Eudochia Robu: „Cred în munca mea de artist”

Eudochia Robu la izvor, în preajma satului Mitoc, Orhei

Cei pasionați de artă se pot bucura pe parcursul întregii veri de frumusețea lucrărilor Eudochiei Robu expuse la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN). E un privilegiu pentru vizitatori să vadă în cadrul expoziției „Interferențe culturale la Orheiul Vechi” picturile de mare valoare ale acestei artiste care trăiește și pictează la Mitoc, Orhei. Expoziția de la MNEIN mai include, în afară de tablouri, și unele piese referitoare la arhitectura populară din Rezervația cultural-naturală Orheiul Vechi, păstrate în colecțiile muzeului.

Am vizitat-o, în plină vară, pe Eudochia Robu în satul Mitoc, Orhei, unde împreună cu soțul Valentin Robu și-au construit o casă de basm, cu o grădină învăluită de parfumul a mii de flori, cu un atelier luminos la etajul doi, spre care urci pe o scară misterioasă de lemn.

Mobilierul și aranjarea obiectelor din locuința celor doi artiști plastici constituie, de fapt, o ilustrare a talentului lor de a descoperi frumusețea în materiale, în linii și culori, ajutând-o să se simtă la ea acasă. Piese de lemn, ceramică, țesături naturale, plante culese de pe dealuri, de pe malul Răutului se îmbină într-un decor favorabil creației.

Atelierul Eudochiei Robu, cred, e nucleul acestui cămin primitor, ochii sunt captați îndată de șevaletul instalat lângă fereastră, pe pânză fiind pe cale de a se naște o nouă operă. Pictorița se rupe din lumea tabloului în proces de apariție, ne primește cu un zâmbet strălucitor într-un spațiu sfânt pentru ea și ne oferă din timpul său pentru a sta de vorbă, în tihnă.

Pornim discuția de la personajele și unele motive prezente adesea în picturile sale (de exemplu, oul, păsările, arborii, plantele, pietrele), artista e sinceră în răspunsul său: „Dacă ar fi să vorbesc despre personajele din pânzele mele, trebuie să spun că sunt mai mult simboluri decât eroi reali. Da, stilul meu de a picta îmi cere să apelez mai des la natură, să studiez realitatea, să fac schițe, dar nu întotdeauna. Chiar dacă pornesc de la ceva concret, bunăoară, de la un ou sau o pasăre, am imaginile în memorie și când am nevoie, apelez la acest imaginar. Copacul, pasărea, oul sunt însăși viața, aerul fără de care nu putem exista. Oul e un simbol al tuturor începuturilor, al universului, e renașterea, învierea”.

Eudochia și Valentin Robu în atelierul de la Mitoc, împreună cu o mică admiratoare a pictoriței

Pictorița influențată de broderiile mamei

Născută în satul Borosenii Noi, Râșcani, Eudochia Robu a crescut printre broderiile mamei sale Parascovia. O întreb dacă a fost influențată de aceste lucrări de artizanat din casa părinților, pictorița povestindu-ne cu însuflețire: „La noi toată casa este împodobită cu broderii și horboțele. Sub fiecare icoană sunt „doroște”, cusute cu cruciulițe.

Deasupra la icoană e așezat frumos câte un șervet, brodat cu buchete de trandafiri, de romanițe, cu coronițe de flori și păsări. Și aici găsești simboluri ce țin de perpetuarea vieții. Mama îmi spunea cât de mult îi plăcea să brodeze. Chiar și în serile de iarnă, nu putea să stea acasă, mă învelea într-o plapumă groasă și pe ger, zăpadă, se ducea la șezători pe la mătușe, verișoare. Cele mai răspândite motive de broderii erau „regina”, „ciobănașul cu fluierul”, „macii” și altele. Am brodat si eu un „marinar”.

Eudochia Robu a studiat pictura la Institutul de Pictură, Sculptură și Arhitectură „I. Repin” din Sankt-Petersburg (1978-1986): „Anii de facultate au fost cei mai frumoși! Visai, zburai, aveai unde merge să vezi capodopere. Sankt-Petersburgul, el însuși, e un oraș-muzeu. Oricând puteai să te duci la vreo expoziție, la Ermitaj, la Muzeul Rus (Russkii Muzei), să studiezi pictura unui anumit autor.

