„Eu sunt autorul crimelor de la Durleşti şi Ialoveni”

TERIFIANT// O barmaniţă dintr-un restaurant din Durleşti susţine că era cât pe ce să devină victima unui taximetrist care s-a prezentat drept autorul crimelor de la Durleşti şi Ialoveni

Incredibil! Asasinul şi-a recunoscut vina, cel puţin aşa susţine o tânără care acum o săptămână a apelat la serviciile unei firme de taxi din Chişinău. În timp ce se afla în maşină, taximetristul ar fi îndreptat o armă spre ea şi i-ar fi spus doar câteva cuvinte care au terifiat-o: „Eu sunt asasinul”.

Oamenii legii au identificat bărbatul, însă încă nu au reţinut taximetristul. Tânăra a rămas în viaţă ca prin minune. Potrivit mărturisirilor acesteia, sunetul telefonului mobil al bărbatului l-ar fi oprit de la comiterea infracţiunii. Ea i-ar fi promis că nu va povesti nimănui despre incidentul respectiv şi „autoproclamatul” criminal i-ar fi permis să plece. Tânăra a fost audiată de procurori, însă oamenii legii refuză să dea mai detalii pentru a nu împiedica mersul anchetei.

Iana ZMEU

Apropiaţii tinerei susţin că aceasta le-a descris cum arată taximetristul. Potrivit acestora, bărbatul ar avea multe asemănări cu portretul făcut de clarvăzătorii ruşi care au răspuns invitaţiei părinţilor tinerilor omorâţi la Durleşti de a vizita Republica Moldova. „Atacatorul avea cicatrice pe faţă”, le-a povestit tânăra. „Olga, ştiţi că a fost reţinut bărbatul care v-a ameninţat şi peste trei ore a fost eliberat?” Această întrebare, adresată de o prezentatoare a emisiunii „Ediţie Specială” de la Jurnal TV, a speriat-o şi mai tare pe fata care a fost agresată acum o săptămână. Tânăra din Durleşti intenţionează să se adreseze procurorilor pentru a solicita protecţie.

Miercuri seara, poliţia a reţinut taximetristul care ar fi abuzat-o pe Olga. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 42 de ani, originar din raionul Călăraşi, cu cicatrice pe faţă şi anterior judecat pentru deţinere ilegală de arme şi muniţii.

„Mi-i frică pentru viaţa mea”

„Nu l-am audiat noi, ci procurorii. Ei urmează să stabilească circumstanţele infracţiunii”, a declarat pentru JURNAL Adrian Jovmir, şeful serviciului de presă CGP. În urma percheziţiei la domiciliul taximetristului, oamenii legii au depistat o armă traumatică de tip Baikal.

Cu toate acestea, după ce a fost audiat, şoferul care ar fi atacat barmaniţa a fost eliberat. „El ştie unde locuiesc. Ştie unde lucrez şi acum cunoaşte şi cum mă numesc. Ar putea să vină şi să mă omoare. Chiar nu înţeleg de ce l-au eliberat?”, spune alarmată Olga.

„Toţi mă caută, dar tu m-ai găsit!”

Colega de serviciu a Olgăi consideră că femeia a rămas în viaţă graţie abilităţii sale de a vorbi cu oamenii. „Nu este psiholog, dar ştie cum să calmeze clienţii agresivi”, spune aceasta. Deşi îi este greu să-şi amintească, Olga ne-a povestit cu amănunte coşmarul pe care l-a trăit în noaptea de 1 spre 2 septembrie. „Pe la 12 noaptea, am ieşit din localul unde lucrez şi am luat un taxi. Mai întâi, a dus-o pe prietena mea acasă, apoi trebuia să mă ducă şi pe mine. Taximetristul mi s-a părut cam agresiv, dar nu mi-a trecut prin gând că mi s-ar putea întâmpla ceva”, spune înspăimântată femeia. În drum spre casă a început să vorbească despre crima odioasă care a avut loc la sfârşitul lunii martie la Durleşti, când un necunoscut a luat vieţile unui tânăr de 19 ani şi iubitei sale de 15 ani. „Eu mă uitam pe fereastră ca să-i arăt drumul şi nu am observat când a scos arma şi a îndreptat-o spre mine. «Toţi mă caută, dar tu eşti cea care m-ai găsit. Eu sunt cel care a omorât cuplurile de la Durleşti şi Ialoveni», mi-a spus el foarte serios. Nu râdea”, îşi aminteşte tânăra.

„L-am îmblânzit pe agresor”

Tânăra a reuşit să scape nevătămată pentru că şi-a menţinut calmul. „I-am vorbit că am un copil pe care îl iubesc foarte mult şi că am pentru cine trăi.” Deşi nu este căsătorită, Olga i-a spus taximetristului că şi soţul ei lucrează pe o maşină de taxi şi ştie cât de grea este această meserie. „I-am promis că nu voi spune nimic nimănui, numai să mă ducă acasă.” Pesemne că bărbatul ar fi crezut-o din cuvânt.

Oamenii legii nu exclud că bărbatul ar putea fi suspectat de comiterea crimelor odioase de la Durleşti şi Ialoveni, însă nu se grăbesc să facă declaraţii. Taximetristul poate fi tras la răspundere doar pentru că a comis un act de huliganism, însă şi acest lucru trebuie demonstrat.

Amintim că pentru comiterea crimei de la Ialoveni există un învinuit care, pe moment, se află în spitalul de psihiatrie. Expertiza psihiatrico-legală a arătat că acesta are devieri psihice. Avocatul bărbatului susţine că, deşi procurorul în acest caz l-a anunţat că primul proces de judecată ar putea avea loc în luna septembrie, procesul penal continuă.

Potrivit apărătorului, de ceva timp nu a mai fost întreprinsă nicio acţiune procesuală, iar învinuitul stă în spitalul de psihiatrie. Între timp, taximetristul care ar fi recunoscut că este autorul crimelor de la Durleşti şi Ialoveni este în libertate.

The following two tabs change content below.