Eşti singur(ă) şi nu ştii cum să-ţi aranjezi o întâlnire?

„Nu întâlnesc niciodată persoane noi. Nu există niciun bărbat/femeie singur(ă) în jurul meu.” Acestea sunt doar două din scuzele pe care le spunem atunci când suntem singuri, dar în realitate nu avem niciun motiv ca lucrurile să stea în felul acesta. Peste tot există oameni şi mulţi dintre ei sunt singuri şi, de asemenea, îşi caută un partener.

Dar unde îi putem întâlni? Ei bine, cele mai la îndemână locuri ar fi cluburile, barurile şi petrecerile. Dar acestea nu sunt singurele variante. Îţi poţi întâlni eventualul(a) partener(ă) oriunde; în liftul de la firmă, în tren sau chiar în timp ce mergi cu scara rulantă; aşa că ar trebui mereu să fii în căutarea lui / ei. Citeşte următoarele sugestii:

1. Bucură-te de cursurile de limba străină.
Poţi studia o limbă străină la unul din institutele specializate şi îţi poţi face noi prieteni, iar cu cel puţin doi dintre ei îţi poţi da întâlnire. O cafea după orele de curs întotdeauna oferă şansa de a-ţi cunoaşte colegii mai bine. Nu e nevoie ca femeile să meargă la cursuri de condus pentru a întâlni bărbaţi şi nici bărbaţii nu trebuie să meargă la cursurile de bucătărie pentru a întâlni femei. La urma urmei, vreţi să acumulaţi noi cunoştinţe, dacă altceva nu este posibil.

2. Poţi alege cursuri de dans.

Cursurile de dans oferă un loc extraordinar pentru a întâlni persoane noi. Nu există niciun fel de presiuni, toată lumea se simte bine şi atât femeile, cât şi bărbaţii pot întreba pe oricine dacă vrea să danseze.

3. Mergi la cumpărături seara târziu.

Supermarketurile oferă de asemenea un alt loc foarte bun pentru a întâlni oameni şi, după puţin antrenament, vei reuşi să-ţi dai seama imediat care sunt persoanele singure şi care fac cumpărături pentru unul.

4. Mergi la galeriile de artă.

Frumuseţea galeriilor de artă constă în faptul că acestea sunt locuri în care nu este deloc nepotrivit să mergi singur(ă). Aici sunt o grămadă de oameni în jurul tău, iar expoziţiile se dovedesc un bun subiect de conversaţie.

5. Mergi la teatru.

Teatrele nu par a fi un loc potrivit pentru a întâlni un potenţial partener, dar vei fi surprins(ă) de câţi oameni merg la teatru singuri. Pauza dintre acte îţi oferă posibilitatea de a observa persoanele singure cu care poţi intra în vorbă comentând spectacolul.

Iată câteva idei despre locurile în care ai putea începe să îţi cauţi jumătatea dar cum să faci să intri în vorbă cu aceasta?
Dacă te gândeşti serios la faptul că nu mai vrei să fii singur(ă), s-ar putea să-ţi fie de folos construirea unei adevărate strategii pentru a-ţi găsi un potenţial partener. Apropierea şi iniţierea unei conversaţii s-ar putea să fie dificile – toţi vrem să evităm momentele penibile. Făcând ceea ce trebuie, să intri în vorbă cu cineva nu înseamnă că vei fi neapărat respins(ă), dar poate constitui şi un moment de distracţie.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău