EROUL DIN PĂDURE (1)

Luptătorul din Rezistența armată antisovietică din Basarabia postbelică, Ion Gălescu, este în viață!

galescu copac copy

Spre marele meu regret, după vreo patru ani de muncă activă prin dosarele securității, procuraturii și altor instituții judiciare ale statului defunct URSS, după ce am identificat zeci de nume ale Rezistenței armate antisovietice în zona codrilor Strășeni-Orhei-Călărași și după ce am intervievat mai mulți urmași ai luptătorilor aflați în Eternitate – n-am bănuit că ar mai putea fi în viață cineva dintre combatanții armați. Așadar, am plecat a doua zi la Gălești spre a mă întâlni cât mai curând cu unul dintre legendele dosarelor studiate.

După ce JURNAL de Chişinău a publicat articolul „Eroi falși, eroi adevărați”, într-o zi, au intrat la redacție doi cetățeni care au comunicat:

– Dumneavoastră scrieți că tatăl nostru este erou, dar să știți că el n-a murit, trăiește! Degrabă atinge vârsta de 90 de ani, doar că se află într-o zonă a ignoranței și uitării publice…

L-am căutat vreo câţiva ani, iar el m-a găsit într-o zi

arma

Pistol-mitralieră de marca germană M40, arma de luptă a lui Ion Gălescu și altor combatanți din Organizația de rezistență armată antisovietică „Armata din Pădure”

Erau Constantin și Vitalie Gălescu, feciorii lui Ion Gălescu, nominalizat în articol ca „neînfricat luptător al Rezistenței armate antisovietice din Basarabia postbelică”. Spre marele meu regret, după vreo patru ani de muncă activă prin dosarele securității, procuraturii și altor instituții judiciare ale statului defunct URSS, după ce am identificat zeci de nume ale Rezistenței armate antisovietice în zona codrilor Strășeni-Orhei-Călărași și după ce am intervievat mai mulți urmași ai luptătorilor aflați în Eternitate – n-am bănuit că ar mai putea fi în viață cineva dintre combatanții armați. Așadar, am plecat a doua zi la Gălești spre a mă întâlni cât mai curând cu unul dintre legendele dosarelor studiate…

Credeam că voi găsi un moșneag strivit de cele nouă decenii ale sale, unul țintuit la pat, care-și trăiește ultimele zile și nu-și mai aduce aminte de anii săi depărtați. Dar, deschizând poarta de metal a gospodăriei lui Ion Gălescu cu anumite emoții, am rămas profund surprins. Mă privea un bătrânel plin de vigoare care m-a întâmpinat cu pași siguri, chiar puțin grăbiți, și mi-a strâns mâna cu destulă tărie, deși afectată puțin de tremurul „Parkinson”. Fără să-l întreb ceva, a dat curs vocii încă bătăioase, pe un ton de-a binelea familial:

– Gheorghe, am citit articolul tău din „Jurnal de Chișinău” și vreau să-ți spun că nici astăzi n-am încetat lupta cu comunismul. Atât cât există neamul nostru românesc și cât mai trăim noi pe acest pământ, vom căuta să nu cedăm în fața bestiei de la răsărit!

fam galescu

Luptătorii Organizației de rezistență armată antisovietică, Ion Gălescu și soția sa Ana, din Gălești, Strășeni. Foto – septembrie 2015

O scurtă reproducere a subiectului precedent

Atrocităţile regimului sovietic de ocupaţie în anii postbelici ai secolului trecut în Basarabia, cu teroare şi foamete organizată, cu deportări abuzive şi deznaţionalizare, cu alte forme de genocid – i-au determinat pe mai mulţi neînfricaţi ai vremii să pună mâna pe arme şi să iasă la luptă deschisă împotriva statului criminal. Astfel, la îngemănarea codrilor Străşenilor, Orheiului şi Călăraşilor, s-a constituit organizația clandestină de rezistență armată antisovietică „Armata din Pădure”, din care făceau parte zeci de persoane. Un grup de 10-15 luptători activau permanent cu arma în mâini, pornind direct din codru. Aveau mai multe baze de dislocare, echipate şi înzestrate cu necesarul logistic: armament, căruțe, bucătărie, staţii de radio, oameni de legătură, case conspirative, locuri de refugiu etc. Dislocările se situau în pădurile învecinate cu satele Recea, Ţigăneşti, Găleşti, Cobâlca (Codreanca) sau Voinova, denumite Larga, Lopatna şi Hudoc.

„Armata din pădure” a fost cea mai numeroasă şi cea mai longevivă formaţiune de rezistenţă armată din Basarabia postbelică. Luptătorii ei au activat simţitor timp de zece ani, din momentul intrării trupelor sovietice în zonă, până în 1954, iar unii soldați rămași în libertate după desființarea „Armatei” au ținut Securitatea în șah prin zona cu pricina până pe la începutul anilor şaizeci.

