Examenul lui Ghimpu

O ZI DE CAMPANIE ELECTORALĂ // Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, a acceptat provocarea JURNALULUI de a realiza un reportaj care ar cuprinde o zi din activitatea unuia dintre principalii concurenţi electorali

Descinde în teritoriu, în special, în zilele de odihnă, în celelalte zile ale săptămânii, continuă să activeze în calitatea sa de preşedinte interimar şi preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova. Poliţiştii care blocau mai ieri accesul spre satele unde liderul PL avea întâlniri electorale îi dau astăzi onorul de pe marginea drumului. Spre deosebire de celelalte campanii, vine mai multă lume la întâlniri, în rest, se pare, viaţa a rămas neschimbată. Cele mai multe întrebări ale alegătorilor se repetă de cel puţin 20 de ani: „Vor creşte pensiile, salariile?”, „Când veţi crea locuri noi de muncă?” etc. Unii au îmbătrânit odată cu aceste întrebări şi vor să afle dacă îşi mai pot pune speranţa în cei care vor accede la guvernare ca nepoţii sau copiii lor să revină la baştină. Îi poate proteja guvernarea de o moarte în deplină singurătate?

Principalul candidat electoral de pe lista PL doarme doar câteva ore pe noapte. Rareori, ne spune acesta, când se întoarce acasă înainte de ora 23.00. Discuţia are loc în maşina lui Mihai Ghimpu, acesta fiind la volan. Alături, pe bancheta din faţă, e aşezat agentul de pază al preşedintelui. „Sunt cam nemulţumiţi că m-am aşezat la volan, dar nu au încotro. Merg în campania electorală cu maşina personală şi îmi place să conduc. Acest lucru îmi permite să mă concentrez mai bine la ceea ce urmează să le spun oamenilor”, ne spune Mihai Ghimpu în timp ce îşi aprinde o ţigară.

Sate fără Europa

Pentru ziua de duminică, agenda liderului PL prevede lansarea programului electoral la Orhei, întâlniri electorale la Ciocâlteni şi Peresecina, iar pentru seară e preconizată o întâlnire cu tineretul liberal la o discotecă din sectorul Râşcani (municipiul Chişinău). Lansarea programului la Orhei a avut loc în prezenţa a cel puţin 300 de oameni. Aproape de ora 12.00, conducerea PL stabileşte oamenii şi localităţile în care aceştia vor descinde.

La Ciocâlteni, Mihai Ghimpu e întâmpinat de peste 100 de persoane care îl aşteaptă în faţa casei de cultură. Denumirea instituţiei e scrisă cu litere mari chirilice, sub stema cu seceră şi ciocan rămasă pe frontispiciul clădirii încă din perioada sovietică. Pe alocuri, tencuiala s-a cojit. „Nu a căzut tencuiala unde trebuia să cadă”, remarcă Ghimpu, făcând aluzie la însemnele sovietice, în timp ce dă mâna cu oamenii veniţi la întâlnire.

Preşedinta organizaţiei locale a PCRM, Lidia Guriţescu, îşi face loc mai în faţă şi îl abordează pe liderul PL: „Deoarece veniţi a doua oară la noi, poate ne acordaţi un mic ajutor pentru reparaţia casei de cultură”. „Nu v-au dat comuniştii în aceşti opt ani?”, o întreabă, s-ar părea sincer mirat, Ghimpu şi fără să aştepte răspunsul începe să dojenească bărbaţii că nu găsesc un sac de ciment pentru a repara frontispiciul. „Dacă ne oferiţi un ajutor, să ştiţi că mă convingeţi şi trec de partea dvs.”, nu se lasă Lidia comunista, încercând să-l măgulească pe liderul PL. „Lidia, se opreşte din mers Ghimpu, te ţin minte încă de data trecută, nici chiar dacă ne-am pomeni ambii în acelaşi pat, n-o să te pot convinge de acest lucru, din moment ce nu te-au convins cei 20 de ani de independenţă”, îi spune Ghimpu stârnind râsete în jur.

Fără gogoaşe electorale

Mihai Ghimpu nu le promite mai nimic alegătorilor săi. La întrebările cetăţenilor „De ce nu trăim mai bine?”, „De ce nu cresc pensiile şi salariile?”, răspunde cu întrebarea: „De ce oare nu trăiţi mai bine?”, „De ce nu aveţi până acum drumuri, canalizare, apeduct? Principalul dvs. argument rămâne că îl votaţi pe Voronin, deoarece acesta v-a mărit pensiile. Am şi eu foarte multe întrebări”, le reproşează Ghimpu electorilor, transformând întâlnirile într-o discuţie, la care se aşteaptă răspunsuri de pe ambele părţi ale barierei. „Vreţi să trăim în funcţie dacă ni se va permite sau nu să vindem o sticlă de vin?”. „De ce un preşedinte al Republicii Moldova trebuie să spună doar ceea ce convine Moscovei ori să semneze documente în funcţie de cum va fi interpretat gestul său la Moscova?”. „Când Voronin a refuzat să deschidă două consulate la Cahul şi Bălţi, cine a avut de pierdut, familia Voronin?”.

