EXCLUSIV // Andrei Arapan, una dintre victimele de „La Soacra”, face dezvăluiri noi

andrei arapanIMG_6535

Andrei Arapan

Una dintre femeile decedate după deflagraţia de „La Soacra” era însărcinată în opt săptămâni, a declarat pentru JURNAL de Chişinău bărbatul acesteia, Andrei Arapan, care a suferit de asemenea arsuri grave. Potrivit lui Andrei, multiplele încălcări din localul cu pricina puteau fi văzute la prima vedere.

Acestea ar fi putut fi constatate dacă ar fi fost efectuat un control adevărat. „Modul în care se prepara mâncarea, fără ventilare, fără încălzire… Nimeni nu intra în bucătărie. [Controlorii] Mergeau imediat la etajul trei unde luau kapika!… (mita – n.r.)”, ne-a spus bărbatul. Andrei Arapan este unul dintre cei cinci angajaţi ce lucra în tura în care s-a produs incidentul. Au supravieţuit exploziei doar el şi Mariana Voina, mamă a doi copii. La circa două luni de la explozie, bărbatul a venit în redacţia JURNALULUI de Chişinău şi a mărturisit groaza prin care a trecut în urma căreia şi-a pierdut iubita însărcinată. Deşi nu erau înregistraţi oficial, tinerii trăiau împreună de circa cinci ani.
Para de foc i-a cuprins pe toţi

Andrei Arapan 4

Andrei Arapan după explozie

„Adusesem produsele şi începusem să mănânc în momentul în care s-a produs explozia. O pară ne-a cuprins pe toţi din local. Mâinile mi-au fost tare arse, am acoperit faţa cu ele… Oricum, flacăra mi-a ars capul. Uitaţi-vă ce mâini am…”, ne arată tânărul mâinile pline de cicatrici. Potrivit acestuia, Nicoleta Gladiuc era la doi metri distanţă de Irina, femeia de 36 de ani care a decedat şi a lăsat în urma ei trei fetiţe minore. „A explodat butelia de gaz care era de rezervă, şi nu cea conectată la aragaz. În încăpere era foarte frig, nu se încălzea deloc. Butelia era practic îngheţată, de aceea a explodat”, ne-a mai spus Andrei.

În opinia sa, oricine ar fi făcut un control al localului, chiar la intrare, şi-ar fi dat seama de toate încălcările de acolo. „Modul în care se prepara mâncarea, fără ventilare, fără încălzire. Nimeni nu intra în bucătărie. [Controlorii] Mergeau imediat la etajul trei unde luau kapika!… (mita – n.r.)”, ne-a spus bărbatul, care oferă mai multe informaţii despre cum funcţiona localul cu pricina. Bărbatul a aflat de la alţi muncitori din Piaţa Centrală că în ziua în care s-a produs explozia, administratorii localurilor de genul „La Soacra” scoteau noaptea buteliile de gaz din încăperi.

În localul „La Soacra” „îngheţai cu lingura în mână”

„Şi directorul pieţii, şi ceilalţi funcţionari… Toţi ştiu că se foloseau peste tot butelii de gaz. Au fost făcute controale atunci, dar acum nu se mai fac şi neregulile încep din nou”, ne-a mărturisit bărbatul. Deşi nu s-a tratat complet, face proceduri de încălzire a mâinilor la unul dintre spitalele din Chişinău, spune că rănile îi sunt prea adânci. „Mi-am pierdut sensul vieţii. Mi-am pierdut dragostea… Eram împreună de cinci ani de zile. Strângeam bani pentru nuntă. Stăpânii localului trebuie traşi la răspundere şi să stea la răcoare toată viaţa. Au murit oameni. Mi-au omorât nevasta şi copilul. Nicoleta era însărcinată”, ne-a mărturisit bărbatul cu lacrimi.

andrei arapan

El a depus mărturii la procuratură şi este decis să meargă până în pânzele albe ca cei vinovaţi să răspundă. „Nu sunt de acord să stea doar zece ani în închisoare. E prea puţin. Patru vieţi…” Andrei lucra ca hamal şi furnizor, lucra ilegal, pentru un salariu lunar de 4800 de lei, câte 160 de lei pe zi. El a adăugat că bucătăresele făceau mâncare începând cu ora 2.00 noaptea şi apoi toată ziua. „Butelia se schimba o dată la două zile. Localul nu se încălzea. Umiditatea era prea mare. Îngheţai cu lingura în mână, dacă te dezbrăcai de scurtă.”

Alina Ianina, administratoarea localului, se purta foarte urât cu angajaţii săi, fapt confirmat şi de Mariana Voina. „Atunci când nu avea clienţi, ne spunea că vom plăti mâncarea din banii noştri, pentru că noi trebuia să atragem clienţi.” Victimele incendiului „La Soacra”, care a avut loc pe 9 ianuarie curent, soldat cu patru morţi şi 13 răniţi, îşi revin. La Centrul Republican Leziuni Termice (CRLT) al Spitalului Clinic de Traumatologie şi Ortopedie au mai rămas două victime, care sunt supuse intervenţiilor chirurgicale din cauza că au plăgi restante.

Andrei Arapan 3

Ceilalţi pacienţi care au avut de suferit sunt la domiciliu, în concediu medical. Aceştia se vor prezenta în martie curent a consultaţiile medicilor specialişti ai CRLT, a menţionat pentru JURNAL de Chişinău, şeful Secţiei arsuri, Octavian Cirimpei. Unul dintre cei trei bucătari-şefi ai fostei cafenele, care aveau misiunea să schimbe buteliile de gaz, Mariana Voina, este în concediu medical. Ea creşte singură doi copii şi mai are şi astăzi mâinile bandajate. „Nu pot face nimic singură. Cineva mă îmbracă, mă spală, mă hrăneşte. Mişc degetele, însă nu le pot îndoia. Fac acum proceduri de încălzire. Voi vedea ce îmi vor spune medicii la următoarea examinare, peste o săptămână”, ne-a declarat Mariana Voina.

Andrei Arapan 2

Femeia nu ştie nimic despre mersul anchetei. Nimeni nu a mai abordat-o. Unul dintre procurori i-ar fi spus Marianei că trebuia să nu accepte să lucreze în asemenea condiţii. „Păi, noi avem nevoie de bani ca să ne creştem copiii, ca să mâncăm, dar în R. Moldova condiţiile de lucru sunt peste tot ca cele de LA SOACRA”, a subliniat tânăra.
Octavian Cirimpei a menţionat că unele victime ar putea să rămână cu grade de invaliditate. Procurorul care investighează cazul, Vlad Guzic, ne-a declarat că soţii Iarin au fost deja interogaţi şi că riscă până la zece ani de închisoare. „Ei sunt cercetaţi penal pentru încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi vătămarea gravă din imprudenţă a integrităţii corporale a persoanelor”, a precizat procurorul.

Amintim că la 9 ianuarie curent, într-o cafenea din Piaţa Centrală, a avut loc o deflagraţie din cauza unei butelii de gaz. Explozia a provocat patru decese, 13 persoane au suferit arsuri. Administratorii localului se află în arest preventiv.

The following two tabs change content below.