Printre luptătorii activi din pădure se numărau Gavril Andronache și Sergiu Voinovan din Zubrești, Fănase Magari, Spiridon Magari, Filip Magari, Nicolae Cheptene din Recea, Mina Cogan, soții Gavril și Efimia Botnari din Greblești, Mihai Ninica din Teleșeu, soții Gheorghe și Olga Focșa din Tătărești etc. Mai mulți dintre aceștia au căzut pe câmpul de bătălie, în încăierări fierbinți cu trupele regulate ale Securității. Alţi zeci de membri ai organizației au fost capturați și condamnați la moarte sau trimiși pentru ani foarte mulți în pușcăriile sovietice. Pe marginea activității eroice a acestor viteji, în arhivele Securității există mai bine de 15 volume secretizate cu migală zeci de ani la rând.

Unul dintre cei mai efectivi luptători ai „Armatei” a fost tocmai Ion Gălescu din Gălești, astăzi în viață la cei 90 de ani ai săi. Surprizele Istoriei însă nu se termină aici. Încercărilor Vremii a rezistat şi soția sa, Ana Gălescu, de 84 de ani! Ana Gălescu a fost unul dintre cei mai importanți oameni de legătură și „bucătăreasa” combatanților din pădure.

În cele ce urmează redau, cu o ușoară adaptare lingvistică, doar o parte a dialogului nostru care a durat două zile, inclusiv la locurile de luptă ale eroilor.

Moartea vine de la Răsărit

– Ce v-a determinat pe Dumneavoastră, oameni simpli și nepregătiți pentru războaie, să puneți mâna pe arme întâmplătoare și să porniți la luptă contra colosului sovietic, pe care nici Germania nu l-a putut învinge, dimpotrivă, Kremlinul ocupase o jumătate de Europa și conducea o jumătate de lume?

Bolșevicii erau niște bandiți sovietici, de care se temea lumea. Au ocupat Basarabia noastră, pământul nostru românesc. Iar eu am așa o simțire la inimă, o credința a Dreptății – să nu mă dau bătut. Și prietenii mei din pădure, zubreștenii Sergiu Voinovan și Gavril Andronache, cei din Recea, Greblești, Tătărești, Teleșeu, Drăsliceni și alții care i-am avut alături în bătălia cu lepra cea bolșevică au avut în inimile lor același fior al dreptății și libertății. Dar cum altfel? Parcă nu știți? Regimul lui Stalin, prin miliție și slugoii de prin părțile locului, au luat de la casele lor copii, femei, bătrâni, gospodari de tot felul și i-au dus sub pușcă în Siberia. Multe suflete au rămas să zacă pe pământurile celea străine, în morminte necunoscute și fără îngropare creștină. Cum să te împaci cu așa ceva? Iar aici bandiții sovietici își băteau joc de oamenii din colhoz. Miliția aresta, bătea și împușca lume pe cât își dorea. Nu puteam noi să privim pasivi la asemenea fapte groaznice ale ucigașilor de la răsărit.

– Erați conștienți că mergeți de fapt la moarte?

Știam că pe fiecare dintre noi moartea ne păștea la fiecare pas. A și dovedit-o baba cu coasa. Primul a căzut Nicolae Cheptene din Recea. În primăvara anului 1950, el, împreună cu Scridon Magari, au fost atacați de o haită de securiști, chiar în dimineața Paștelui Blajinilor. Intraseră în sat ca să-și pomenească părinții. Tatăl lui Scridon dispăruse pe-atunci în pușcăria sovietică, după ce fusese arestat în vara anului precedent pentru neplata unei părți a impozitelor. N-a mai aflat nimeni apoi – unde s-a stins el din viață și în ce mod, dar nici bolșevicii n-au informat despre omul omorât de ei. După o noapte petrecută în familii, Scridon și Nicolae se întorceau dimineața devreme în pădurea Lopatna, unde aveam baza noastră de partizani. Lângă Greblești însă au fost atacați de vreo zece securiști înarmați, care tocmai umblau pe dealuri, căutându-ne. Au tras pe neașteptate, din ambuscadă, dar băieții noștri au ripostat cu dârzenie și au reușit să se îndepărteze. Urmăriți întruna, în schimbul de focuri Nicolae a căzut răpus de gloanțele securiste, după ce a tras și el în câțiva bolșevici. Scridon a fost capturat tocmai în satul Chirianca și a fost condamnat la moarte de tribunalul Moscovei.

Până la întâmplarea asta, prin anul 1947, în pădurea Girești dintre satele Recea, Zubrești și Tătărești, fusese rănit Gavril Andronache. L-a pus pe picioare, în mod clandestin, medicul din Recea, Sidor Dulgheru, pe cinstea căruia puteam să ne bazăm oricând.

Acestea au fost primele semnale dinspre moartea care ne pândea. Mai târziu, și alți băieți de-ai noștri au plecat la Domnul omorâți de focul sovieticilor. Eu însumi am fost rănit la picior într-o luptă ce am purtat-o în pădurea Voinovei. (Ridică pantalonul piciorului drept și îmi arată urma unei răni avute cu peste 60 de ani în urmă.) Dar lasă că le-am scurs și noi destul sânge bolșevicilor, mai adaugă luptătorul.

(Nota autorului: Arhivele Securității atestă că, în luna februarie 1950, Nicolae Cheptene și Spiridon Magari, în cadrul unui grup de răzbunători, l-au executat prin împușcare pe fostul primar sovietic din Recea, Vasile Cheptene, care a ticluit listele și a trimis lume nevinovată în Siberia. La acest subiect vom reveni cu amănunte în alt material.)

Gheorghe MÂRZENCU

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău