Eugeniu Ureche: „Teatrul nu se termină nicioadă”

Miercuri, 20 februarie, la Librăria din Centru a fost lansat albumul „Eugeniu Ureche. Teatrul nu se termină niciodată”, apărut la Editura Cartier. E o ediție îngrijită de Petru Hadârcă şi coordonată de Vitalie Coroban, cartea-album conţine un bogat material documentar despre actorul devenit legendă a teatrului de expresie română din R. Moldova, imagini de arhivă, reproduceri ale lucrărilor sale de artă plastică, fragmente din interviuri acordate de către artist pe parcursul mai multor ani. Cartea a apărut cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.

Eugeniu Ureche, legendă a teatrului naţional

„Admirație și fascinație. Cred că astfel pot fi descrise impresiile trăite de cei care l-au văzut sau l-au auzit măcar o dată pe Eugeniu Ureche jucând în scenă sau recitând un poem. Vocea, puternică și gravă, era inconfundabilă, fie că răsuna în teatru sau în difuzoarele radiourilor. Cuvintele parcă ieșeau direct din piept ca dintr-un clopot imens, al cărui dangăt nu putea fi neglijat, el răsuna uneori ca o chemare de luptă sau un îndemn la resemnare, răsuna în semn de alarmă sau de mângâiere, de durere sau de bucurie – glasul său era întotdeauna răscolitor. Și cuvintele, deși erau aceleași, cunoscute de fiecare, erau totuși rostite altfel, inconfundabil: rotunde, pline, de o muzicalitate neașteptată. Erau rostite românește”, subliniază Petru Hadârcă în studiul său, scris anume pentru acest album.

Vocea de aur a radioului

Ideea de a edita albumul i-a venit lui Petru Hadârcă în 2017, la o expoziţie din incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, consacrată împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Eugeniu Ureche. „Am crescut cu vocea lui, era vocea de aur a radioului. Datorită lui Eugeniu Ureche am îndrăgit de mic teatrul la microfon”, a declarat pentru Jurnal de Chişinău Petru Hadârcă, amintindu-şi că după facultate, a avut norocul de a juca, alături de marele actor, în spectacolul radiofonic „Maria” după romanul Verei Malev dedicat Mariei Cebotari.

Eugeniu Ureche, artist polivalent

„Aveam o frică de microfon, iar Eugeniu Ureche m-a ajutat să-l îmblânzesc”, afirmă Petru Hadârcă. Albumul îl readuce în actualitate pe celebrul interpret al lui Ovidiu, al regelui Lear, al lui Prometeu, Mefisto, Tartuffe, al Primarului din „Revizorul”, pe cel care a jucat roluri titulare în spectacole dramatice, dar şi în opere, în spectacole muzicale, fiind de asemenea actor de film, artist plastic, regizor și scenograf, creator de bijuterii realizate într-o manieră individuală.

Eugeniu Ureche, un om de aleasă cultură

Ginerele său, artist de prim-plan al Teatrului Naţional din Chişinău, Vitalie Rusu, consideră că un astfel de album ne oferă informaţii nepreţuite despre lumea artistului polivalent care a fost Eugeniu Ureche. „E important să recuperăm pagini uitate din istoria teatrului naţional de pe aceste meleaguri. Eugeniu Ureche era un personaj de viţă veche, avea o ţinută nobilă, dar totodată era un boem, un spirit liber, care şi-a manifestat deschiderea spre teatrul universal şi a pledat pentru adevărata cultură, în pofida regimului”, ne spune Vitalie Rusu, accentuând că în plan profesional, cel mai mult îl impresiona „dragostea fanatică a lui Eugeniu Ureche pentru orice rol, fie mare, fie mic”.

Părinţii lui Eugeniu Ureche s-au refugiat la Craiova

Mai aflăm de la Vitalie Rusu că tatăl lui Eugeniu Ureche, Vasile Ureche a avut un grad preoţesc, a fost prieten de familie cu Mitropolitul Gurie Grosu, a cântat în corul lui Berezovschi şi a dirijat el însuşi un cor, a avut casă în centrul Chişinăului, în apropierea clădirii actualului Teatru Naţional şi i-a găzduit o vreme, în interbelic, pe cunoscutul om de teatru român Ion Livescu, pe actorul bucureştean Costache Antoniu.

Vasile Ureche s-a refugiat la Craiova în 1941, iar Eugeniu Ureche (împreună cu soţia însărcinată) a rămas pe partea stângă a Prutului căci a întârziat la ultimul tren, din cauza unui bombardament. „Dacă ajungea la Craiova, Eugeniu Ureche ar fi intrat cu siguranţă în istoria teatrului românesc, dar aşa, este, practic, necunoscut pe malul drept al Prutului. E important să-i cinstim memoria, albumul ne ajută să-l păstrăm viu în inimile noastre”, susţine Vitalie Rusu.

Eugeniu Ureche. Autoportret (bust)

Să valorificăm moştenirea lui Eugeniu Ureche

Prezent la lansarea albumului, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, a remarcat: „Eugeniu Ureche a avut aptitudini şi pentru artele plastice. El crea tipaje, caractere. A fost un perfecționist, deoarece s-a aplecat asupra creației marilor maeștri. Universul lui Eugeniu Ureche în arta plastică este omul în diverse ipostaze, fie că e țăran sau intelectual, a reprezentat şi diverse personaje teatrale, le-a tratat cu profunzime. De aceea, trebuie să-l valorificăm pe Eugeniu Ureche și ca artist plastic”.

Albumul include fotografii din arhiva familiei lui Eugeniu Ureche, din arhiva lui Andrei Vartic, precum și imagini realizate de Mihai Potârniche, Andrei Mardare și Ian Onică..

Eugeniu Ureche s-a născut la 20 martie 1917 în satul Hârtopul Mare, judeţul Orhei. A studiat la Liceul „B. P. Hasdeu” din Chișinău (1928-1934) şi la Conservatorul „Unirea” din Chișinău (1934-1938) cu Gabriel Afanasiu, Alexandru Antonovski (canto) şi Maria Kosmacevskaia (mişcare scenică). A fost solist al Ansamblului de cântece și dansuri „Doina” al Filarmonicii (1942-1944), solist al Teatrului de Operă și Balet (1955-1959) și actor al trupei Teatrului Muzical-Dramatic „A. S. Pușkin” (1945-1979).

În patru decenii de activitate ca actor dramatic şi cântăreţ de operă a interpretat peste 100 de roluri din dramaturgia universală şi naţională, în spectacole ca: „Regele Lear”, „Tartuffe”, „Revizorul”, „Mascarada”, „Tigrul şi Hiena”, „O scrisoare pierdută”, „Opera de trei parale”, ”Ovidiu”, „Fântâna Blanduziei” ş.a. La operă a creat roluri memorabile în spectacolele „Rigoletto” de Verdi, „Mireasa ţarului” de Rimski-Korsakov, „Demonul” de Rubinştein, „Grozovan” de Gerşfeld ş.a. Eugeniu Ureche s-a stins din viaţă la 27 ianuarie 2005. El a fost înmormântat în Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chişinău.

Irina Nechit