistul.

Despre experienţa din Polonia şi Israel

Petru Haruţa face parte din categoria muzicienilor mereu este în căutarea ineditului. Era în anul doi de studii când a decis să-şi ia concediu academic pentru a merge în Polonia.

Timp de nouă luni am cântat în orchestra unui circ. A fost o experienţă interesantă, neobişnuită, pe care merită s-o trăiască orice muzician. Este o lume aparte, iar eu mă bucur că am avut şansa să o cunosc. Când am revenit la studii, după jumătate de an, mi-am luat din nou concediu academic, doar că de data aceasta pe o perioadă mai îndelungată. Am mers la sora mea, în Israel, unde am stat cinci ani. Ajuns acolo, am luat decizia să mă las de muzică. Aşa că am făcut orice, numai nu artă: am spălat maşini şi am lucrat în domeniul construcţiilor. Dar de câte ori urcam în maşină şi ascultam muzică, mi se făcea dor de trompetă, de artă, de tot ce cuprinde în sine viaţa de artist. Aşa că, după trei ani de pauză, am reluat repetiţiile. Astfel am ajuns să cânt pe la petreceri şi să fiu angajat al unei orchestre”, povesteşte Petru Haruţa.

Revenit în ţară, acesta şi-a continuat studiile, iar în 2008, alături de Geta Burlacu, a mers la Eurovision, experienţă despre care spune că nu şi-ar mai dori s-o repete.

Nu pot spune că mi-a lăsat un gust amar, doar că pe mine mă deranjează atunci când sunt impus să fac ceva. Eu şi Geta am făcut tot ce a depins de noi ca să ajungem în finală, dar n-a fost să fie. Nu ne-au picat bine nici comentariile răutăcioase de după concurs. Acum, dacă mi s-ar propune să urc din nou pe scena Eurovision, n-aş accepta nici în ruptul capului”, susţine Petru Haruţa.

Despre Geta Burlacu, „stăpâna inimii sale”

Într-un interviu acordat anterior pentru APROPO, Geta Burlacu ne mărturisea că e mândră de Petru Haruţa, despre care spune că „este un om fenomenal, liniştit şi cumpătat, cu care-i este uşor să facă echipă bună nu doar în familie, ci şi pe scenă”.

Povestea lor de dragoste a început în 2007. Deşi nu sunt soţ şi soţie cu acte în regulă, trompetistul consideră că o ştampilă nu valorează nimic în dragoste.

Pot să fac acest pas şi mâine, dar acel document nu va schimba nimic. Desigur, va veni şi ziua în care ne vom oficializa relaţia. Ne dorim şi un copil împreună”, ne mărturiseşte instrumentistul.

Petru Haruţa se împacă de minune cu Sebastian şi Elvira, copiii Getei Burlacu din prima căsătorie: „Acum, că mama lor e plecată în Franţa, noi am rămas singuri. Îi iubesc mult şi încerc să le acord cât mai multă atenţie. Ne mai şi certăm, evident, ca-n orice familie, dar ne împăcăm foarte repede”.

Trompetistul este proaspăt deţinător al unei diplome de master, dar şi fondator al unei trupe de jazz formate din cinci muzicieni.

Pe lângă colaborările pe care le are cu „Gândul Mâţei”, „UniVox” şi cu artiştii de la noi, de şase ani muzicianul mai este şi lector la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Acesta susţine că nu-i place să o facă pe durul cu studenţii săi, dar este un profesor exigent, căci, spune el, „trompeta cere seriozitate”.