Europenii au contribuit cu „o rază de soare” în lunca Nistrului

Gunoi2

În localităţile din lunca Nistrului aproape că nu există servicii publice de salubrizare. Din cauza austerităţii bugetului, primăriile nu puteau cumpăra autospecialele şi containerele necesare, iar deşeurile aruncate poluau această regiune, inclusiv râul. Locuitorii din Căuşeni şi Slobozia, ajutaţi de Programul UE-PNUD „Susţinerea măsurilor de Promovare a Încrederii”, au amenajat câteva locuri de depozitare, unde cetățenii trebuie să aducă singuri deşeurile. Iar în altele – mașini speciale colectează gunoiul în anumite zile.

„Aceste acţiuni sunt însă insuficiente”, spune Vera Ciuchitu, şefa Serviciului resurse şi asigurarea durabilităţii investiţiilor, din cadrul Consiliului Raional Căuşeni. „Localnicii aruncă gunoiul în preajma râului Nistru şi poluează astfel solul și apele freatice. Iar în timpul ploilor, împreună cu apele pluviale, deşeurile ajung în Nistru”. Vera Ciuchitu poate vorbi ore în şir despre problemele de mediu, deoarece a luptat ani buni pentru crearea unui serviciu modern de salubrizare în lunca Nistrului.

„Un alt aspect al problemei este faptul că deşeurile nu sunt separate şi sunt stocate în locurile amenajate pe un termen lung, prezentând pericol factorilor de mediu. În timp ce Republica Moldova nu ştie cum să iasă din gunoaie, unele ţări europene au învăţat că deşeurile îţi pot încălzi şi chiar lumina casa. Suntem bucuroşi că, datorită acestui ajutor, am făcut şi noi un pas în această direcţie”, susţine aceeaşi sursă.

Astfel, cu un buget de peste 2 mil. de lei, din care circa 400 de mii reprezintă contribuţia comunităţilor, în localităţile Grădiniţa, Leuntea, Valea Verde, Copanca şi Plop-Ştiubei din raionul Căuşeni au fost construite 24 de platforme dotate cu 52 de tomberoane pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Acum gunoiul nu mai vine laolaltă, ci este triat în deșeuri „alimentare” şi „nealimentare”. În plus, există 24 de tomberoane doar pentru colectarea plasticului.
A fost cumpărată și o autospecială pentru colectarea şi transportarea deşeurilor. „Mașina este supranumită de localnici „raza de soare”, deoarece este vopsită în culori aprinse și pentru că asigură curăţenia în teritoriu”, ne mai spune Vera Ciuchitu.

Și pe malul stâng al Nistrului, în oraşul Slobozia, satele Frunza şi Caragaş, au fost construite zece platforme şi au fost procurate 82 de tomberoane. „Colectarea selectivă a deşeurilor începe de la mine!”, cu acest mesaj autorităţile locale au demarat o campanie de educaţie ecologică a locuitorilor. „Prin diverse metode le povestim oamenilor despre pericolul gunoiştilor neautorizate şi necesitatea de a participa activ la crearea unui mecanism eficient de colectare selectivă şi evacuare a deşeurilor. Organizarea colectării selective a deșeurilor nu înseamnă doar simpla instalare a unor recipiente, containere sau clopote. Informarea și conștientizarea publicului este esențială pentru ca, în timp, colectarea selectivă să devină o obișnuință pentru toți locuitorii”, ne mai spune Vera Ciuchitu.

„Prin aceste proiecte, Uniunea Europeană şi PNUD creează servicii necesare oamenilor, contribuie la îmbunătăţirea calităţii mediului ambiant în lunca Nistrului şi la educaţia ecologică a populaţiei. Ca şi în cazul altor proiecte realizate în cadrul Programului, noi contribuim şi la transferul de bune practici de la malul drept la cel stâng al Nistrului şi la sporirea încrederii între oameni”, a menţionat Viorel Albu, managerul componentei Dezvoltare Comunitară din cadrul Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”.

Ana Rotaru