Exclusiv // DETALII NOI în cazul licitațiilor trucate

ceaicovschi

Omul de afaceri Tudor Ceaicovschi rămâne în arest încă 25 de zile. Decizia a fost luată ieri, 7 mai 2015, de către judecătorul Ghenadie Pavliuc de la Judecătoria sectorului Buiucani a capitalei. Instanţa a decis să prelungească arestul la cererea procurorilor de la Procuratura Anticorupţie. Omul de afaceri este suspectat de corupere activă a persoanelor publice responsabile de organizarea licitaţiilor din domeniul sănătăţii. Omul de afaceri pledează nevinovat. În timpul percheziţiilor la domiciliul lui Ceaicovschi, a fost ridicat 1 460 000 de lei.

Potrivit procurorului de la procuratura anticorupţie, Dorin Compan, Tudor Ceaicovschi este acuzat de corupere activă şi de instigare la depăşirea atribuţiilor de servicii a persoanelor publice în organizarea licitaţiilor în domeniul sănătăţii. Compan a afirmat că Ceaicovschi, împreună cu alte persoane publice, au organizat licitaţiile în mod ilegal şi subiectiv. Ei stabileau în caietul de sarcini parametrii tehnicii, care putea fi importată sau era deja importată de către persoanele juridice la care Tudor Ceaicovschi era acţionar.

Persoana juridică respectivă participa imediat la licitaţii, câştigând-o indiferent de preţul pe care îl propunea. „Astfel erau trucate aceste licitaţii. Mulţi agenţi economici care au participat la licitaţii împreună cu Ceaicovschi, văzând caietul de sarcini şi ceea ce propunea firma suspectului, înţelegeau că licitaţia respectivă a fost făcută şi organizată sub parametrii lui Tudor Ceaicovschi şi îşi retrăgeau ofertele. Au fost depuse şi plângeri de la alte persoane juridice”, a declarat procurorul. Tudor Ceaicovschi riscă până la zece ani de închisoare.

Avocatul lui Ceaicovschi, Ghenadie Scutelnic, la rândul său, a declarat pentru JURNAL de Chișinău că nu a văzut nicio probă care ar demonstra vinovăţia clientului său. „Se invocă secretul anchetei, însă cele patru foi de stenogramă a convorbirilor telefonice dintre Ceaicovschi și medicii reţinuţi în dosar nu conţin nicio acţiune ilegală, doar nişte discuţii de serviciu şi fapte cotidiene. Acuzațiile sunt nefondate. Richizitoriul conține 30 de foi, date generale și nimic concret. Orice persoană poate fi învinuită astfel că a avut intenţia să săvârşească, să comită un act… şi nimic concret, probabil s-a înţeles să comită infracţiunea”, a declarat avocatul bănuitului.

Zenovia Ceaicovschi, soţia omului de afaceri, consideră că soţul său este nevinovat şi este reţinut pe nedrept în izolator, aflându-se după o intervenţie complicată la coloana vertebrală. Femeia a spus că în timp ce soţul ei se află în izolator, ea este urmărită şi îi este frică în propria casă alături de copiii săi.„Medicina are de pierdut, pentru că, datorită activităţii soțului său, în Republica Moldova au fost aduse aparataj medical care a modernizat domeniul medical. E invidie şi răzbunare din partea altor companii concurente”, a menționat soția bănuitului.

Potrivit ei, în timpul percheziţiilor efectuate de către ofiţerii anticorupţie la domiciliul lor, au fost ridicați din safeu 1 460 000 de lei. Provenienţa banilor a fost demonstrată a doua zi procurorilor. „Banii nu provin din afaceri dubioase”, a mai spus ea. Soţia omului de afaceri pune la îndoială competenţa instanţei de judecată.
De cealaltă parte, Tudor Ceaicovschi a declarat pentru JURNAL de Chişinău că, până pe moment, nu știe de ce este învinuit, după ce a petrecut în izolator 30 de zile. „Până pe moment, sunt bănuit şi nu mi-a fost prezentată învinuirea. Nu știu de ce sunt reţinut. Este o încălcare a drepturilor omului. Dosarul acesta trebuie să ajungă neapărat la CEDO. Sunt obligat să fac declaraţii pe care nu le cunosc. Nu voi semna nimic. Am să fac publice numele persoanelor care au organizat acest show. Au fost arestați oameni nevinovaţi, care au făcut ceva în domeniul medicinei. Andrei Usatîi a făcut multe lucruri bune în domeniul sănătăţii”, a spus Ceaicovschi în timp ce-şi aştepta decizia judecătorului Ghenadie Pavliuc.

Amintim că Tudor Ceaicovschi, împreună cu alte persoane care activează în domeniul sănătăţii, printre care şi fostul ministru al Sănătăţii Andrei Usatîi, este învinuit de organizarea unor licitaţii trucate care a provocat statului pagube enorme.

The following two tabs change content below.
Victoria Popa

Victoria Popa