Evgheni Şevciuk: „Victor Guşan a condamnat asasinarea mea”

Evgheni Şevciuk a publicat un mesaj pe Facebook în care menţionează că a fost urmărit în stânga Nistrului de angajaţii serviciului de pază a holdingului „Sheriff”. El a subliniat că unul dintre acţionarii acestei companii, Victor Guşan, ar fi comandat asasinarea sa.

„Informez că alaltăieri, deplasându-mă din Tiraspol spre Râbnița, am observat că sunt urmărit de autovehiculele de model „Jeep” de culoarea neagră, care, odată ce am efectuat nişte manevre, s-au oprit și au așteptat. După cum am aflat, aceste automobile aparțin angajaţilor serviciului de pază al companiei Sheriff. Mai mult, am fost informat că Victor Gușan [unul din acționarii Sheriff], a comandat asasinarea mea. La comanda sa a fost pregătită o provocare în scopul lichidării mele. Cunoscând resursele acestui cetățean și influența sa asupra guvernării din Transnistria, am fost nevoit să iau măsuri urgente”, a scris el pe pagina sa de Facebook.

Șevciuk a menționat că în raionul Dubăsari s-a urcat în taxi și a părăsit regiunea „în direcția Moldovei”. „Provocarea, pregătită ‚la comandă’ a avut loc ieri cu răspândirea unor informații false. În timpul apropiat, voi explica mai detaliat această situație, care confirmă absurditatea acțiunilor de ieri”, a precizat Șevciuk.