Pentru prima oară în sală se aude un murmur, după care o voce răspunde: „Noi!”. „Cum să votezi un partid care în 40 v-a luat averea, dacă nu a voastră, atunci a rudelor, a consătenilor dvs.?”, „De ce monumentul „Eternitate”, dedicat victimelor celui de-al Doilea Război Mondial, a fost dublat de complexul memorial de la Şerpeni, iar în memoria victimelor comunismului avem doar două pietre funerare, în centrul capitalei şi în scuarul gării?”. „De ce Voronin şi-a putut permite să privatizeze terenuri în centrul capitalei şi să încercuiască cu sârmă ghimpată sute de hectare de pădure, pe când cetăţenii se plâng că nu au din ce trăi?”

La acestea şi alte întrebări urmau să găsească un răspuns şi alegătorii. La un moment dat, spiritele din sală s-au declanşat: „De ce nu este tras la răspundere Voronin?”. „Închide-ţi-l!”. Răspunsul lui Ghimpu a fost că justiţia e cea care trebuie să-şi spună cuvântul. „Noi nu vom folosi aceleaşi tactici de presiune sau intimidare pe care le-au folosit comuniştii”, a spus el.

Borşul politic

Pentru că s-a tot vorbit despre comunişti, în drum spre Peresecina îl întreb pe liderul PL din ce cauză, totuşi, nu a ajuns în Parlament proiectul de lege elaborat în baza raportului Comisiei pentru condamnarea regimului comunist, prin care simbolurile comuniste urmau a fi scoase în afara legii. Mihai Ghimpu îşi aprinde o ţigară: „A fost creată o comisie din care făceau parte reprezentanţi ai fracţiunilor parlamentare a AIE care s-a opus admiterii în Parlament a acestui proiect. Asta înseamnă guvernare în coaliţie, cu toate riscurile ei, dacă insistai asupra unei probleme, puteau apărea conflicte”, a spus preşedintele. La întrebarea cine făceau parte din comisie şi cum şi-au motivat aceştia deciziile, Ghimpu a răspuns: „Nu pot să spun mai multe… altfel se strică borşul”.
Medalia electorală

La Peresecina, Mihai Ghimpu este întâmpinat cu pâine şi sare. În sala liceului teoretic s-au întrunit peste 300 de persoane. Spre surprinderea celor din jur, la un moment dat, Ghimpu lasă microfonul de candidat electoral din mână şi ia microfonul de preşedinte interimar . Preşedintele a mai semnat un decret! De această dată, medalia „Gloria Muncii” îi revine unui fost preşedinte de colhoz în vârstă de 90 de ani, Dumitru Minciună, care a activat atât în raionul Orhei, cât şi în satul de baştină al lui Mihai Ghimpu, Coloniţa. „Nu are forţe să vină să-şi ridice medalia de aceea i-am înmânat-o acum”, explică Ghimpu. „Pe timpul când eram elev, lucram la prăşit la sfeclă. Odată am găsit pălăria dlui Minciună la marginea câmpului, mi-am pus-o pe cap şi am păşit printre rânduri. De departe, femeile au crezut că sunt preşedintele de colhoz şi s-au înfipt şi mai aprig în lucru. Noi, copii fiind, ne amuzam în acest mod”, îşi aminteşte Ghimpu. „A fost totuşi un om muncitor”, mai spune el după câteva clipe de tăcere.

La Peresecina are loc un dialog cu alegătorii asemănător celui de la Ciocâlteni. Reacţia e aceeaşi, oamenii din sală se întreabă: „De ce nu este tras la răspundere liderul PCRM?” , „Cât timp vom mai tolera gogoşile NIT”. „Dacă nu vă place un post de televiziune, închideţi-l”. „Noi nu-l putem închide, altfel ne putem pomeni cu o nouă plângere la CEDO” , a răspuns franc Ghimpu. La despărţire, Ghimpu ţine să le amintească alegătorilor că Europa a mai acordat o şansă Republicii Moldova. „Votaţi schimbarea până la capăt””, îşi îndeamnă acesta electoratul.

La dansuri!

Aproape de ora 20.00, pornim spre Chişinău. „Mai mergem la discoteca din Râşcani şi atât pentru azi”, îşi informează agenţii de pază preşedintele PL. „Ne-am propus să avem întâlniri într-o atmosferă mai apropiată tinerilor”, ne spune binedispus, dar cu o notă de oboseală în glas, Mihai Ghimpu. Îl întreb cum reacţionează prima doamnă la escapadele sale nocturne prin discoteci. Liderul PL râde: „M-am întors duminica trecută de la discotecă şi i-am zis vino, Dina, să ne uităm împreună pe internet, ca să nu afli mâine de la colegii de la serviciu. Nu se supără. Ştie că îmi plac dansurile. La 19 ani, am dansat într-un ansamblu de dansuri populare”, se confesează preşedintele .

Îl mai întreb: „Taisia Voronin se avânta în campanie cu daruri pentru nevoiaşi, făcând imagine partidului soţului său. În ce mod se implică dna Ghimpu în campania electorală?”. „Nuuu! Soţia mea mă susţine doar cu vorba bună, mă petrece, mă întâmpină. Acum lucrează la un manuscris, pe care, din păcate, nici n-am reuşit să-l văd”. „Aţi încercat să aflaţi dacă numele poliţiştilor pe care i-aţi identificat în imaginile video de la 7 aprilie corespund cu datele expertizei făcute de americani?”. „Ţine de secretul anchetei. Ştiu doar că a fost efectuată această expertiză şi atât. Sunt încă multe lucruri pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit”, ne mai spune la despărţire Mihai Ghimpu.

Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.