EROUL DIN PĂDURE (3)

Luptătorul din Rezistența armată antisovietică din Basarabia postbelică, Ion Gălescu, este în viață!

galescu copac

– Când și cum ați fost capturat, după care ați făcut pușcăria sovietică?

După confruntarea din pădurea Voinovei, noi am simțit securitatea pe orice urmă de a noastră și am hotărât să ne răzlețim pentru o anumită perioadă. Timp de o lună, eu am stat în casa consăteanului și prietenului Ion Erhan, mai zis și „Coteț”, pentru a-mi vindeca rana. Ceilalți s-au împrăştiat care încotro, ca să ne adunăm în ziua de Sfânta Maria. Într-o noapte însă din același august 1953, Gavril Andronache și Gavril Botnari au fost atacați pe neașteptate la o margine a Zubreștilor. După cum mi-a povestit mai târziu Gavril Botnari, prietenul nostru Gavril Andronache a căzut pentru veșnicie răpus de focul bolșevic.

(Notă: Din dosarele de arhivă aflăm că certificatul de moarte al lui Gavril Andronache, eliberat de Spitalul nr. 2 din Chișinău, la 18 august 1953, „pentru necesitățile Securității”, atestă peste șapte penetrări mortale de gloanțe în corpul luptătorului. Cu toate acestea, eroul a continuat să sfideze securiștii cu privirea-i încă vreo zece ore la rând, până a plecat la Domnul. Astăzi, mormântul zubreșteanului Gavril Andronache, unul dintre cei mai neînfricați eroi ai Rezistenței armate antisovietice din Basarabia, rămâne necunoscut.)

Mişcarea de rezisteţă, cu adevărat populară

După ce mi-am vindecat piciorul rănit, m-am retras și eu, continuă Ion Gălescu. Dacă ne căutau atât de tare, nu mi-a rămas decât să aplic varianta de rezervă. Am început a trăi pe la casele conspirative, dar fără a lăsa arma din mână. Astfel, am stat un timp la prietenii din Gălești, care făceau parte din plutonul meu: Constantin Pânzaru (Bancu), Mihail Vălcineț, Vasile Țurcanu, Mihail Morărescu, Gheorghe Budu ș.a. În primăvară, m-am mutat la Maria Calancea (a lui Iuza) din Tătărești, unde am stat până în vară, când securiștii m-au luat prin surprindere. M-au prins în Chișinău, pe strada Pușkin, lângă magazinul universal, după ce am fost trădat de un consătean, căruia nu vreau să-i spun acum numele.

– Acestui consătean i-ați fi făcut vreun rău cândva și v-a vândut din răzbunare?

Noi nu făceam rău decât bolșevicilor, care erau pe atunci mulțișori în sat, în frunte cu președintele de colhoz, Pavel Floca. Acesta dorea să mă prindă cu orice preț și a corupt mulți oameni împotriva mea. Eu însă îi scriam mereu scrisori de amenințare și le lăsam „ca pierdute” pe câmpurile unde găleștenii pășteau vacile, ca să le găsească cineva și să i le transmită. Noi îl avertizam să plătească salariile colhoznicilor la timp, să nu-i obijduiască pe oameni, să nu facă propagandă bolșevică în sat. Floca însă își avea grupul de slugoi, pe care îi trimitea chipurile „după lemne” prin pădure, dar de fapt ne urmăreau ca să cheme trupele de poliție.

– Securistul Șevcenko, înmormântat în Parcul central din Strășeni, în 1951, unde mai stă și astăzi, a fost răpus de glonțul Dumneavoastră?

spiridon magari

Spiridon Magari din Recea, capturat în primăvara anului 1950 și condamnat la moarte pentru „banditism și terorism împotriva activiștilor sovietici”. Ulterior, pedeapsa i-a fost comutată cu termenul de 20 de ani de munci silnice (Foto din dosarul penal)

Ba, a fost lucrarea prietenilor mei, Gavril Andronache și Fănase Măgari, la gospodăria Lisavetei Donică din Recea, unde securiștii au crezut că-s la ei acasă și au deschis focul fără somație. Iată că s-au ales cu mortul. Pot să mă laud și eu, căci eram într-un suflet și un gând cu ai noștri. Lisaveta și feciorul ei, Dumitru, dar și sora sa, Fedosia, erau oameni de legătură foarte prețioși. Pentru că i-au atacat casa în acea noapte de primăvară, sovieticii le-au judecat pe bietele femei, dar și pe băiat, la ani foarte mulți de pușcărie.

mormant

– Cum credeți, de ce mormântul securistului ar mai sta la locul de cinste al orașului, în afara oricărui cimitir?

casa

Locul unde luptătorii Armatei din Pădure l-au executat prin sentință pe Vasile Cheptene, primarul satului Recea, care a ticluit listele și a deportat lume nevinovată în Siberia. Martie 1950

Eu aș putea să mă duc în acel parc, să scuip, să strig, să bat cu pumnul în steaua lui roșie. Dar eu nu lupt cu mormintele inamicului meu, chiar dacă l-am învins. E treaba autorităților să decidă în ce loc să zacă osemintele umane. Mult mai important este să se lucreze la identificarea mormintelor neștiute ale prietenilor mei din Armata din pădure, căci nu știm pe unde au rămas în veșnicie Gavril Andronache, Fănase Măgari și Nicolae Cheptene…

Într-un final, a intrat în vorbă și feciorul, Vitalie Gălescu. El mi-a declarat că, deși toată viața a avut de suferit ca fecior al unui „dușman al poporului”, este mândru de părinții săi, care au luptat cu statul sovietic pentru libertatea lor și a celor din jur. Păcat că, până astăzi, stereotipul format de propaganda comunistă, precum că basarabenii luptători din pădure erau „bandiți”, mai dăinuie printre unii cetățeni. Astfel, bătrânii Ion și Ana Gălescu, în pofida trecutului lor glorios, nu sunt recunoscuți nici ca luptători cu regimul sovietic de ocupație și nici ca victime ale acestuia, ambii trăind dintr-o pensie mizeră și mai simțind pe la spate șușoteala urmașilor bolșevici din sat.

După despărțirea de frumoșii mei bătrâni, l-am contactat telefonic pe primarul Găleștilor, Tudor Roadideal, care s-a mirat de interesul meu pentru eroii luptători din „gospodăria” sa și a „confirmat” că Ion Gălescu ar avea cică „o reputație nu prea bună”. Ce să mai spui în asemenea cazuri? „Mentalitatea perimată sau poate o lipsă de informare adecvată sunt o problemă nu numai la Gălești.” Iar răspuns la toate a dat chiar eroul nostru prin rândurile de mai sus.

Gheorghe MÂRZENCU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău