Eugenia Duca, femeie de afaceri: „De ce Muruianu nu a utilizat în cei opt ani de zile dreptul său la libera exprimare?”

„Discursul d-lui Muruianu a fost bine pregătit şi a fost citit de pe hârtie. De aceea, scuzele post-factum pentru etichetările la adresa presei, precum că le-ar fi rostit nu în ultimul rând din „lipsă de experienţă în discursuri publice”, arată nivelul scăzut de cultură şi lipsa de profesionalism a preşedintelui CSM. Din păcate, acesta încă nu conştientizează rolul presei într-un stat democratic. De ce oare dl Muruianu nu a utilizat în cei opt ani de zile dreptul său la libera exprimare, nu a reacţionat la criticile aduse în presă, nu a ieşit cu declaraţii vizavi de cazurile pe care Republica Moldova le-a pierdut la CEDO? În cadrul şedinţelor de judecată, dacă-ţi permiţi un asemenea comportament, eşti sancţionat pentru ultraj şi sfidarea curţii, rămâne de văzut cum va fi sancţionat preşedintele CSJ care şi-a permis să-şi eticheteze colegii şi presa în mod public.
Îmi amintesc de o frază spusă cândva de un înţelept, care-l caracterizează perfect pe dl Muruianu: dacă nu aş fi ceea ce am, nu aş avea ceea ce sunt. Ion Muruianu prin postul pe care l-a deţinut în aceşti ani este ceea ce au câştigat în urma acţiunilor sale cei care l-au instalat în acest post. A fost un instrument comod în mâinile nomenclaturii comuniste.
În cazul meu, hotărârea CEDO pronunţată la 3 martie 2009 nu a fost executată de Republica Moldova nici până în prezent. Mai mult decât atât, de la acea dată mi-au fost aduse prejudicii mult mai mari decât anterior – prejudicii cauzate prin participarea dlui Muruianu. CSJ a tergiversat şedinţa de anulare a propriei hotărâri nelegale timp de şapte luni, iar apoi a emis o hotărâre neexecutabilă. Între timp, hoţii au vândut de câteva ori o parte din clădire şi au gajat pentru datorii enorme o altă parte a clădirii, aducând firma  la starea de insolvabilitate pentru a transmite conducerea firmei către stat şi pentru a şterge urmele maşinaţiilor şi spălărilor de bani în proporţii deosebit de mari. În cazul meu, fărădelegile continuă, dar acum în mod oficial – în numele Statului. Rămâne să vedem cine şi cum va acoperi despăgubirile pentru prejudiciile care mi se aduc”.
The following two tabs change content below.