„Este bine să învețe un popor de la altul, pentru că altfel învață un popor pe altul”

Secvenţă de la spectacol

Secvenţă de la spectacol

Cea de-a 5-a ediție a „Festivalului Limbii și Culturii” din Republica Moldova a avut loc la 5 aprilie 2014 la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” fiind organizată de către Liceele Teoretice „Orizont” în colaborare cu Direcţia generală educaţie, tineret şi sport (DGETS) a Consiliului municipal Chişinău.

Corul Liceului „Orizont”, condus de Ion Savan, a deschis seria micilor artiști invitați pe scenă, intonând imnul de stat al Republicii Moldova și cel al Turciei. Apoi, elevii care au participat la festivitate ne-au invitat într-o călătorie imaginară în Turcia şi Republica Moldova printr-un potpuriu de cântece și dansuri populare caracteristice popoarelor noastre.

Spectatori din capitală – elevi, părinți, bunici, cadre didactice și oaspeţi din Turcia și Azerbaidjan, au avut parte de un concert cu participarea tinerelor talente descoperite în cadrul Liceelor „Orizont”. Ei au fost martorii unei manifestări artistice cu un program variat de muzică, dans și poezie din cultura turcă şi cea autohtonă. Printre soliştii cei mai aplaudaţi au fost elevii Diana Prescan şi Ştefan Roşcovan. Şi pentru că sfârșitul încununează opera, organizatorii festivalului nu au deviat de la cunoscuta maximă și au invitat-o pe Nelly Ciobanu, ea interpretând câteva piese care au ajuns la inima spectatorului.

Prin „Festivalul Limbii și al Culturii”, elevii Liceelor „Orizont” ne familiarizează cu cultura Turciei, Rusiei, Ucrainei și Azerbaidjanului. Unul din organizatorii festivalului, Valentina Cujbă, director adjunct al DGETS, afirmă că în acest an „Festivalul Limbii și Culturii” a fost mult mai bine organizat, el fiind „ca o sărbătoare pentru noi, atât pentru participanți, cât și pentru spectatori. Acest program a început cu cinci ani în urmă, fiind un concurs între cei mai talentați și mai muncitori elevi ai liceelor noastre. Cea de-a 5-a ediție am organizat-o sub un alt aspect, păstrând totodată ideea de promovare a culturii noastre, cultivând în inimile elevilor dragostea față de neam. La activitate s-a muncit foarte mult, a participat un spectru larg de copii multilateral dezvoltați, care vor ceva în primul rând de la ei înșiși, iar noi ne mândrim cu ei și îi încurajăm mereu”.

Pe lângă faptul că elevii şi-au delectat spectatorii cu muzică bună si dansuri spectaculoase, concertul s-a constituit şi într-o excelentă ocazie de promovare a culturii turcești. „Culturile noastre s-au amestecat pe parcursul secolelor îndeajuns de mult ca acum să existe nişte tangenţe între ele. Popoarele noastre trebuie să se înțeleagă bine, iar pentru aceasta trebuie să punem umărul la întărirea legăturilor dintre state prin acești copii care au un viitor promiţător”, susţine compozitorul Marian Stârcea.

„Dacă, trăind lângă noi, vecinii noştri turci au văzut cât de bogată este cultura noastră și au încercat să o promoveze, noi cu atât mai mult suntem obligaţi să o cunoaștem și să o respectăm. Este bine să învețe un popor de la altul, pentru că altfel învață un popor pe altul”, a remarcat Nadejda Crăciun, profesoară de limba română la Liceul „Orizont” din Durlești.

În cadrul festivalului au fost premiaţi elevii care au luat locuri de frunte la concursul „Moldova, plai de cântec și de dor” la categoriile dans, cântec și poezie.

Liuba Zaiţ, stagiară