Eugeniu Coşeriu la 90 de ani (2)

II. Eugeniu Coşeriu şi lingvistica sovietică

În 1963, când se traducea capodopera lui E. Coşeriu – Sincronía, diacronía e historia în limba rusă, în prefaţa care preceda traducerea, Vl. Zvegintev îl prezenta ca pe un lingvist uruguayan, director al departamentului de lingvistică al Universităţii din Montevideo şi autor al unui mare număr de studii ce se referă la cele mai acute probleme ale lingvisticii actuale. Referitor la studiul tradus, exegetul rus afirma: „В целом работа Э. Косериу интересна, оригинальна и смела по мысли в своей критической направленности, в ней нащупаны самые больные места его теоретических противников” (Novoe v jazykoznanii, Moscova, 1963, p. 128).

În consonanţă cu spiritul vremii însă, Zvegintev îi reproşa lui Coşeriu două lucruri: faptul că în abordarea sa face abstracţie de filosofia marxist-leninistă şi faptul că se revendică de la fundamente conceptuale idealiste: „B работe Э. Косериу немало теорeтческих просчетов и внутpенних противоречий. B свoих  «синтетических» построениях он отдает явное предпочтение идеям заимствованным у идеалистического направления в языкознании”. Cu toate acestea, preciza în final că Sincronía, diacronía e historia prezintă interes şi pentru lingviştii sovietici, care indiscutabil, au ce învăţa de la Coşeriu: „И все же его исследование в целом можно определить как стимулирующее мысль. Oно содержит немало интересных частных соображений. Oно увлекает своей темпераментностью и широтой с какой ставятся проблемы. B нем ощущается горячее стремление к достижению  подлинного единства науки о языке”. (p. 142).

În afară de traducerile publicate de-a lungul anilor în limba rusă, în fosta URSS au mai apărut şi recenzii la studiile lui Coşeriu, precum şi prezentări elogioase ale activităţii sale ştiinţifice. În plus, cercetătorii ruşi / sovietici erau la curent şi cu studiile coşeriene scrise în original, drept dovadă sunt multiplele referinţe la E. Coşeriu care ne întâmpină la G. Stepanov, R. Budagov, L. Şumejko, N. Arutjunova. E. Volf, V. Telija ş. m. a. În timp ce unii dintre aceştia îl considerau spaniol, alţii îl credeau uruguayan:

„Conceptele de sistem şi normă au fost elaborate în mod definitiv de lingvistul uruguayan Eugenio Coşeriu” (Leontiev 1962:203).

Chiar şi după ce profesorul Eugeniu Coşeriu se transferă la Universitatea din Tübingen în 1963, lingviştii sovietici îl socot în continuare fie hispano-american, fie spaniol.

„Abordarea conceptului de normă ca fiind complementar limbii şi vorbirii se relaţionează cu ideile cunoscutului filolog spaniol Eugenio Coşeriu” (Berezin, Golovin 1979, 17);

„Focalizarea atenţiei asupra conceptului de normă i se datorează celebrului lingvist spaniol Eugenio Coşeriu” (Šumejko 1987, 151).

Dacă în alte spaţii culturale – cum ar fi Spania, Italia, Germania, Franţa, Japonia, Argentina, Mexic sau Peru, pentru a cita doar câteva ţări în care se cunoaşte opera coşeriană – numele lui E. Coşeriu era însoţit de sintagma marele lingvist de origine română sau lingvistul născut la Mihăileni, Basarabia, în fosta URSS originea etnică a lui Coşeriu, din motive ideologice şi politice, a fost trecută cu vederea. Au existat însă şi lingvişti curajoşi şi oneşti care, cunoscând în profunzime studiile lui Coşeriu, s-au concentrat direct asupra importanţei şi valorii acestora. Vom aduce două exemple în acest sens:

Unul dintre cei mai profunzi lingvişti contemporani – Eugenio Coşeriu – scria că a întreba de ce se schimbă limba înseamnă a întreba «de ce se reînnoiesc necesităţile de exprimare şi de ce oamenii gândesc şi simt nu numai ceea ce a fost deja gândit şi simţit»” (A. Suprun, Obscee jazykoznanie. Ucebnoe posobie dlja filologiceskich fakultetov, Minsk, 1983, p. 342).

„Teza lui Saussure cu privire la caracterul arbitrar al semnului lingvistic a suscitat multe comentarii. La dezbatere au participat cei mai mari lingvişti ai lumii: Ch. Bally, E. Benveniste, R. Jakobson, E. Coşeriu” (L. Vasiliev, Teorija i metodologjia sovremennogo jazykoznanija, Ufa, 1990, 15).

III. Receptarea lui E. Coşeriu în Japonia

În pofida faptului că studiile lui Coşeriu scrise în spaniolă, italiană, franceză sau germană au fost transpuse nu doar în majoritatea limbilor europene, ci şi în georgiană, letonă, bască sau greacă, cele mai multe traduceri au apărut în japoneză. Anume în Japonia în anii ’80 a existat un proiect de traducere de anvergură a principalelor sale studii care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor ani. Mai întâi a fost constituit un grup din 18 persoane, traducători şi lingvişti, care urmau să se implice în munca de traducere, apoi Coşeriu a fost invitat în Japonia unde timp de o lună a pus la punct strategia traducerii şi a coordonat terminologia şi conceptele, ceea ce în alte spaţii culturale nu s-a făcut (de exemplu, în fosta U.R.S.S. Coşeriu de multe ori nici nu ştia că este tradus, i se semnala post-factum că studiul cutare a apărut în limba rusă).

În consecinţă, în Japonia s-au publicat mai multe volume din Eugeniu Coşeriu, un fel de Opere alese, în ediţie de lux, care în Occident sunt o raritate bibliografică. Nu întâmplător, Coşeriu, care era foarte exigent cu orice traducere şi urmarea cu atenţie orice transpunere a operei sale în alte limbi, considera versiunea japoneză ca fiind una de referinţă şi totdeauna vorbea cu mare admiraţie despre lingviştii japonezi.

Prin acelaşi interes susţinut faţă de teoria lingvistică a lui Coşeriu se explică şi faptul că prima monografie despre concepţia sa – Sprachsystem und Sprachnorm. Studien zur Coseriuschen Sprachnormtheorie – publicată în 1985 la Tübingen, în Germania, a fost scrisă tot de un japonez, Kenosuke Ezawa, germanist de formaţie. Cert este că teoria lui Coşeriu a avut un mare impact în lingvistica japoneză, iar ecouri la concepţia sa sunt disipate în multe lucrări ale cercetătorilor japonezi. Aceste ecouri au fost descifrate şi interpretate cu scrupulozitate de Emma Tămâianu-Morita, în excelentul său volum Integralismul în lingvistica japoneză. Dimensiuni, impact, perspective (Cluj, Clusium, 2002) despre receptarea operei lui Coşeriu în Japonia. Autoarea demonstrează totodată şi „interesul ştiinţific al lui Eugeniu Coşeriu pentru limba japoneză care datează de la sfârşitul deceniului 7 al sec. XX, când s-a concretizat în excepţionalul studiu despre sistemul diatezei în japoneză”, precizând că printre discipolii şi colaboratorii lui E. Coşeriu se numără şi importanţi lingvişti japonezi. Referitor la acest aspect, nu toate textele lingviştilor japonezi sunt accesibile cititorului occidental, însă ele sunt semnificative pentru alcătuirea unei cronologii privind dezvoltarea istorică a lingvisticii integrale, adică a teoriei lui E. Coşeriu şi a repercusiunii sale internaţionale. Pe bună dreptate, exemplul cel mai sugestiv invocat în carte este cel al lui Takashi Kamei, care într-un celebru text exegetic afirma că Eugeniu Coşeriu este un lingvist pentru secolul XXI. Or, această evaluare profetică a lui Kamei a avut un mare impact în toate spaţiile culturale unde este cunoscută teoria lingvistică a lui E. Coşeriu. De altfel, E. Tămâianu-Morita consideră că şi investigaţia operei lui E. Coşeriu în România se află sub semnul aceleiaşi evaluări: „Formularea lui T. Kamei a oferit prilej (şi pretext) pentru explorări în adâncime asupra semnificaţiei autentice a mutaţiei epistemologice propuse de integralism, cum sunt cele ale lui M. Borcilă, A. Codoban, C. Vâlcu etc.”. Întrucât citatul lui Kamei a fost reprodus şi parafrazat de atâtea ori încât aproape că nu şi-a mai păstrat sensul iniţial, autoarea îl traduce întocmai:

„Coşeriu va fi fiind, poate, un Kopernic pentru lingvistica secolului XX. […] Oricum, autentica evaluare a lui Coşeriu o încredinţăm viitorului; e limpede că ea nu stă în limitele puterilor noastre de azi. Dacă ar fi să ne gândim la câţiva lingvişti reprezentativi pentru secolul XX – deşi asta depinde şi de preferinţele personale – atunci Coşeriu, care abia va împlini 60 de ani în 1981 (spre deosebire de Jakobson, deja mult mai în vârstă, ori Benveniste sau Kurilovicz, plecaţi din lumea aceasta) aş spune mai degrabă că nu este un lingvist care să reprezinte secolul XX. În asemenea măsură este lingvistica secolului XX una «anistorică».

Dacă ne întrebăm cine a reflectat cu adevărat în profunzime, din perspectivă filosofic-teoretică, asupra temeiurilor ultime ale relaţiei inextricabile dintre limbaj şi fiinţa umană, atunci nu ne apare oare orientarea dominantă în lingvistică una în care aceste temeiuri nu sunt căutate de nimeni? Chiar şi astăzi stafia lui Schleicher mai bântuie în toate colţurile lumii. Linguistica in absentia hominis!

Deşi în mod diferit de destinul lui Schuchardt, Coşeriu ar putea părea, şi el, un fel de eretic marginalizat. Dacă am considera că a durat aproape o jumătate de veac după moartea lui Saussure până ca el să-şi asigure statutul de neclintit al unui Olimp al lingvisticii, atunci, până să vină ziua în care Coşeriu va fi venerat în mod autentic de toată lumea, ca o stea gigantică şi strălucitoare mai presus de Saussure, născută de contemporaneitate, sortit este poate să aşteptăm secolul XXI” (p. …???).

Autoarea reproduce acest citat la pag. 86-87, precizând că este vorba de Cuvântul traducătorului la ediţia japoneză a studiului lui E. Coşeriu Sincronie, diacronie şi istorie. Problema schimbării lingvistice.

Eugenia BOJOGA

The following two tabs change content below.