Era aprilie 2009 când am venit la JURNAL de Chișinău

 Atunci când a avut loc Revolta de la Chișinău în aprilie 2009, împotriva rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, conform cărora Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a obținut pentru a treia oară consecutiv majoritatea în Parlament și mii de tineri au ieșit în stradă ca să scape de jugul comunist și să trăiască în democrație, am fost anunțată de directorul publicației JURNAL de Chișinău, Aureliu Cornescu, că sunt angajată în calitate de reporter și sunt membru al redacției celui mai apreciat și citit ziar de limbă română, cu acoperire națională, de la Chișinău.

În acele zile redacția fierbea. Toți scriau și redactau știri despre evenimentele ce au loc în stradă, despre faptul că mulți tineri erau bătuți și chinuiți prin subsolurile comisariatelor, descriam și urmăream evenimentele din oră în oră împreună cu colega mea Svetlana Corobceanu și alți reporteri, pe care le inseram în diverse materiale jurnalistice, redactaţi de Rodica Mahu.

Îmi amintesc foarte bine cum peste câteva zile de la proteste în redacția care îşi avea sediul la etajul IV al Casei Presei a intrat un tânăr de vreo 20 de ani, student în Franța, cu mama sa, băiatul ne-a arătat spatele plin de răni și vânătăi provocate de bastoanele polițiștilor care au maltratat și chinuit în noaptea din 7 spre 8 aprilie 2009 sute de tineri în subsolurile comisariatelor de poliție, ridicându-i de pe străzi, din Piața Marii Adunări Naționale, din cămine… Eram îngrozită de mărturisirile tânărului care, peste ani, a publicat și o carte despre 7 aprilie 2009. La câtva timp de la proteste, am fost anunțați că în Casa Presei este pusă o bombă.

Au urmat articole și interviuri realizate de reporterii redacției în multe ediții ale ziarului despre protestele din aprilie, despre persoanele schingiuite, maltratate în arestul poliției, despre cele trei decese: Valeriu Boboc, Eugen Țapu și Ion Țâbuleac.

Atunci, în primele mele luni de reporterie, am înțeles ce înseamnă munca unui ziarist și cum e să lucrezi cot la cot într-o redacție cu oameni profesioniști, corecți, onești, liberi în exprimare și fără teama de a scrie despre toate acțiunile și inacțiunile puterii, oameni de la care am învățat pe parcursul unui deceniu, din 2009 până în 2019, secrete ale meseriei.

Am să dau numele celor care imediat îmi vin în memorie atunci când îmi îndrept gândul la redacția JURNAL de Chișinău, unde am activat zece ani plini, buni, frumoși, scriind subiecte despre oamenii simpli, despre problemele și bucuriile lor, despre ilegalitățile cu care se confruntau în raport cu autoritățile publice de diferit nivel. Aceștia sunt: Rodica Mahu, Aureliu Cornescu, Val Butnaru, Ilie Gulca, Svetlana Corobceanu, Lena Aftenii, Nadejda Roșcovanu, Carolina Chirilescu, Veaceslav Dreglea, Ala Lungu, Victoria Ursu, Oleg Tataru – o mână de oameni profesioniști și frumoși la suflet.

Formarea mea ca ziaristă, timp de un deceniu, s-a produs în paralel cu creșterea fiicei mele. Când am intrat în redacția celui mai românesc ziar de la Chișinău, ea era elevă în clasele primare, iar când am decis să-mi schimb locul de muncă, ea învață în ultimul an de liceu. Asta e. Totul în viață are un început și un sfârșit.

Decizia nu a fost deloc ușoară. Îmi lipsește scrisul, îmi lipsește redacția, ședințele cu discuții constructive și polemici aprinse între noi, care de cele mai multe ori duceau la „nașterea” unor subiecte bune de reflectat și publicat în ziar, îmi lipsește mirosul ziarului proaspăt ieșit de sub tipar, cu care mă delectam diminețile de vineri cu o cafea în mână, îmi lipsesc discuțiile telefonice cu cititorii noştri din diferite localități ale republicii, îmi lipsesc diminețile când gândurile îmi erau la subiectul pe care-l scriam sau pe care urma să-l scriu pentru JURNAL de Chișinău, toate acestea îmi vor lipsi…

Victoria Popa

 

The following two tabs change content below.