Mereu am fost sub influența unor maeștri ai picturii universale, la început au fost impresioniștii, apoi Korovin, Serov și Vrubel, mai târziu Modigliani, Giotto și mulți, mulți alții”.

Un eveniment recent din viața artistei a fost vizitarea unei expoziții de lucrări ale marilor pictori spanioli la Berlin: „Pentru prima dată am văzut mai multe tablouri de-ale lui El Greco! Probabil, El Greco mi-a rămas în subconștient, din studenție. În Ermitaj era o singura operă de El Greco, „Apostolii Petru și Pavel”. Se întâmpla să plec chiar de la orele de pictură, de la facultate, pentru a contempla acea pânză, apoi să revin în atelier și să continui să lucrez. Și așa de mai multe ori, și cu alte opere”.

Durere pentru frumusețile trecătoare

Având o formație clasică, Eudochia Robu și-a format propriul stil de-a lungul biografiei artistice. Motivele rurale au intrat, inevitabil, în pictura sa: „Da, satul ocupă un loc aparte în pânzele mele, însă nu e subiectul principal al creației mele. Nu mă inspiră peisajul în general, ci satul cu arhitectura lui, cu arta de a construi a omului de la țară. Și, vai!, e atât de trecător totul! Timpul trece așa, ca un val invizibil și distruge tot ce durează mâna omului. Durerea pentru frumusețile trecătoare ale satului, emoția în fața lor este prezentă în lucrările mele, de pildă, în seria de tablouri „Butuceni”. Ador piatra! Și mai ales ce a putut făuri omul din ea! Garduri, stâlpi de poartă, stâlpi de casă, hogeaguri și multe alte lucruri, unele rămân și dăinuie peste ani! Este arta populară, ce dovedește bogăția sufletului unui țăran”.

Câteva fragmente de stâlpi de piatră autentici din zona Orheiului se înscriu artistic în grădina familiei Robu. O întreb pe Eudochia dacă această grădină cu totul deosebită are un concept: „Nu știu, grădina este un loc de odihnă pentru mine. Când nu merge ceva în atelier, ies în grădină. Nu sunt un mare specialist în ale grădinăritului, am învățat din propriile greșeli. Nu pot avea toate plantele din lume, așa cum îmi doream la început. Acum mi-au rămas cele mai puțin pretențioase, care nu-mi iau mult din timp pentru îngrijire, dar care îmi încarcă bateriile. Am și câteva specii rare – hortensii, crini agapantus și crini asiatici, un gutui japonez, buddleja, Prunus triloba, mai multe soiuri de hosta, dar și plante medicinale”.

Adăugăm, la varietatea vegetației din preajma pictoriției, și florile de camp pe care le adună la izvor sau de pe stânci, din lunca Răutului, ele „pozându-i” pentru fabuloasele „Buchete de duminică” – un ciclu de lucrări în care spontaneitatea și virtuozitatea se întâlnesc pentru a da un copleșitor efect de prospețime.

Eudochia Robu: „Îngerii sunt însăși lumina”

Ies în evidență, în creația sa din ultimii ani, și numeroșii Îngeri plăsmuiți în atelierul de la Mitoc. Eudochia Robu ne spune despre ei: „Îngerii sunt însăși lumina, adevărul, care alungă întunericul din viața noastră!”.

În ce crezi?, o întreb, în finalul discuției. „În ce cred eu? În primul rând, în glasul din interiorul meu. Și în viața cea de toate zilele. Cred în ceea ce fac, în munca mea de artist. Of, că nu vreau să spun vorbe mari! Dar, așa mi-e dat. Și nu pot să fac compromisuri în munca mea, să precipit lucrurile. Totul vine de la sine, în mod firesc, altfel risc să fiu falsă. Asta pot, asta fac, nici mai mult, nici mai puțin. Poate aici e salvarea?!”.

Eudochia Robu pregătește o amplă expoziție personală care va fi găzduită de Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”. Deocamdată, îi putem vedea lucrările despre Orheiul Vechi la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Istoricul de artă Vladimir Bulat scrie despre pictura ei: „Constat acum că Eudochia Robu este un artist cu totul hipnotizant, un derviș al armoniilor, al subtilităților și armoniilor savante”. Expoziția de la muzeu va fi deschisă până la sfârșitul lui august.

The following two tabs change content below.