Eugen Bâzgu ne-a părăsit

Eugen foto

Încremeniți de durere, l-am petrecut pe ultimul drum pe Eugen Bâzgu. Obișnuiți cu înmormântări solemne, oarecum spectaculoase, de data aceasta am văzut că moartea înseamnă și tăcere. O tăcere de piatră. A plecat cineva care părea cel mai rezistent, mai puternic, un om de neînfrânt. A fost o cheie de boltă și totodată, a dus pe umeri ceea ce avem mai curat în cultura noastră. Nu-l poate înlocui nimeni. Fără el, ceva se va prăbuși.

Personifica mitul ziditorului, al meșterului ce înalță construcții divine într-un loc sortit distrugerii. Scotea din ruine mărturii ale frumuseții din trecut, le readucea la viață. Ne-a făcut să credem că renașterea rădăcinilor e posibilă. Dar a plecat atât de neașteptat, atât de devreme, încât s-au zdruncinat niște temelii, s-au clătinat pereții șubredului edificiu care e cultura basarabeană. Într-o capitală sluțită de arhitecți lacomi, ticăloși, într-o țară pustiită de conducători fără nici un Dumnezeu, oameni înzestrați și nepătați ca Eugen Bâzgu sunt atât de puțini, îi poți număra pe degete. Locuința lui semăna cu o chilie de călugăr, puterea de a crea era de sorginte cerească. Poate că nu ne-am dat seama cât de greu îi era să-și ducă misiunea la împlinire pe acest tărâm al delăsării, al disperării, al întunericului. Poate că a fost chemat să ridice zidiri diafane în Împărăția luminii. Domnul să-l ierte și să-l odihnească cu drepții!